Despre cum este să fii student român în străinătate pot spune, cel puţin din punctul meu de vedere, cît şi în funcţie de ţările în care am studiat, Italia şi Spania, că nu se pune accent pe naţionalitatea studentului, de unde provine el, ci pur şi simplu eşti tratat ca oricare alt student italian, sau spaniol. Este greu să fii student într-o ţară străină, cu o mentalitate şi o deschidere mult mai avansate. Primul impact cu originile locului, cu oamenii, concepţiile diferite faţă de ţara din care provii, îţi dă, pe moment, o stare de panică, însă, uşor-uşor, în timp, te obişnuieşti cu noul stil de viaţă. Sînt tineri care se acomodează şi se integrează mai repede în ţările alese, însă sînt şi tineri care se integrează foarte greu. 

Cît despre domeniul ales de mine, nu este unul uşor, ci foarte complex şi tocmai de aceea sînt puţine ţări care oferă o astfel de specializare şi care pun foarte mult accent pe drepturile minorilor. Toţi avem un vis de împlinit, sau majoritatea tinerilor ştim ceea ce dorim să devenim şi să profesăm în viitor, tocmai de aceea şi eu am un astfel de vis, o astfel de dorinţă, în primă instanţă de a mă specializa în acest domeniu şi ulterior de a deveni în viitor un judecător specializat în drepturile minorilor. Avem mare nevoie de aşa ceva şi de oameni pregătiţi, specializaţi în acest sector, care să poată să asigure un proces corect şi echitabil cînd este vorba de minori. Decizia de-a mă specializa în Italia a fost hotărîtoare în evoluţia şi educaţia mea, astfel, pe de o parte, putînd învăţa multe lucruri noi, iar pe de altă parte, am putut efectua un stagiu practic în cadrul unui tribunal de minori din Roma în vederea pregătirii şi specializării ca judecător al copiilor. Mi-am dorit foarte mult să mă specializez acolo, cu gîndul că mă voi reîntoarce în România după terminarea studiilor, din dorinţa de a profesa această meserie pe meleagurile natale, indiferent de greutăţile pe care le pot întîmpina, deoarece cred că ţara noastră are nevoie de astfel de tineri care doresc să schimbe ceva în societatea noastră şi care vin cu o experienţă şi pregătire din afară. 

Astfel, iată-mă în România unde lucrez deja într-un domeniu în strînsă legătură cu teza mea de doctorat pe care va trebui s-o susţin în decembrie viitor, fiind momentan în al doilea an de doctorat. Este foarte greu să lucrezi şi să te ocupi de doctorat în acelaşi timp, avînd în vedere că totuşi doctoratul îl fac în Italia şi trebuie să mă prezint la seminariile obligatorii şi să-mi continui cercetarea în anumite ţări, însă încerc din răsputeri să reuşesc, chiar dacă sacrificiile nu s-au terminat, şi situaţia materială, costurile deplasărilor rămîn o problemă. Referitor la sistemul Bologna pot spune că eu personal sînt de acord cu el, însă îmi dau seama că în România, din punct de vedere practic, mai durează destul de mult pentru a fi implementat întru totul. Teoretic nu pare foarte complex, mai degrabă vine cu o mulţime de schimbări pozitive, însă cred că va trece ceva timp pînă cînd studenţii români vor beneficia în totalitate de acest sistem. Cred că România a format şi formează în continuare oameni de elită. Să nu uităm că majoritatea tinerilor şi persoanelor importante din rîndul societăţii noastre au absolvit în sistemul educaţional din România. Este adevărat că o parte dintre aceştia au plecat la specializări în alte ţări, din dorinţa de a învăţa lucruri noi, de a se perfecţiona şi, bineînţeles, de a reveni în ţara de origine cu noutăţi, idei, strategii etc. Dar şi cei care rămîn în ţară continuă să se specializeze şi să se perfecţioneze. Este adevărat că celelalte ţări oferă mult mai multe oportunităţi în ceea ce priveşte studiul, sistemul educaţional; studenţii au de unde să aleagă şi participă la foarte multe conferinţe, stagii ce duc la formarea lor ca adevăraţi profesionişti. Însă nu toată lumea îşi poate permite să studieze în străinătate, avînd în vedere costurile ridicate pentru a te întreţine. Mai mult, tinerii sînt puţin informaţi despre oportunităţile din ţările respective, mai ales de cum se poate obţine o bursă în acea ţară, ceea ce face ca mulţi să renunţe la dorinţa de a studia afară. 

Majoritatea celor care studiază în străinătate sînt fie cei care stau cu părinţii acolo, sau care au deja părinţii la muncă de mult timp acolo, fie au părinţi în România care le dau o mînă de ajutor din punct de vedere financiar, sau sînt pe cont propriu şi au obţinut vreo bursă de studiu acolo sau lucrează concomitent pentru a-şi acoperi cheltuielile. De multe ori, în aceste ţări, tinerii foarte buni sînt stimulaţi încă după terminarea studiilor cu multe posibilităţi, cu diferite oferte pe piaţa muncii, cu un salariu destul de bun în comparaţie cu salariul din România şi, astfel, de foarte multe ori, mulţi dintre ei sînt tentaţi să rămînă şi să-şi formeze un viitor acolo. Sînt convinsă că pentru mulţi dintre cei care decid să rămînă acolo dorul de ţară, de familie, de meleagurile natale este mereu prezent în suflet şi, cu siguranţă, le este foarte greu să treacă peste această barieră. De aceea cred că ţara noastră trebuie să investească mai mult în tineri, în copii, pentru că ei sînt viitorul nostru, continuitatea generaţiei noastre. 

Şi, mai mult, trebuie să li se acorde tinerilor acel sprijin, acea încredere pentru a putea ocupa diferite posturi, potrivit pregătirii lor în funcţiile statului. Tot ce este tînăr poate revigora şi împrospăta situaţia sistemului românesc, a ţării noastre. 

Premiul obţinut din partea Fundaţiei „Dinu Patriciu“ a reprezentat foarte mult pentru mine, şi anume acea recunoaştere a tot ceea ce am întreprins pînă în acel moment prin studiu, ani de muncă, de sacrificii, departe de casă, de familie şi de cei dragi. Acea satisfacţie de reuşită a tot ceea ce realizasem pînă în acel moment. Dealtfel, premiul mi-a fost de mare ajutor în terminarea cercetării la Madrid.  

Ramona Niculescu studiază Dreptul şi a primit premiul III acordat de către Fundaţia „Dinu Patriciu“ pentru „Studentul Anului“, în 2009.