Acasă la bloc

Andra-Mitia DUMITRU
Publicat în Dilema Veche nr. 614 din 18-25 noiembrie 2015
Acasă la bloc jpeg

Dincolo de realităţile emoţionale şi empirice pe care „a te simţi acasă“ le are, termenul este poate cea mai potrivită unitate de măsură pentru a putea cîntări o formă sau alta de locuire. Cu ocazia unui studiu mai amplu despre diversitatea locuirii din București, mi‑am propus să aflu ce înseamnă acasă în contextul apartamentelor de bloc construite în perioada socialistă. Un demers ce s-a dovedit în egală măsura banal şi complicat…

Fie că eşti doar în trecere prin Bucureşti sau locuieşti în Capitală, n-ai cum să nu observi redundanţa standardizată a unui model ideologic de locuire care îndeamnă la egalitate: de spaţiu, de clasă, de structură familială, stil de viaţă, intimitate sau număr de camere. Multiplicarea faţadelor de bloc pare să se fi insinuat secvenţial în rutina urban-vizuală a fiecăruia dintre noi. Dar ce se întîmplă în spatele uşilor închise ale acestor locuinţe urbane atît de larg răspîndite? Cîţi de acasă încap în spatele acestor spaţii locative uniforme? În ce măsură individualitatea interioarelor de apartamente poate să schimbe centrul de greutate al percepţiei locuirii? Ce reprezintă acasă în contextul spaţiilor asemănătoare şi cum se construieşte acest sentiment pentru indivizi diferiţi? A vorbi despre specificul de locuire caracteristic apartamentelor de bloc din Bucureşti se traduce, de fapt, printr-o discuţie despre capacitatea individuală şi colectivă de adaptare la o normă de locuire.

În noiembrie 2014, un studiu al pieţei imobiliare din Bucureşti (homefinders.ro) releva faptul că cel mai căutat apartament din Capitală este situat în cartierul Tineretului, are trei camere, peste 70 de metri pătraţi şi este situat la etaje intermediare. Pînă să ajung să cunosc mai bine stilul de locuire caracteristic acestui cartier de blocuri, pe care l-am luat drept etalon în analiza locuirii în apartamentele de bloc, mi-a revenit în minte o informaţie obţinută întîmplător de la tatăl meu, privitoare la calitatea locuinţelor din acele blocuri. În anii studenţiei, una dintre practicile impuse de la facultate, alta decît UTC, a presupus un fel de ucenicie în construcţia unor apartamente de bloc din acest cartier. Practica propriu-zisă a avut loc imediat după cutremurul din 1977 şi s-a terminat la fel de abrupt, exact ca zidul pe care el şi colegii lui l-au ridicat. Cele două informaţii incongruente despre acelaşi tip de spaţiu m-au făcut să îmi îndrept atenţia către acest cartier de locuinţe colective, în căutarea lui acasă de bloc.

De fapt, cea mai mare parte a moştenirii urbanistice din cartierul Tineretului – rezultat al sistematizării urbane a Capitalei – însumează 150 de blocuri de locuinţe în regim P+8 şi P+10 şi 10.800 de locuinţe, construite în marea lor majoritate după 1977, în diferite etape, pînă în 1989. În august 2015, toate aceste locuinţe figurau ca domiciliu stabil pentru 17.981 de persoane. Media de 1,6 persoane care ocupă o locuinţă explică probabil cererea mare şi preţurile peste medie pentru apartamentele din blocurile acestui cartier.

În primă fază, imediat ce au fost date în folosinţă, apartamentele de bloc nu întruchipau obiectul dorinţelor locative nutrite de cei care aveau să le locuiască, pentru că statul îndeplinea în avans această dorinţă pentru categorii prestabilite de indivizi, în funcţie de originile sociale ale acestora, mediul de provenienţă, performanţele de lucru sau numărul de membri ai familiei din care aceştia făceau parte.

La aproape 40 de ani de existenţă, cartierul a făcut deja cunoştinţă cu cea de‑a doua generaţie de proprietari care şi-au achiziţionat un apartament în aceste blocuri (argumentul supraproprietăţii al lui Liviu Chelcea m-a determinat să exclud din analiza mea cazurile de locuinţe închiriate). Dacă înainte de 1989 nu era nevoie, şi nici de dorit, să ai prea multe cerinţe în legătură cu tipul apartamentului pe care ţi l-ai fi putut dori spre a deveni acasă, astăzi situaţia e puţin diferită. Argumente precum proximitatea faţă de centrul oraşului, parcul care a dat şi numele cartierului, data construirii ceva mai recente a blocurilor de locuinţe (+1977) şi infrastructura diversificată de transport în comun sînt motivaţiile principale care îi determină pe cei care formează middle-class-ul bucureştean să îl caute pe acasă în acest cartier. Mulţi dintre noii proprietari îşi construiesc stilul de viaţă în jurul programului de lucru de cel puţin opt ore (plus două ore dus/întors) şi fac din apartament un spaţiu de consum. În esenţă, această realitate îi reactualizează cartierului, în definiţia sa informală, atributul de dormitor… şi ceva în plus. Acel ceva în plus reprezintă o anumită dezirabilitate de a locui în Tineretului şi un prestigiu al locuirii aici pentru că locuitorii sînt mulţumiți şi chiar satisfăcuţi cu ceea ce cartierul are de oferit.

