Dacă ar fi să alegeți doar 18 filme din oferta de 220 de titluri de la cea de-a 18-a ediție a TIFF-ului, din acest an, iată la ce ar trebui să vă luați bilet. Iar asta cît de curînd. 

● La Gomera – Este unica șansă de a vedea noul film al lui Corneliu Porumboiu înainte de premiera românească din toamnă. Cel mai inventiv regizor al Noului Val schimbă din nou bara de direcție, luîndu-și rămas bun de la estetica minimalistă cu acest neo-noir de lux, deconstruit – cu inteligența unui Godard – pînă la ultimele consecințe ale limbajului, deopotrivă vorbit și cinematografic.

● Monștri – Debutul regizorului Marius Olteanu și, totodată, singurul titlu românesc din cursa pentru Trofeul Transilvania e o poveste de dragoste despre compromis, presiuni sociale și revelații dureroase din viața unui cuplu. Un film de-o admirabilă rigoare formală, prezentat în secțiunea Forum a Berlinalei din acest an, care ajunge la TIFF după un intens parcurs festivalier internațional.

● MO – Cel mai provocator film românesc al anului, ba chiar al ultimilor ani, calcă apăsat pe terenul minat de controversele generate de mișcarea #metoo. Curajul e nu doar al regizorului debutant Radu Dragomir, ci și al cuplului de protagoniști Răzvan Vasilescu și Dana Rogoz, în rolurile profesorului predator, respectiv al studentei care-i pică în plasă, într-un alunecos joc de-a șoarecele și pisica.

● Dama de cupă – Nu știu cîte actrițe ar fi putut juca o femeie de succes, mamă respectabilă căreia îi pică cu tronc fiul vitreg, dar Trine Dyrholm este pur și simplu sublimă și detestabilă în acest thriller danez distins cu Premiul publicului la Sundance. Scenele de sex sînt amuțitoare, iar dacă filmul ar fi fost regizat de un bărbat, nu de o femeie (May el-Toukhy), ar fi fost acuzat instantaneu de misoginie.

● Jocuri de putere – Laureat cu Trofeul Transilvania pentru Stockholm, spaniolul Rodrigo Sorogoyen revine cu un pasionant thriller politic despre corupție și, ca să vezi, lucrurile nu stau cu mult mai diferit decît ce știm din politica românească. Geniul filmului e că ajungi să ții cu unul dintre politicienii corupți, doar pentru că, în încercarea de a-și salva pielea, el încearcă să demaște rețeaua.

● Cler – Tot despre jocuri de putere, de data aceasta în sînul Bisericii Catolice, este vorba și în acest colosal hit de box-office, văzut de peste patru milioane de spectatori în Polonia. Frisonant, dar și condimentat cu umor negru, filmul-fenomen al lui Wojtek Smarzowski acuză abuzul, dar nu o face cu barda, fiind mai puțin caricatural și mult mai uman decît te-ai putea aștepta.

● Gloria Bell – Copilul-minune al TIFF-ului, chilianul Sebastian Lelio, premiat cu Oscar pentru O femeie fantastică, a semnat acest glorios remake în limba engleză după propriul său hit de la Berlin, Gloria, cu o Julianne Moore fantastică în rolul unei femei divorțate între două vîrste, pe care o crezi fără probleme atunci cînd spune: „Dacă lumea sare în aer, vreau să mor dansînd“.

● Durere și glorie – Pedro Almodóvar dă melodrama mai încet și se expune în toată vulnerabilitatea cu acest film semibiografic deghizat în metaficțiune și populat cu toate mărcile înregistrate ale autorului. La Cannes, criticii l-au îmbrățișat necondiționat, și pe bună dreptate: este o subtilă operă de maturitate despre gloria trecută și durerea din prezent, care respiră Palme d’Or prin toți porii.

● Quien te cantara – Tot despre gloria trecută și prezentul dureros este vorba și în noul film al lui Carlos Vermut (Magical Girl), în care un popstar își pierde memoria și, odată cu ea, abilitatea de a cînta, drept care recurge la asistența celei mai împătimite fane ale sale pentru a putea face față concertului de come-back. Imaginați-vă Persona lui Bergman refăcută de Almodóvar.

● Strălucirea eternă a minții neprihănite – Au trecut 15 ani de la acest film-cult, probabil capodopera lui Michel Gondry, care e omagiat în acest an la TIFF cu o retrospectivă integrală. Prilej de a revizita această sofisticată poveste de dragoste, despre dragoste și memorie. Căci dacă memorie nu e, nimic nu e.

● Dolce Fina Giornata – Subiecte precum emigrația, terorismul sau naționalismul abundă în filmele ultimilor ani, dar puține reușesc să le înglobeze atît de complex în poveste cum o face polonezul Jacek Borcuch. În plus, e o ocazie neașteptată de a o revedea pe magnifica Krystyna Janda în rolul unei scriitoare retrase în raiul toscan și premiate cu Nobelul pentru literatură, care detonează spiritele cu discursul ei de mulțumire.

● Coincoin și invazia extraterestră – Bruno Dumont revine la personajele zănatece (jucate de neprofesioniști) din miniseria Micul Quinquin cu un nou maraton (de patru ore) de satiră socială neortodoxă și slapstick aiuritor în care extratereștrii sînt nu doar cei picați din cer sub forma unor boțuri negre vîscoase, ci și emigranții veniți de peste mări și țări. De nepovestit și de savurat în egală măsură.

● X&Y – Ciudățenia absolută vine de la artistul vizual suedez Anna Odell, care dinamitează convențiile despre rolurile asumate de bărbați și de femei în societatea de azi, cu un experiment pe cît de stimulant, pe atît de consternant în care cuplul protagonist este interpretat, pe rînd, de șase seturi de actori scandinavi într-un decor à la Dogville, în care nu știi niciodată ce e real și ce e ficțiune.

● Jonathan Agassi mi-a salvat viața – Etica documentarului e pusă în discuție de Tomer Heymann (Mr. Gaga) în această tulburătoare incursiune în universul filmelor pentru adulți în care megastarul israelian de gay porn Jonathan -Agassi se deșiră literalmente în fața noastră, într un carusel distructiv al exceselor, dar ceea ce te zdrobește emoțional e relația sinuoasă pe care actorul o are cu mama lui.

● Lungul drum al zilei către noapteHighlight-ul Focusului chinezesc de la TIFF 18 nu e o adaptare a piesei lui Eugene O’Neill și nici a povestirilor lui Roberto Bolaño din Last Evenings on Earth (traducerea literală a titlului în chineză), majoritatea despre rătăcitori solitari de la marginea societății, la fel ca eroul acestui neo-noir oniric și criptic, desăvîrșit printr-un fabulos plan-secvență în 3D de o oră.

● Conformistul, Cleo de la 5 la 7 și Față în față – Trei clasici și tot atîtea proiecții speciale: primele două comemorative, în onoarea cineaștilor Bernardo Bertolucci și Agnès Varda, recent dispăruți dintre noi, iar ultima – ingeniosul thriller high-tech al lui John Woo – în prezența actorului Nicolas Cage, invitat special al acestei ediții.

Foto: Marius Mariș