Acolo unde nu mergi tot timpul pe sîrmă

Publicat în Dilema Veche nr. 640 din 26 mai - 2 iunie 2016
Acolo unde nu mergi tot timpul pe sîrmă jpeg

Cînd am venit în Franța cu o bursă postdoc, am locuit o vreme într-o cameră de cămin studențesc cu o chicinetă minusculă și un linoleum atît de ponosit, încît, ca să nu-l mai văd, am început să-l scriu, mîzgălind cu markerul tot felul de citate sau definiții de cuvinte din dicționar (am plătit greu fantezia asta, la mutare a trebuit aproape să îl rașchetez).   

Aveam, de asemenea, un fel de plită electrică și, ca să-mi pregătesc niște ouă ochiuri, spre exemplu, mîna căuta automat sticla cu ulei în locul de lîngă aragaz de acasă. Din România adică. Și n‑o găsea. Am făcut o bună bucată de vreme gestul ăsta în gol, de care-mi dădeam seama cu o secundă prea tîrziu. Sticla nu mai era acolo, locul nu mai era acolo.

Memoria gesturilor are o încăpățînare frumoasă, automatismele sînt acasa trupului și a minții. S-a deprins trupul cu alte automatisme. Vinul alb nu mă (mai) aștept să fie dulce, chiar dacă are aceeași culoare uleioasă ca o grasă de Cotnari. Acum mi se pare normal să fie un vin aspru, lîngă stridii, și unul destul de sec și rece, dacă ai chef de un kir, punînd însă în inima paharului un strop de sirop de rodii. 

Dacă pleci destul de mult timp (cît?), se altoiesc firesc, fără merit, alte gusturi: ești, pentru a­tîta lucru, acasă?

În primele luni în Franța, m-am dus la o întîlnire a studenților cu cineastul Arnaud Deplechin, organizată într-un amfiteatru de la Universitatea Paris 6 Jussieu. După discuția moderată de scriitoarea și psihanalista Julia Kristeva, s-a dat cuvîntul celor din sală. Țin minte că am pus o întrebare destul de complicată și cu un accent teribil, și mai exacerbat de conștiința că nu eram acasă la mine. Dar faptul că am pus întrebarea a făcut să mă pot împrieteni cu Xavier, un doctorand spaniol care mi-a dat apoi niște idei formidabile pentru lucrarea despre ritm pe care o aveam de pregătit pentru postdoc.

Probabil că ești foarte departe de casă cînd, lingvistic, te supraveghezi tot timpul. Cioran a vorbit undeva despre teribila oboseală de a fi și în limbă, și în afara ei. Iar acasă e, desigur, cînd limba se supune inconștient gîndirii atotputernice, și nicidecum invers, cînd gîndirea e nevoită să se plieze pe limbă, atîta cîtă e. Fericiți cei care dobîndesc repede mai multe acasă.

Îmi amintesc de o altă scenă, petrecută într-o sală de tribunal din Franța, unde o familie de romi aștepta să le vină rîndul la judecată. Erau vreo zece alte cazuri înaintea lor, diverse găinării sau dușmănii domestice; o lume fascinantă și efemeră, în care recunosc că îmi place să admir, pe viu, de cîte ori sînt chemată să asigur vreo traducere, ceremonialul invariabil elegant al audierilor și spectacolul retoricii. Cu respect pentru traumele omenești, mai grave sau mai superficiale, ale celor care se judecă, mi se par de o poezie infinită încadrarea strictă, orice-ar fi, în canon, teatralitatea costumelor de magistrați, dar mai ales patosul cumva liric din pledoaria acuzării sau a apărării. Familia de romi se plictisea pe băncile din lemn șlefuit, și nu numai ei, tot publicul ad-hoc, cei convocați, nevoiți să‑și aștepte rîndul. Foială, vorbe în șoaptă, iPhone-uri consultate pe furiș. Uneori se lăsa brusc tăcerea. O clipă intensă de liniște, de parcă prin sala de judecată ar fi trecut deodată un înger. Exact într-o astfel de clipă suspendată s-a auzit un cîntec, o îngînare melodioasă și nepăsătoare, un sunet subțire și prelung, netrucat și spontan. Fetița romă cânta, ca la ea acasă.

Nu știu ce mai e acasă. Acolo unde nu mergi tot timpul pe sîrmă. Acolo unde și cînd îți place ce faci. Acolo unde uiți de tine. Acolo unde ai voie să plîngi un pic și nu te vede nimeni. Acolo unde nu ai automatisme pentru că nu le mai vezi. Acolo unde rîzi de tine și‑ți face bine. Acolo unde te îndrăgos­tești de mai multe ori și e atît de normal. Acolo unde îți găsești, la locul ei, sticla cu ulei. Acasă e acolo unde nimănui nu i-ar trece prin cap să te întrebe de accent, fie că‑l ai, fie că nu. Adică, în scris?

Cristina Hermeziu este jurnalistă. Din 2004 s-a stabilit în Franţa. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.