- argument -

100 de ani de Cioran. Vor fi şi 200, şi 300, timp în care E.M. va avea grijă să ne întreţină insomniile, să ne neliniştească speranţa şi să ne ascută lucidităţile. 100 de ani, şi încă sîntem în plină dezbatere, Cioran e un „caz“ pe care ne străduim să-l lămurim cu cîteva artificii morale bine plasate. 100 de ani: în Franţa, Cioran e subiect de bac; la noi, are parte de-o colecţie de Opere complete în curs de completare. Tot e ceva. 100 de ani de Cioran sînt, pînă la urmă, un bun prilej de relecturi şi reevaluări personale. Acesta este şi motivul pentru care ţineţi acum în mînă (sau citiţi pe Internet) un dosar Dilema veche despre Cioran. Am vrut să vedem cam în ce punct mai sîntem în relaţia noastră cu filozoful, où nous en sommes, vorba francezului, dincolo de entuziasmul cioranofililor. Era, pur şi simplu, timpul. 

Centenarul Cioran a fost sărbătorit în martie 2011 la Paris de ICR, printr-un colocviu internaţional, şi la Bucureşti de Institutul Francez, în aprilie 2011, prin proiectul „Cioran în stradă – de Dan Perjovschi“. Între timp, în Germania au fost publicate pentru prima dată scrierile de tinereţe ale lui Cioran, cele pronaziste, lucru care a agitat apele destul de liniştite ale presei culturale germane. Cu acest prilej, am discutat cu Marta Petreu despre vină, morală, contradicţie şi paradox, iar Matei Martin a trecut în revistă reacţiile jurnaliştilor germani. Liviu Tofan a studiat dosarul lui Cioran şi ne spune în ce măsură a fost el „interesant“ pentru Securitate. Cristina Hermeziu a selectat cîteva fragmente din intervenţiile susţinute la colocviul parizian, aşa că avem şansa să aflăm cîte ceva despre „Cioran şi boala“ (de exemplu: „S-ar fi lăsat mai curînd răstignit, decît să guste un pic de frişcă.“), tentaţia mondenităţii şi vocaţia prieteniei (în viziunea filozofului spaniol Fernando Savater). Tot despre prietenie e vorba şi în textul lui Cristi Luca, cea dintre Beckett şi Cioran, doi amici de o delicateţe tulburătoare unul faţă de celălalt. Vlad Odobescu a făcut un experiment, plasînd citate fără ghilimele, aparţinînd lui Cioran, în subsolurile forumurilor. Ce-a ieşit, vedeţi în p. V.

Radu Vancu a discutat cu Eugène van Itterbeek, directorul Centrului de Cercetări Cioran, despre venirea lui în România, începuturile Centrului de Cercetări şi măştile nenumărate ale acestui filozof pentru care inconsecvenţa era cea mai naturală consecvenţă cu sine însuşi. De asemenea, am întrebat cîţiva tineri intelectuali dacă mai citesc Cioran. Asta pentru că fac parte dintr-o generaţie care citea Cioran sub bancă şi care credea că, făcînd asta, are acces la un adevăr despre viaţă ş.cl. complet necunoscut restului lumii. Unii dintre noi şi-au revenit între timp, alţii fac dosare la Dilema veche.

Foto: Veronica D. Niculescu