În Commedia lui Dante, lui Iuda îi este rezervat locul cel mai de jos între osîndiÈ›ii pe care justiÈ›ia divină i‑a trimis în infern. În Cîntul 34, poetul coboară pînă în centrul pămîntului, în locul unde zace prins între gheÈ›uri Satan. Parodie a Sfintei Treimi, serafimul damnat are trei feÈ›e È™i trei guri, de care spînzură hidos trei trădători notorii: Iuda Iscarioteanul, Marcus Iunius Brutus È™i Gaius Cassius Longinus. În această sinistră galerie, Iuda ocupă locul central; în plus, spre deosebire de asasinii lui Cezar, care atîrnă cu capul în jos, Iuda este È›inut de cap, avînd picioarele în afară (’l capo ha dentro e fuor le gambe mena; 30.63).
Imaginea lui Iuda ca arhetip al trădătorului a rămas neschimbată de la scrierea Evangheliilor canonice pînă la publicarea aÈ™a-numitei Evanghelii a lui Iuda (în continuare Ev.-Iuda), compusă în limba greacă È™i păstrată în traducere coptă, ca parte a Codexului Tchacos. CuprinÈ™i de euforia noului, unii exegeÈ›i au afirmat că, potrivit Ev.-Iuda, discipolul care l-a trădat pe Iisus ar fi „cel mai bun dintre toÈ›i apostolii“, fiindcă gestul lui ar fi „un act îndeplinit de dragul Domnului său“ (Ehrman, Evanghelia pierdută a lui Iuda, p. 312). Idei similare pot fi întîlnite È™i în bestseller-ul National Geographic: „Evanghelia lui Iuda îl înfățiÈ™ează pe Iuda într-un mod cu totul diferit de ceea ce È™tiam noi pînă acum. Aici el nu mai este discipolul corupt, ticălos, inspirat de diavol, care îÈ™i trădează învățătorul, predîndu-l în mîinile duÈ™manilor. Dimpotrivă, e cel mai apropiat confrate È™i prieten al lui Iisus, cel care îl înÈ›elege mai bine decît oricine altcineva È™i care îl dă pe mîinile autorităților fiindcă aÈ™a a vrut Iisus“ (Ev.-Iuda, Egmont, 2007, p. 80, s.a.).
DeÈ™i intens promovată, interpretarea care îl transformă pe Iuda dintr-un personaj malefic în „ucenicul preaiubit“ este È™ubredă. Înainte de a recapitula „faptele“, precizez că Ev.-Iuda face parte, tematic È™i structural, dintr-un univers teologic È™i simbolic care diferă substanÈ›ial de cel biblic. Viziunea gnostic-platonizantă a Ev.-Iuda este în conflict deschis cu revelaÈ›ia veterotestamentară È™i kerigma lui Iisus. Dacă Evangheliile canonice pun în prim-plan înrădăcinarea activității lui Iisus în mesajul Scripturilor iudaice, precum È™i caracterul ei public, Ev.-Iuda are un conÈ›inut ezoteric, împănat cu numeroase elemente de polemică împotriva creÈ™tinismului proto-ortodox.
Cadrul narativ din Ev.-Iuda diferă în mod vizibil de cel din Evangheliile canonice. Matei È™i Luca deapănă firul istoric începînd cu naÈ™terea lui Iisus, iar Marcu È™i Ioan transmit numeroase episoade în care Iisus intră în vorbă cu oameni obiÈ™nuiÈ›i, din diferite categorii sociale. Istoria din evangheliile canonice are ca apogeu răstignirea È™i ca deznodămînt învierea. Prin contrast, Ev.-Iuda plasează „acÈ›iunea“ în zilele care precedă sărbătoarea PaÈ™telui È™i se încheie cu scena în care Iuda primeÈ™te bani de la autoritățile iudaice pentru a-l preda pe Iisus. Pentru un autor gnostic, răstignirea (concepută ca jertfire a „înveliÈ™ului“ omenesc al lui Iisus) nu are nici o valență mîntuitoare.
