A ști, a chiuli, a acuza de chiul

Publicat în Dilema Veche nr. 921 din 2 – 8 decembrie 2021
A ști, a chiuli, a acuza de chiul jpeg

Ceva mai devreme, mai pe la prînz, sîmbătă, am ajuns la Brașov. Hotelul are cîteva locuri de parcare pe o străduță paralelă cu una din arterele importante ale orașului. Recepționerul a ieșit în stradă, am oprit pe prima bandă 60 de secunde, cu avaria pornită. Ne-a dat o cheiță. Faci prima la dreapta, apoi imediat în dreapta, în mica parcare din buza dealului, folosită în comun cu alt hotelaș și delimitată printr-o barieră. Ajungem în fața barierei, cobor, deschid lacătul, împing bariera, urc la volan, durează cinci minute să mă strecor pe locul disponibil între două mașini de teren. Cobor fericit în timp ce alt SUV intră în parcare. La intrarea în parcare, în afara barierei pe care încă nu am închis-o, e parcat alt SUV, cam de valoarea unui apartament. Lîngă el apăruse între timp proprietarul, care mă trage la răspundere că nu am avut grijă să nu intre altcineva în parcare. Probabil că ar fi trebuit să închid mai întîi bariera și apoi să am încă mai puțin spațiu de manevră în timp ce parcam. Sau poate, pentru cei 40 de lei pe zi pe care îi plătesc pentru parcare, am de fapt onoarea de a păzi parcarea pentru domnia-sa. Continuă să mă acuze în timp ce îl dă afară din parcare pe intrus. Deh, probabil e obișnuit cu clienți obedienți, nu cu chiulangii ca mine, care nu sînt în stare să îi păzească parcarea. Se urcă bombănind în SUV-ul parcat pe trotuar, deh, fără plată, și pleacă în treaba lui.

În timp ce scriu aceste rînduri e miezul nopții, ne pregătim de culcare, se aude susurul dușului, mă simt inspirat și încep a scrie, am pornit televizorul ca să mă inspir din realitate și aflu că numitul Cîțu s-a supărat pe negociatorii pe care i-a desemnat și a decis că nu e de acord cu ei, așa că a chiulit de la întîlnirea cu șefii UDMR și PSD. Deh, chestii cu văcarul și cu satul sau perpetuarea unor obiceiuri din școală.

Cu 49 de zile în urmă, profitam de ultimele zile călduțe ale unei toamne pe care o sperasem indiană, dar care a semănat mai degrabă cu cele de acum douăzeci de ani. O făceam pe Calea Victoriei, aproape de ieșirea din Amzei, acolo unde iei pizza de la unii și bere artizanală draft de la cei de lîngă ei. Primăria Bucureștiului închide traficului rutier acea bucată a Căii Victoriei în week-end sau, mă rog, pînă pe la 11 seara. La un moment dat a apărut o coloană de manifestanți, amintind de anii 1990. M-a izbit sloganul clasic, cel care spune că manifestanții luptă și pentru cei care nu sînt alături de ei, în stradă. O fac pentru drepturile tuturor. Scandarea era ușor acuzatoare: cei ce nu manifestau erau acuzați de chiul.

Era o manifestație a celor care credeau că fac ceva pentru binele tuturor. Ca în Piața Universității în 1990. Sau ca în Piața Victoriei în 2017. Un gest civic, al unor oameni responsabili. Pe cînd postam despre acest fapt, o persoană dintre cele care manifestau a tras un țiuit cu megafonul spre masa noastră, de la vreo 50 de centimetri distanță, și ne-a strigat o insultă, despre cum nu ne îndeplinim datoria civică. Manifestanții curgeau pe Calea Victoriei în direcția Dîmboviței, scandînd împotriva vaccinării. Că vrem sau nu, e tot un grup de cetățeni care cred în ceva și se manifestă în stradă. A-i desconsidera înseamnă a nu fi consecvent acceptării libertății de exprimare, a te purta așa cum s-au purtat minerii cînd plantau panseluțe pentru numitul Ion Iliescu sau cînd tineretul PD plimba niște țepe prin parc pentru parlamentarii etichetați drept „prea mulți”. Lipsa de consecvență este un chiul, o sustragere de la a aplica aceeași logică unor lucruri similare, doar pentru că judecățile personale de valoare sînt contrare opiniilor celor pe care îi incriminezi. Acest tip de chiul de la logică se poate eticheta drept „democrație originală”. La urma urmei, decît să pierzi timpul învățînd cum funcționează chestia asta cu democrația, mai bine tragi chiulul și o faci originală, că, deh, românul s-a născut genial și nu are nevoie să învețe ceva de la alții.

