Pentru a găsi răspunsul la întrebare, încerc să fac un exerciţiu de imaginaţie şi să îmi închipui cum ar fi arătat viaţa celor născuţi la finele anilor ’70, dacă în 1989 nu am fi trăit o schimbare de regim politic. Ce ar fi fost cel care este acum manager la o companie multi-naţională sau un psiholog? Dar medicul tînăr cum ar fi lucrat? În lumea gri, din spatele Cortinei de Fier, răspunsul ar fi probabil uşor de ghicit: tînărul manager ar fi fost un contabil sau economist obscur într-o întreprindere de stat, psihologul ar avea altă ocupaţie, iar medicul ar fi fost un stagiar la ţară. Viaţa celor trei ar fi arătat altfel, cu traiectorii profesionale mai predictibile poate, însă lipsite de prea multe oportunităţi şi de posibilitatea de a alege.Sistemul totalitar controla îndeaproape vieţile tuturor cetăţenilor. La sfîrşitul fiecărui ciclu educaţional, "sistemul" era foarte eficient în a controla şi orienta vieţile individuale. Cei capabili să meargă mai departe (la liceu sau facultate, după caz) făceau acest lucru, iar ceilalţi erau repartizaţi, în funcţie de nevoile societăţii, în diverse locuri de muncă. Nu contau prea mult voinţa personală, abilităţile sau constrîngerile de ordin individual, "interesul social" prima în faţa celui individual. Mai devreme sau mai tîrziu, traiectoria fiecărui individ era hotărîtă de sistem şi soarta individuală era decisă de sistemul repartiţiilor de care nu putea să scape nimeni. Avantajul sistemului rezida în faptul că nimeni nu rămînea pe dinafară, toţi cei capabili să muncească primind un loc de muncă şi o serie de beneficii sociale asociate statutului de om al muncii (locuinţă de la stat, bilete la odihnă prin sindicat şi masă la cantina întreprinderii). Nu existau şomeri şi oficial nu existau nici oameni săraci, însă puţini erau cei care puteau să aleagă asupra traiectoriei individuale.Căderea comunismului a adus după sine o creştere a oportunităţilor şi alternativelor oferite indivizilor, precum şi o multiplicare o riscurilor sociale. Scăpaţi de constrîngerile impuse de o societate totalitară, tinerii au avut posibilitatea de a alege nestingheriţi în viaţa profesională şi în cea personală. Nomenclatorul meseriilor s-a îmbogăţit considerabil în ultimii douăzeci de ani şi a apărut o serie de profesii la care nici nu visam în anii ’80, precum cea de broker, psiholog sau de agent imobiliar. Fiecare este liber să îşi aleagă profesia care îi place, să muncească unde vrea şi să îşi schimbe locul de muncă atunci cînd doreşte.Există şi o parte goală a paharului. Nu toată lumea beneficiază în mod egal de libertatea de alegere pe care o oferă noua ordine socială. Tranziţia are cîştigători şi perdanţi. Studiile arată că tinerii se numără mai degrabă printre cîştigători, în timp ce vîrstnicii fac parte mai degrabă din a doua categorie. Generaţiile vîrstnice au trăit cea mai mare parte a vieţii lor într-un alt tip de societate şi sînt mai puţin deprinşi cu democraţia şi economia de piaţă, de asemenea, capacitatea de învăţare şi adaptare este una mai scăzută, pe măsură ce înaintăm în vîrstă. În consecinţă, generaţiile respective sînt mai puţin pregătite să beneficieze de oportunităţile oferite de schimbarea socială postcomunistă.Cei născuţi la finele anilor ’70 aveau în 1989 în jur de 10 ani. Amintirile lor legate de sistemul comunist se reduc la costumul de pionier şi la bomboanele cubaneze pe care le primeau de sărbători. Ei şi-au petrecut cea mai mare parte a vieţii de pînă acum într-o societate caracterizată de oportunităţi şi riscuri multiple, fiind mult mai bine pregătiţi să fructifice şansele şi să facă faţă riscurilor care există într-o societate de tip capitalist. Vîrsta prezintă un atu în sine, pentru că le conferă o capacitate de adaptabilitate mai mare. În rîndul celor care au acum 30 de ani găsim mai degrabă "cîştigători" ai tranziţiei, oameni care au poziţii sociale bune şi au adoptat un mod de gîndire de tip modern şi postmodern. Cei de 30 de ani sînt mai degrabă suporteri ai democraţiei şi ai economiei de piaţă, sînt mai toleranţi şi mai deschişi în faţa diversităţii stilurilor de viaţă. Ei sînt mai aproape de Europa şi reprezintă un pilon important al integrării europene a României.Revin la întrebarea din titlu, este acesta o generaţie de sacrificiu? Răspunsul este mai degrabă nu. Este o generaţie care a beneficiat de şansele oferite de schimbarea socială majoră produsă la începutul anilor ’90, dar care a trebuit să descopere singură răspunsurile la multe dintre dilemele tranziţiei, în lipsa unei experienţe acumulate la nivel social.