În consonanță cu profilul gnostic al Evangheliei, Iisus este purtătorul unei cunoaÈ™teri tainice, care poate fi împărtășită numai unor iniÈ›iaÈ›i. De obicei, dezvăluirea se produce conform următoarei scheme: ucenicii spun/fac ceva, Iisus rîde, ucenicii pun întrebări, Iisus oferă explicaÈ›ii.
În prima scenă din Ev.-Iuda, plasată în Iudeea, Iisus îi găseÈ™te pe ucenici înălÈ›înd rugăciunea de mulÈ›umire pentru pîine È™i începe să rîdă. Apoi le spune ucenicilor că ei s-au reunit în jurul mesei ceremoniale nu din proprie voință, ci fiindcă „în acest fel va primi laudă dumnezeul vostru“. Substratul polemic al scenei este evident. Pentru a-i critica pe exponenÈ›ii creÈ™tinismului normativ din secolul al II-lea, autorul Ev.-Iuda a plăsmuit un Iisus gnostic care le rîde în nas ucenicilor, consideraÈ›i precursorii creÈ™tinismului proto-ortodox. Știm că autorii patristici timpurii au insistat constant asupra legitimității pe care o dă succesiunea apostolică. Neputînd să contracareze această teză, gnosticismul a recurs la o găselniță radicală: delegitimarea apostolilor înÈ™iÈ™i. În spatele rîsului literar al lui Iisus din Ev.-Iuda se ascunde rîsul batjocoritor al gnosticului de secol II.
Cînd autorul gnostic îi atribuie lui Iisus sintagma „dumnezeul vostru“, el atrage atenÈ›ia asupra unui element definitoriu al viziunii gnostice despre univers. Spre deosebire de revelaÈ›ia canonică ce afirmă existenÈ›a unui singur Dumnezeu, gnosticismul propune o teologie în care Dumnezeul Creator (numit Saklas) are un statut inferior, fiind doar una dintre numeroasele entități care populează tărîmul spiritual. CredinÈ›a ucenicilor că Iisus este „fiul Dumnezeului nostru“ este contrazisă de Iisus, conform căruia nimeni din generaÈ›ia lor nu-l cunoaÈ™te cu adevărat. Pentru a le demonstra acest lucru, Iisus le aruncă o provocare: „Cel care este îndeajuns de tare să dea la iveală omul desăvîrÈ™it din el È™i să stea în faÈ›a mea“. Ucenicii se cred în stare să ridice mănuÈ™a, dar „duhurile lor“ nu îndrăznesc să stea înaintea lui Iisus. Numai Iuda are tăria necesară, însă nici el nu are forÈ›a necesară pentru a-l privi pe Iisus în ochi.
Spre deosebire de ceilalÈ›i ucenici (reprezentanÈ›i ai creÈ™tinismului tradiÈ›ional), Iuda È™tie cine este Iisus È™i care este locul său de obîrÈ™ie: „Ai venit din eonul nemuritor al lui Barbelo“. În concepÈ›ia gnostică, Barbelo este numele eonului primordial feminin care joacă rolul de „mamă a întregii creaÈ›ii“. Întrucît cosmogonia Ev.-Iuda este prea complexă ca să fie discutată aici, trec peste ea, pentru a ajunge la sfatul pe care Iisus i‑l dă lui Iuda: „Desparte-te de ucenici È™i îÈ›i voi spune tainele Împărăției“. Cu ce scop? „Nu ca să intri în ea, ci ca să ai parte de multe suspine.“ Acum, Iuda află că locul lui va fi luat de un altul, pentru ca „cei doisprezece să fie din nou întregi în dumnezeul lor“.
În a doua scenă majoră, Iisus îi tulbură pe ucenici cu afirmaÈ›ia că s-a întors de pe tărîmul unui „neam mare È™i sfînt“. Pus să explice, Iisus rîde a doua oară È™i le dă de înÈ›eles ucenicilor că nici unul dintre ei nu va putea accede acolo. La rîndul lor, ucenicii îi povestesc lui Iisus ce viziune au avut. Se făcea că doisprezece preoÈ›i aduceau jertfe la altar, invocînd numele lui Iisus. Totodată, oficianÈ›ii săvîrÈ™eau tot soiul de păcate È™i nelegiuiri. Interpretarea dată de Iisus este un nou atac gnostic asupra creÈ™tinismului mainstream: „Voi sînteÈ›i cei care aduc jertfe la altarul pe care l-aÈ›i văzut!“.
