Acel moment din an

Adrian BENEA
Publicat în Dilema Veche nr. 723 din 28 decembrie 2017 – 10 ianuarie 2018
Acel moment din an jpeg

Primele mele experiențe cu rezoluțiile s-au petrecut prin anii ’80 și au avut directă legătură cu începerea noului an școlar. Îmi promiteam mereu că o să învăț mai cu spor, iar în primele două-trei săptămîni chiar reușeam să mă țin de cuvînt, însă apoi mă luam cu lucruri mai serioase, cum ar fi fotbalul, rișca sau aventurile lui Winnetou, iar hotărîrile mele se retrăgeau discret într-un colț, așteptînd, răbdătoare, să le scot de la naftalină, la începutul următorului an școlar. Nu îmi amintesc ca în preajma revelionului să mă fi gîndit vreodată în mod special la ceva care să aducă a rezoluție, ne blagosloveam doar unii pe alții cu urări de bine, aprindeam cîteva artificii la fel de amărîte ca propria noastră soartă de ostatici ai regimului și ne culcam nu cu mult mai binedispuși decît în anul pe care tocmai îl lăsaserăm în urmă.

Mai tîrziu am aflat că obiceiul acesta vine de la americani. Iată, mi-am spus, un popor printre ale cărui obsesii se numără slăbitul, însă care-i atît de sofisticat încît, pentru a-și atinge scopul, mai întîi bate toate recordurile la obezitate.

În 1951, sociologul Isidor Thorner argumenta că rezoluțiile de an nou sînt caracteristice americanilor și că, inițial, la baza acestui fenomen care ne este astăzi atît de familiar se afla un sentiment religios specific protestanților, o înclinare a acestora înspre disciplina emoțională. Protestanții considerau că succesul material este dovada directă a favorurilor divine, drept urmare puneau accent pe munca asiduă și respingeau plăcerile lumești. Lor li se atribuie succesul capitalismului și tot ei sînt artizanii valorilor ultraconservatoare care polarizează societatea americană de astăzi.

Obiceiul lor de Anul Nou reflecta felul în care înțelegeau să își trăiască viața. În noaptea dintre ani, asistau la o slujbă religioasă, un fel de veghe în timpul căreia aveau prilejul să reflecteze asupra anului care trecuse și să își stabilească rezoluții spirituale pentru anul ce venea.

Nu este foarte clar cum și cînd s-au transformat rezoluțiile spirituale în varianta modernă, seculară, dar Thorner susține că nici nu e atît de important, așa că vă propun să îl credem pe cuvînt și să aruncăm, în schimb, o privire la tipul de rezoluții care erau în vogă în urmă cu exact 70 de ani, așa cum au fost înregistrate de un sondaj Gallup.

Cele mai comune ținteau înspre îm­bu­nătățirea caracterului, a dispoziției și controlul temperamentului. Prin contrast, pe primele locuri în 2017 sînt slăbitul și economisitul.

Cu 70 de ani în urmă, oamenii își mai doreau să meargă mai des la biserică și să petreacă mai mult timp în familie. Astăzi, ne dorim să ne trăim viața la intensitate maximă, să învățăm ceva nou și să călătorim.

Doar preocuparea pentru sănătate a rămas constantă de-a lungul timpului, iar rezoluțiile legate de greutate apar și în lista generației postbelice, dar într-o notă diferită: pe atunci, o parte dintre subiecți își propuneau să se îngrașe.

Caracterul spiritual al rezoluțiilor înregistrate de acel sondaj este la fel de evident pe cît este și caracterul secular al rezoluțiilor noastre.

Ceea ce studiul nu specifică – și aș fi fost curios să aflu – este proporția în care indivizii își atingeau scopurile propuse. Este, oare, motivația religioasă mai puternică decît cea rațională?

Înclin să cred că da, pentru un credincios pare mai riscant să îl dezamăgească pe Dumnezeu decît să se dezamăgească pe el însuși.

Dar haideți să ne îndreptăm atenția înspre cea mai comună rezoluție: slăbitul. Oare de ce a devenit lucrul acesta atît de important? Răspunsul pare evident, este o problemă de sănătate, grăsimea vine la pachet cu diabetul, cu bolile cardiovasculare și cu o mulțime de alte afecțiuni.

