Acolo unde se vor duce banii nu vom mai fi noi, cei de azi…

Publicat în Dilema Veche nr. 878 din 4 - 10 februarie 2021
Acolo unde se vor duce banii nu vom mai fi noi, cei de azi… jpeg

De fiecare dată cînd încep să scriu despre susținerea publică pentru cultură, mă găsesc în aceeași postură: a celui care încearcă, fără succes, să explice și să reexplice că nu doar despre cîte resurse financiare se alocă este vorba, ci despre de ce sînt ele alocate și, mai ales, despre cum sînt alocate.

Cultura este un drept prevăzut în Constituție. Avem dreptul să profităm de cultură, așa cum avem dreptul să avem (prin taxele pe care le plătim) servicii publice care, teoretic, asigură o mai bună calitate a vieții. Cultura este, și ea, în accepția europeană, cel puțin, un serviciu public.

Ca orice serviciu public, el trebuie să răspundă unor nevoi ale comunității, mai bine spus, ale comunităților din care este alcătuită o societate. Teatrele, muzeele, bibliotecile subvenționate de stat trebuie să dea acces și să angajeze participarea intelectuală și creativă a celor care le întrețin, adică cetățenii. Aceste instituții pot și trebuie să inspire, să stimuleze, să ofere o stare de bine, să ofere ocazia unei experiențe de trezire spirituală și de liant cu alți oameni. Franța definește susținerea publică a culturii ca pe obligația unui stat-națiune de a îngriji patrimoniul material și imaterial, pe cel creativ și intelectual și pe cel viitor (artele contemporane). Iar Marea Britanie și SUA au construit modalități fiscale de încurajare a susținerii artelor fiindcă, da, cultura este (o dovedesc orașele unde aceasta înflorește) un enorm motor economic pentru regiuni întregi: uitați-vă numai cum s-a golit o metropolă ca NY în perioada pandemiei.

Oare toate aceste adevăruri, atît de banale pînă la urmă, există în conștiința opiniei publice din România? Sau în conștiința decidenților, a oamenilor politici? Cu asta ar trebui să înceapă discuția despre traiectoria banilor pentru cultură. Motivele pentru care nu ne va fi niciodată foarte clar de unde vin banii și unde se duc în cultura subvenționată din România de azi țin de contextul național, local, dar și european și global.

În primul rînd, pretindem, de la căderea comunismului încoace, că ne interesează starea patrimoniului. Cu toate acestea, monumente de mare valoare sînt lăsate în paragină, case sînt lăsate să se degradeze pentru ca în locul lor mafia imobiliară să construiască blocuri, lăcașuri de cult sînt lăsate pradă igrasiei sau devin obiectul unor restaurări improprii și frauduloase. Patrimoniul rural e neglijat, iar felul în care se angajează șantierele de restaurare nu beneficiază nici pînă azi de faimoasele „credite de angajament”, care ar permite restaurarea lor pînă la capăt și în continuitate, fără întreruperi și redepuneri de solicitări în fiecare an. Am văzut, în țară, șantiere ale unor biserici sau monumente întrerupte din lucru fiindcă schimbările de guverne și, mai ales, de miniștri ai Culturii, atît de frecvente, au reorganizat în fiecare an prioritățile de investiție. Nu este trist, este revoltător! În Moldova, fostele conace – potențiale destinații istorice, puține restaurate de proprietari cu mari sacrificii – nu pot beneficia de ajutor de stat. La fel, cimitirele evreiești și sinagogile pictate, ca să dau doar aceste exemple. La Tîrgu Jiu, grija pentru ansamblul Brâncuși a trecut prin peripeții tragi-comice, iar peisajul și galeriile romane unice în lume de la Roșia Montană stau încă în așteptare pentru a intra în patrimoniul mondial UNESCO. Toate acestea vorbesc despre cum se concretizează, de fapt, interesul de atîtea ori afirmat public pentru patrimoniul național…

În al doilea rînd, cultura ca instrument local pentru propagandă și/sau campanie politică a rămas cheia alocării resurselor financiare. Anumite orașe, precum Cluj, Sibiu, București, Alba Iulia, Arad, Timișoara, tind, încet-încet, să echilibreze evenimentele culturale cu cele doar în aparență culturale, dar, în fond, pur populiste. Este evident că, în această privință, Clujul este de departe cel mai avansat. Mai ales după criteriul alocării fondurilor pentru dezvoltare culturală sustenabilă. Dar susținerea culturii presupune o corelare între diversele inițiative și o gîndire strategică mult mai avansată la nivel național. Și o despărțire între experiența culturală (cea care hrănește și interoghează) și cea electorală (care vulgarizează sensul experienței creative).

În al treilea rînd, americanizarea produsului cultural în Europa, înclinația radicală spre forme de divertisment consumate de un public educat să „consume”, nu să „experimenteze” reorientează radical raportul între artă și bani, între piață și creator, între ceea ce are valoare artistică fiindcă se vinde și ceea ce are valoare artistică fiindcă ne pune față în față cu noi înșine, în mod cathartic.

În fine, statul va investi în cultura de care să profite și la care să aibă acces cetățenii care plătesc taxe. Or, în România, cercul celor care plătesc taxe importante începe să fie populat de o comunitate tot mai puțin educată, tot mai simplist mercantilă și tot mai gălăgioasă și mai opulentă. Iar generațiile care vin, așa cum arată ele la o privire, poate, superficială, trăiesc din cultura imediată, dominată de judecăți insuficient argumentate, de imagini contrafăcute și de influența unor modele de pe social media. Pînă la urmă, nu-i așa, către acest public se vor adresa producătorii de cultură din viitor…

În concluzie: printre multe altele, pandemia a provocat și accelerat conștientizarea acestor adevăruri, la fel de importante ca primele enumerate de mine, la început. Mă tem că acelea, dacă avem curajul să ne uităm la ele cu luciditate, au devenit, de fapt, pentru o mare parte a societății, fie desuete, fie lipsite de sens. Și vor deveni tot mai mult așa. „O brave new world, That has such people in’t!“...

Corina Șuteu este expert internațional în management și politici culturale. A fost director al ICR New York și ministru al Culturii. Este președinte al Making Waves, Festivalul de film românesc de la New York.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.