"Deci, mi se pare supertare... stai să-ţi zic! Mai eşti pe-acolo? Vezi că mie îmi apare idle. Ai tu o problemă cu mess-ul... hai mai bine să vorbim pe skype! Sau îţi trimit tot story-ul pe mail... Vroiam să-ţi spun de taică-miu care şi-a luat computer de la superoferta de la ŤCora». Şi după trei zile m-a sunat disperat să-mi zică că a scris nu ştiu ce text şi i-a dispărut pur şi simplu. Lol! Uitase să dea SAVE. I-am zis că dacă vreodată computerul îl întreabă ceva, mereu să răspundă cu ceva pozitiv. Şi asta nu e tot. A început să se descurce binişor cu mail-ul, trimite chiar şi attach-uri, că i-am zis io cum se face: dacă vrei să ataşezi o poză, o ceva, te uiţi acolo unde se vede agrafa şi Ťagăţi» ce ai de trimis. Am obs. că la ei merge să le faci comparaţii şi metafore ca să priceapă. De exemplu, i-am zis să se gîndească la un computer ca la o grădină de legume. Din cînd în cînd, trebe plivită pentru ca plantele să crească, nu-i aşa? Aşa că să nu uite să Ťplivească» computerul cînd are timp, să arunce ce nu-i trebe, să dezinstaleze, chestii... Şi a priceput. Cîţi ani are? 58. Ah, ştiu... ăştia peste 60 sînt pierduţi! Nu-i mai înveţi. Dar eu ştiu şi pe unul la 30 care nu ştie să cableze nimic, nici să apese pe butoane... cică e scenarist. Nu-l primeşte nimeni nicăieri, pen’ că aduce texte scrise de mînă. I-am zis să-şi angajeze secretară. Dar nu asta era faza cu taică-miu! Faza e că a început să răspundă la spam-uri. Cică nu crede că în spatelele unui mesaj nu s-ar ascunde un om. Adică cum să vină mesaje personalizate aşa, din neant!? Dacă unul pe care îl cheamă Valeriu îi propune o afacere pe net de o sută de milioane, el de ce să nu-i răspundă? Şi se apucă şi scrie: dragă domnule Valeriu, eu personal nu sînt interesat de afacerile dvs., însă vă urez mult succes în continuare... Rezultatul: din ce în ce mai multe spam-uri de la Valeriu şi de la ceilalţi. Răspunde şi la alea în engleză. I-a scris pînă acum lui Irene, lui Mike şi unora cu viagra. Degeaba i-am zis că ceea ce face e lipsit de sens. Mi-a răspuns că pur şi simplu îi face plăcere să le scrie. Pînă cînd m-a sunat din nou disperat să-mi zică că a cîştigat un milion de dolari la o loterie online din Olanda. Că ce trebe să facă... M-am enervat. Nu dormise toată noaptea şi deja îşi făcuse planuri: casă, maşină nouă, din astea... M-a întrebat dacă e ţeapă? M-a pus să intru la el pe mail ca să văd mesajul cu ŤCongratulations!». M-a pus să sun în Olanda ca să verific. Am verificat pe net şi mi-a luat o zi întreagă ca să-l conving că era ditamai spam-ul. I-am arătat şi site-uri despre cum arată un spam de genul ăsta... i-am povestit oftînd despre cum se păcălesc oamenii pe net. Şi nu ştiu de ce toată povestea m-a întristat. Ce, nu-i tare faza? Mai eşti acolo?"Aceasta nu este o întîmplare suprarealistă. Mesajul de mai sus poate să aparţină cuiva din generaţia mea. Iar tatăl respectiv poate fi din generaţia părinţilor mei. Pe generaţiile care au acum 14-18 ani deja nu le mai înţeleg. Aşa cum cei din generaţia părinţilor mei nu înţeleg generaţia mea. Şi nu doar noile tehnologii sînt cele care ridică bariere. Într-o lume care se screme să comunice prin orice căi, mai mult sau mai puţin virtuale, problema e tocmai refuzul de a comunica. Sîntem cu toţi îmbîcsiţi, nu mai avem nici timp, nici răbdare... să explicăm cum computerul poate fi plivit ca o grădină de zarzavaturi. Abia aici intervin şi noile tehnologii. Efectul este uneori dezumanizarea. Căci ce poate fi mai dezumanizant decît să răspunzi cu sinceritate şi cu bune intenţii unui mesaj de tip spam? (ca să forţez o explicaţie: spam-ul este procesul de expediere a mesajelor electronice nesolicitate, de cele mai multe ori cu caracter comercial, de publicitate pentru produse şi servicii dubioase, practicată în industria e-marketingului şi de proprietarii de site-uri pornografice - wikipedia) (A. P.)