Probabil că vă întrebaţi ce s-a întîmplat cu acasă din spatele uşilor de apartament. Tot cu ajutorul locuitorilor acestui cartier am aflat că acest sentiment se manifestă în primă faza şi exterior, prin aproprierea dotărilor acestui spațiu-tampon (cartierul) dintre oraş şi intimitatea locativă a fiecăruia. Dar acasă înseamnă, în primul rînd, tot ceea ce se în­tîm­plă odată ce ai închis uşa apartamentului şi ai ajuns acasă.

Relaţia interioarelor cu identitatea fiecărui locatar este puternic influenţată de obiectele materiale cu care alegem să ne înconjurăm în acest spaţiu eminamente privat. Gradele de manifestare a fanteziei locative sînt consumate în texturi de materiale (lemn, gresie, sticlă, marmură, faianţă, cuarț), ţesături, forme, culori, tipuri de perdele şi sisteme de prindere a lor, obiecte funcţionaliste de mobilier sau intervenţii geometrice la nivelul structurii spaţiului locuibil. Toate aceste personalizări ale spaţiului îl transformă în loc tocmai prin înţelegerea celui care îl locuieşte. Tot în acest moment al redefinirii spaţiului pe care îl bănuim capabil de a deveni acasă se conturează şi ataşamentul faţă de acel loc, manifestat de cel care îl redesenează în reprezentarea proprie prin învestirea sa afectivă.

Ieşind din zona psihologică, paradoxal este faptul că efortul financiar (considerabil) presupus de aceste reinterpretări ale spaţiului, adăugat preţului apartamentului, este deja calculat într-un potenţial preţ de vînzare chiar dinainte ca apartamentul să fie cumpărat de noul proprietar. Am avut ocazia să observ aceste lucruri deoarece multe dintre cazurile analizate erau ale unor subiecţi care s-au mutat recent într-un astfel de apartament. Deci, în acest caz, statornicia lui acasă tinde să devină tranzitorie chiar dacă ariile ceva mai generoase ale apartamentelor de bloc din cartierul Tineretului oferă spaţiul necesar familiilor în extindere, definirii de sine pentru generaţia carierelor în afirmare sau modelului nou de familie semitradiţională. Tranzitoriu şi pentru că majoritatea proprietarilor de apartamente din Tineretului, deşi mulţumiţi cu stilul de viaţă la bloc, îşi doresc ca, în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat, să îşi permită să locuiască într-o casă cu grădină şi curte. Cert este faptul că nevoile noilor generaţii de proprietari exced capacitatea de regenerare a spaţiului locativ pe care apartamentele de bloc din cartierul Tineretului o oferă.

În multe dintre situaţiile de locuire pe care le-am analizat, moştenirea locativă puternic încărcată ideologic şi-a pierdut ceea ce sociologii numesc memoria locului. Interesul sau informaţiile cu privire la istoria apartamentului sau a locului pe care blocurile de locuinţe au fost construite sînt cvasi-inexistente în mentalul şi preocupările noului tip de proprietari din Tineretului. Capitolul vecinătăţii la bloc din cartier tinde şi el să se dilueze în eticheta sociologică a străinului familiar, cu vagi sclipiri de bună vecinătate prin obiceiurile apuse ale proprietarilor din vechea gardă: pomeni sau vizite reciproce între vecini.

Oraşul se schimbă, cel mai probabil şi noi odată cu el, însă moştenirea urbanistică pe care fiecare regim politic o imprimă înfăţișării urbane este o realitate pe care locuitorii oraşului o asimilează la nivel intim, locuind-o.

Andra-Mitia Dumitru este redactor la Ra­­dio România. În 2008 a absolvit Facultatea de Sociologie din Bucureşti şi în 2010 s­‑a specializat în Antropologie Socială la Uni­versitatea Bucureşti.

Foto: B. Cazacioc

Notă: Articolul de faţă rezumă şi conti­nuă studiul „Case Vii. Diversitatea culturală a spaţiilor de locuit din Bucureşti şi împrejurimi“, realizat în cadrul Programului PA17/RO13 „Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european“, finanţat prin in­termediul Granturilor SEE 2009-2014. Pro­iectul este coordonat de Asociaţia VIRA, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţă­ranului Român şi cu Asociaţia Mişcarea pentru Acţiune şi Iniţiativă Europeană.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.