Aici sînt banii dumneavoastră: pe cap de student

Publicat în Dilema Veche nr. 261 din 18 Feb 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Actualul sistem de finanţare a fost introdus prin modificările din 1998 la Legea învăţămîntului şi a avut ca obiectiv principal stimularea dinamicii universităţilor din România, puse în competiţie pentru dobîndirea de resurse. "Logica" acestei măsuri a fost, în linii mari, următoarea: cu cît o universitate oferă programe de studii mai bune, cu atît va atrage mai mulţi studenţi şi, deci, mai multe fonduri. Din păcate, ceea ce vedem azi e destul de departe de ceea ce se aştepta să se întîmple. Şi asta din mai multe pricini. Sistemul actual de finanţare este, totuşi, unul confuz, indecis. Teoretic, s-ar spune că finanţarea per student subvenţionează beneficiarii, nu instituţiile ofertante. Ar fi aşa dacă, de exemplu, absolvenţilor de bacalaureat li s-ar acorda un credit de studii nerambursabil, cu care să-şi achite costurile la orice universitate sau facultate doresc să se înscrie. În realitate însă, subvenţiile sînt acordate tot direct universităţilor, sub forma numărului de locuri bugetare aprobate anual de către minister, pe baza unor criterii imposibil de elucidat - cel puţin pentru mine. Aşa se face că avem în continuare specializări cu peste 10 candidaţi pe un loc bugetar la admitere - uneori chiar cu peste 30! - şi altele care au mai puţin de un candidat pe loc bugetar. Al doilea motiv e proasta corelare a învăţămîntului superior cu piaţa muncii din România. În privinţa acestui lucru, opinia publică se grăbeşte să arunce blamul pe universităţi, care sînt, într-adevăr, prea puţin preocupate de ce se va întîmpla cu absolvenţii lor după încheierea studiilor. Dar şi reciproca e valabilă. Piaţa de muncă din România e prea puţin sensibilă faţă de pregătirea pe care posibilii lor angajaţi o obţin în universitate. Pentru mare parte dintre angajatori, orice diplomă, indiferent unde şi cum a fost obţinută, e la fel de bună ca oricare alta. Într-un mediu academic puternic concurenţial, cum este cel din SUA, piaţa muncii are un cuvînt decisiv. Acolo ştii că o diplomă de Harvard îţi aduce şanse enorme de a te angaja pe un salariu foarte bun imediat după absolvire, în vreme ce diploma unei universităţi de mîna a şaptea poţi s-o atîrni liniştit în cui. La noi, de ce şi-ar bate capul un tînăr să investească timp, efort şi bani, dacă rezultatul final este, din perspectiva angajabilităţii, foarte probabil acelaşi? Din această pricină - este cel de-al treilea motiv pentru care actuala formă de finanţare nu a adus rezultatele aşteptate - ideea că o creştere cantitativă va aduce şi un spor calitativ a fost dezminţită de realitate. Adesea se întîmplă tocmai pe dos: cu cît sînt mai lejere condiţiile de promovare, cu atît se înghesuie mai mulţi candidaţi la porţile universităţii. Şi mai grav e că actuala formă de finanţare are repercusiuni nu numai legate de admitere - eu unul sînt adeptul formulei "intră cine vrea, iese cine poate", care este, de altminteri, regulă aproape generală în învăţămîntul superior din Europa -, ci şi pe parcursul studiilor. Pentru a nu-şi pierde studenţii pe drum - a se citi: banii proveniţi din subvenţii sau din taxe, fără de care n-ar putea supravieţui - universităţile tind, inevitabil, să coboare continuu ştacheta evaluării. Or, referitor la calitatea unui program de studii - adică nivelul de pregătire al absolvenţilor pe care acesta îi "produce" - esenţial nu este ce "se predă" (eventual, în săli goale), ci ce "se învaţă". Ce-i de făcut? Revizuirea sistemului de finanţare, reorientat către parametri calitativi. Chestiunea e cu atît mai stringentă cu cît competiţia internă - în parte eşuată, cum am arătat - este tot mai puternic dublată de problema concurenţei internaţionale. Dacă ne închipuim că vom putea intra în bătălia de pe piaţa educaţională mondială cu universităţi care dau diplome cu toptanul tuturor celor care doresc, ne înşelăm amarnic. Să fie clar: atractivitatea unor programe de studii nu e totuna cu utilitatea acestora pentru societate. Mă mărginesc la două exemple de la Litere. La Biblioteconomie şi Ştiinţele Informării nu e mare înghesuială - ca la Comunicare şi Relaţii Publice sau Studii Europene, de exemplu. Cum ar arăta însă o ţară fără bibliotecari cu studii de specialitate? Pe mîna cui ar urma să intre Biblioteca Academiei, Biblioteca Naţională, bibliotecile universitare ş.a. m.d.? Cine se va ocupa de gestiunea informaţiei publice, pe suport tipărit sau digital, în viitor? Al doilea exemplu: am deschis la Litere, în anul precedent, un program de licenţă de Etnologie. Solicitarea, cel puţin în primul an, a fost sub aşteptări - este, printre altele, o direcţie de studii de care majoritatea absolvenţilor de liceu nici n-au auzit. Într-o ţară ca România, cu enorme dificultăţi provocate de "impactul civilizaţiilor" coexistente în societatea noastră - în primul rînd, cel dintre cultura urbană şi cea rurală - cine ar putea contesta utilitatea unei astfel de specializări? Statistic vorbind, avem în România actuală o piaţă a muncii care poate fi, cu inevitabile fluctuaţii, mai mult sau mai puţin darnică cu absolvenţii diverselor specializări academice. Eu cred însă că opţiunea oricărui tînăr pus în situaţia de a decide ce vrea să facă cu propria-i viaţă nu poate fi încadrată într-un calcul statistic. Există suficiente posibilităţi pentru un absolvent de Litere, capabil şi cu iniţiativă, de a-şi face o carieră care să-l mulţumească. Avînd o deschidere culturală atît de largă - capacitatea de a manevra limbaje şi texte - educaţia filologică asigură o la fel de largă adaptare la cerinţele pieţei. De aceea avem absolvenţi care ocupă poziţii de vîrf în cele mai variate domenii - de la învăţămînt la management economic, de la mass-media la structuri guvernamentale.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.