În ultima scenă din Evanghelie, Iuda ia cuvîntul pentru a-i împărtăși lui Iisus o viziune. Ca È™i în alte dăți, Iisus izbucneÈ™te în rîs: „De ce te străduieÈ™ti atîta, al treisprezecelea daimon? VorbeÈ™te, totuÈ™i, căci îÈ›i dau voie“. Iuda povesteÈ™te cum s-a văzut prigonit È™i lovit cu pietre de ceilalÈ›i discipoli. De asemenea, a văzut o casă mare, înconjurată de oameni, È™i i-a cerut lui Iisus să-i îngăduie să intre acolo. Răspunsul lui Iisus este deconcertant: „O, Iuda, steaua ta te-a dus în rătăcire! Nici un muritor nu este vrednic să intre în casa pe care ai văzut-o, fiindcă ea este hărăzită celor sfinÈ›i“. Iuda vrea totuÈ™i să È™tie ce folos va avea în final. Iisus îi răspunde: „Vei fi al treisprezecelea È™i vei fi blestemat de celelalte generaÈ›ii“.
Schimbînd brusc subiectul, Iisus recapitulează cosmogonia gnostică (aproape zece pagini de manuscris), iar la finalul expunerii rîde pentru a patra È™i ultima oară. Se trece imediat la un nou subiect: jertfele care i se aduc lui Saklas, demiurgul inferior pe care îl venerează ucenicii. Iisus îl compară pe Iuda cu ceilalÈ›i închinători, care aduc jertfe obiÈ™nuite, È™i îi spune: „Tu îi vei întrece pe toÈ›i, căci tu îl vei jertfi pe omul care mă poartă“. Din nefericire, secÈ›iunea este fragmentară È™i nu permite înÈ›elegerea satisfăcătoare a conÈ›inutului. Abia ultima secÈ›iune a evangheliei capătă limpezime. Marii preoÈ›i È™i cărturarii stau la pîndă să-l prindă pe Iisus, care se roagă într-o încăpere. Autoritățile îl întreabă pe Iuda: „Ce faci aici? Tu eÈ™ti ucenicul lui Iisus“. Discipolul le vine în ajutor È™i este răsplătit cu bani. Evanghelia se încheie cu fraza: „Și l-a predat lor“. La final de tot găsim titlul cărÈ›ii: Evanghelia lui Iuda.
La finalul acestei analize concise putem face bilanÈ›ul. Cînd e vorba de figura lui Iuda, evanghelia gnostică nu rupe complet punÈ›ile de legătură cu evangheliile canonice. DeÈ™i are parÈ›ial acces la gnoză, Iuda stîrneÈ™te rîsul sarcastic al lui Iisus. Mai mult, este prevenit că nu va intra în Împărăție È™i că va fi blestemat de celelalte generaÈ›ii. Iisus nu-i cere ajutorul lui Iuda, cum se afirmă uneori. Nu avem motive să credem că declaraÈ›ia „Tu îi vei întrece pe toÈ›i“ constituie un omagiu al lui Iisus față de Iuda, mai ales fiindcă È™tim că, pentru gnostici, jertfele erau lipsite de valoare.
Iuda rămîne o figură tragică atît în Evangheliile canonice, cît È™i în evanghelia gnostică omonimă. De altfel, din perspectiva „relaÈ›iilor publice“, încercarea de a-l valida pe Iuda ca erou a fost contraproductivă. În cel mai bun caz, el poate fi considerat un personaj de contrast (în raport cu ucenicii È™i cu Iisus), pe care autorul evangheliei l-a reÈ™apat teologic, transformîndu-l într-o portavoce de promovare a unei Weltanschauung gnostice.
Emanuel Conțac este conferențiar universitar la Institutul Teologic Penticostal din București și coordonator al colectivului de revizuire a Bibliei Cornilescu (EDCR).