Lucrurile, însă, nu sînt atît de simple. Există voci care argumentează că motivul principal pentru care ne luptăm să slăbim are de-a face mai mult cu statutul social decît cu sănătatea. Corpurile suple, tonificate, semnalează într-un anumit sens un statut social superior (care vine la pachet cu privilegii mai mult sau mai puțin evidente) căci pentru a le obține e nevoie de timp și resurse, ceea ce reprezintă un lux pentru mulți dintre semenii noștri mai puțin alintați de soartă.

Prin urmare, dacă am încerca, din această perspectivă, să formulăm obiectiv raționamentul individului care vrea să slăbească, ar suna cam în felul următor: „Vreau să fiu mai suplu, să mă conformez în mai mare măsură așteptărilor sociale, în speranța de a obține mai multe avantaje“.

Însă putem vedea lucrurile și din altă perspectivă, putem înțelege lupta cu kilogramele în plus ca fiind o întreprindere spirituală. Căci o persoană suplă nu semnalează doar un posibil statut social ridicat, ci și responsabilitate și autodisciplină.

Se vorbește mult și în general depreciativ despre individualism, însă individualismul nu este un viciu, nu e un defect de caracter, ci poate fi privit ca o consecință directă a disoluției religiilor. Căci dacă nu mai există nici un etalon, noi înșine devenim etalonul.

Și, la urma urmei, de ce slăbitul ar fi mai prejos decît întărirea caracterului sau controlul temperamentului? Nu e tot o expresie a aceleiași dorințe de a fi mai buni decît în anul care a trecut? Căci este evident că, dacă reușești, îți întărești în același timp caracterul și îți îmbunătățești dispoziția. Mai ales atunci cînd nu mai ești adolescent, căci silueta de invidiat e naturală cînd ai 20 de ani, însă de la 35-40 de ani încolo, devine o slujbă cu normă întreagă să o păstrezi.

Dar cît de probabil este să reușești? Studiile ne sugerează că aproximativ 80% din cei care își fac listă de rezoluții le abandonează în primele două luni ale noului an.

Majoritatea oamenilor nu se schimbă niciodată, nici măcar atunci cînd viața lor depinde de asta, cum dovedesc statisticile avîndu-i ca subiecți pe pacienții care au suferit o operație pe inimă: 70% din ei se reîntorc la proastele obiceiuri care i-au adus pe masa de operație. Și dacă nu reușim să ne schimbăm nici măcar atunci cînd viața ne este în pericol, ce șanse au rezoluțiile noastre?

Psihologii susțin că dificultatea cu care ne schimbăm are origini evoluționiste. Sîntem ființe sociale și este important să ne putem baza pe faptul că semenii noștri își vor juca rolurile care le-au fost atribuite, altfel s-ar instala haosul. Pe vremea cînd oamenii trăiau în comunități restrînse, era vital ca vraciul tribului să nu își descopere subit vocația de trubadur, de pildă, sau războinicii să devină pacifiști, iar vînătorii vegetarieni.

Este doar o teorie și prefer, în anumite cazuri, să nu iau prea în serios psihologii. Analiza psihologică și-a pierdut pentru mine interesul în momentul în care am înțeles că omul încearcă exact emoțiile pe care crede că le încearcă. În privința rezoluțiilor, explicația mi se pare mult mai simplă: eșuăm pentru că ne stabilim, pur și simplu, țeluri nerealiste.

Concret, ca să fim capabili să eliminăm o activitate păguboasă care a devenit rutină este necesar să o înlocuim cu o altă rutină. E nevoie de timp și de multă voință, așadar. Iar voința este uneori asemănată cu un mușchi care se atrofiază dacă nu-i antrenat.

În încheiere, vă propun să privim partea pozitivă: schimbarea nu este imposibilă, este doar dificilă. Stă în puterea noastră, într-o anumită măsură, să fim artizanii propriului destin.

Cît despre mine, singura mea rezoluție este să pun pe hîrtie un plan judicios ca să scap de procrastinare. Dar mai am timp pînă pe 31 decembrie. 

Adrian Benea este sociolog.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.