Ca să mut exemplul în curtea meseriei mele, poți pretinde că sociologia ar fi o chestie națională, ca și cum România ar fi o țară de pe Saturn sau Marte, iar regulile sociale care se aplică la alții nu au vreo treabă cu cele de aici. De ce ai învăța ceva de la alții, nu e mai simplu să tragi chiulul și să spui că acei alții sînt prea altfel, ceea ce justifică și faptul că nu ai nimic de zis în comunitatea academică globală?

Cu vreo 24 de ani și patru luni în urmă citeam despre free-riders și zealots. Cei din urmă spuneau despre primii că ar fi chiulangii pentru că nu participă la producerea bunului public. Întrebarea este însă de la ce punct încolo ideile unora sînt sigur bune și ar trebui implementate. Adică oare toți cei ce spun despre sine că urmează calea cea dreaptă au cu adevărat dreptate și ar trebui urmați de către ceilalți? O astfel de întrebare reflexivă apare de regulă în grupuri ce au ajuns la ceea ce în sociologie se cheamă modernitate tîrzie, postmodernitate și în alte cîteva feluri. Și vine la pachet, între altele, cu o preocupare față de soarta celorlalți, cu încrederea în oameni, cu preferința pentru dezvoltarea propriei persoane, cu o importanță mai redusă a muncii, cu o religiozitate mai scăzută și cu alte cîteva astfel de lucruri.

Cu 30 de ani în urmă, România era o țară în care oamenii erau în mod egal săraci. Cei cîțiva foarte bogați nu contau. Mai apoi, societatea i-a adulat fățiș pe cei ce se îmbogățeau repede, indiferent de moralitatea, inteligența sau eleganța lor. Figura lor era și este cea care aduce audiență instantaneu.

În 2004, România a ales un sistem de impozitare care îi premiază pe cei mai înstăriți. Aparent, opțiunea de atunci a creat creștere. În 2018, venitul mediu disponibil pe gospodărie la București l-a depășit pe cel din Paris. Chiar și ținînd cont de prezența mai redusă a femeii pe piața muncii în Franța (ceea ce înseamnă că sînt mai des două salarii în gospodărie la noi), performanța Bucureștiului este impresionantă, mai ales că sînt doar cîteva regiuni în Europa care să îl depășească, nici una dintre ele mai la sud de România sau mai la est de Berlin. Restul țării se bate pentru ultimele locuri în UE în ceea ce privește venitul. În același timp, în România impozitele sînt cele mai mici din Uniune (exceptînd Irlanda și Bulgaria), atît de mici încît cheltuielile raportate la PIB ale statului român sînt cam 75% din media europeană. În Franța, statul ia (în principal) de la cetățeni o sumă egală cu 56% din PIB și o redistribuie către cetățeni sub formă de educație, autostrăzi, pensii, spitale, poliție și alte cîteva. Cifra corespunzătoare pentru România este de 36%, iar media europeană este de 47%. Modelul românesc include a lua puțin de la toți și a da tuturor. Modelul european presupune a lua mai mult de la toți și mult mai mult de la bogați.

Azi, cei avantajați de acest sistem vin și le aruncă în față celorlalți acuze despre chiulul de la civism. În fapt, acuza respectivă este tot un chiul, de la logică, generat de necunoaștere, credința în stereotipuri și tradiționalism.

Bogdan Voicu este sociolog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.