Întîlniri și așteptări

Publicat în Dilema Veche nr. 746 din 7-13 iunie 2018
Aniversări tradiționale jpeg

Se mai întîmpla ceva în vremurile mai vechi, cele de dinainte de anii 2000, să zicem. Timpul nu numai că trecea mai încet, cum se tot spune și se tot dovedește, ci mai molcom și fără atî-tea farafastîcuri.

De pildă, atunci cînd te întîlneai cu cineva. Să zicem că era vorba de o persoană de sex opus, în adolescență. Întîlnirea devenea un eveniment remarcabil, pentru care te pregăteai cu mult timp înainte: te gîndeai cu ce să te îmbraci și cum să te porți, dezbăteai cu apropiații. Desigur, toate astea se întîmplă și acum. Și acum mai poți împrumuta o rochie de la o prietenă dacă nici una dintre ale tale nu corespund. Sau măcar o bijuterie. Repet, tot ritualul ăsta de pre-dating e valabil și în zilele noastre. Diferența era doar că întîlnirea propriu-zisă ți-o stabileai cu nu știu cît timp înainte, dar, pînă la ea, nu prea mai vorbeai cu respectivul. Două săptămîni, să zicem, fierbeai într-o așteptare, precum în poeziile kitsch-ului dulce, cînd chinuitoare, cînd exaltată. Desigur, în tot timpul ăsta, tricotai varii scenarii în jurul ființei dorite: cînd ți se părea că vei fi, cu ea, în al nouălea cer, cînd că nu va ieși nimic. Nu se prea punea problema, mai ales dacă era cineva mai nou, să-i dai o sută de telefoane înainte, ca să vezi în ce ape se scaldă, oricît ți-ai fi dorit.

Telefonul, în primul rînd, se folosea cu parcimonie, nu numai pentru că avea cuplaj și pentru că se ridica nota de plată (nu aveai minute nelimitate în nu știu ce rețea după nu știu ce oră), dar și pentru că era un „bun comun al întregii familii“ (una din formulele de lemn ale epocii): era plasat de obicei în sufragerie, la vedere, și rar avea un fir atît de lung încît să ajungă și în celelelalte camere. Rar existau două aparate. Așa că, în cea mai mare parte a timpului, ca să dai de persoana iubită, sau măcar dorită, trebuia să ai de-a face cu întreaga familie. Trebuia să treci de proba vocii mamei lui, ușor înțepată, care punea întrebarea fatală: „Cine-ntreabă?“. (Asta dacă nu erai atît de îndrăzneață sau de politicoasă ca să te prezinți întîi.) Nu puteai să suni de pe ID ascuns doar ca să-i auzi vocea. Desigur, puteai să suni și să ai norocul să‑ți răspundă chiar el, dar era totuși o loterie.

Întîlnirea planificată cu destul timp înainte se apropia. Era și o notă oarecum festivă în aceste dates, notă care implica, în cazul fetei, măcar o bluză albă, dacă nu și o fustă gen Fondul Plastic; iar în cazul băieților, de multe ori (mi s-a întîmplat), un costum „de bun“ și o floare. Nu se ieșea oricum duminica la cofetărie și la film, nu orice mamă te-ar fi lăsat să ieși din casă și să te faci de rîs. Chiar una dintre mamele care, altfel, țipau după tine în capot de la balcon să vii odată la masa ce, oricum, se simțea în aerul impregnat cu miros de chiftele.

Te duceai la locul întîlnirii, cuminte. De multe ori, la ceas, la Universitate. Te așezai într-un colț, să nu bați prea tare la ochi, și așteptai tăcut. Pe lîngă tine se mai foiau și alții care practicau același sport. Îți ajustai fusta pe care ți-o învolbura vîntul, părul așijderea și mina, care nu trebuia să pară anxioasă. Dacă ajungeai mai devreme, apăreau îngrijorările: Dacă nu vine? Ce fac și cum mă port dacă nu vine?

Primul gînd era ca, în cazul ăsta, să te retragi cu demnitate de la locul faptei. Să nu fii o victimă. Să pleci de acolo ca și cum nici usturoi n-ai fi mîncat, nici gura nu-ți mirosea, ca și cum ai fi fost un “simplu cetățean“ ce s-a nimerit pe acolo într-o plimbare aleatorie. Asta dacă nu venea.

În caz că venea, dar mai tîrziu, tot nu era prea OK. Strategia era să te dai mai încolo, într-un loc din preajmă de unde nu prea puteai fi văzut, și să apari după ce ar fi apărut celălalt, cerîndu-ți scuze că a întîrziat. Prejudecățile vremii oricum spuneau că fata trebuie să ajungă puțin după băiat.

În orice caz, nici unul, nici celălalt nu‑și puteau da SMS-uri dacă întîrziau, și nici nu-și puteau trimite emoticoane cu fețe plouate ori spăsite. Nu  puteau da check-in pe Facebook și nici nu puteau vedea, tot acolo, pe unde se mișca celălalt. Puteai, cel mult, dacă aveai fise și dacă se nimerea vreo cabină telefonică prin preajmă, să te încumeți să-l suni pe respectivul, evident acasă. Acasă de unde, cel mai probabil, plecase și ori nu răspundea nimeni, ori răspundea mama lui, care nu era sigur că știa de întîlnire.

Deci, pînă la urmă, tot ceea ce puteai face era să aștepți. Stăteai nemișcat în frig sau pe căldură, bătut de soare, vînturi sau ploi, și vedeai, pur și simplu, ce urma să se întîmple. Nu doar că nu puteai controla lucurile, ci nici măcar nu puteai fi informat în ce le privește, cum ești azi. Erai singur, cu gîndurile tale, cu fricile și speranțele tale. Și, culmea, pe atunci, pentru că nu aveai alternativă și nici nu-ți trecea prin cap că ai putea avea, erai destul de OK cu asta. Comunicarea și informația nu erau – și nu puteau fi, decît într-o anumită și limitată măsură – priorități pe lista ta.

Zizi și neantul jpeg
Mama și vremurile
La școală ne puneau mereu să scriem compuneri despre Mama. S-o descriem, s-o poetizăm, să-i dedicăm ode. De 8 Martie, să-i facem flori din hîrtie creponată. În „Puiul”, „Fefeleaga” sau „La Vulturi”, să-i studiem ipostazele tragice. La desen, să-i facem portretul în culori calde.
„Vorbește cu Angela”, „Pîine şi Mîine”, „Piese pentru Zîmbete” jpeg
Despre școală și personaje din copilărie
La vîrsta aia diferența se măsoară nu în ani, ci în ani-lumină.
De la „Muntele vrăjit” la cîmpia stearpă jpeg
De la „Muntele vrăjit” la cîmpia stearpă
Perioadele pre-totalitare vin însoţite de isterie, agresivitate dezlănţuită, bezmetică.
Viață de cîine jpeg
Viață de cîine
În 30 de ani de exil, niciodată, pe unde am lucrat, nu am mai pus întrebări străine meseriei.
Reverii pascale jpeg
Reverii pascale
La primele ore ale dimineţii am mers să revăd cimitirul părăsit.
Izolare și context jpeg
Izolare și context
Pandemia a invadat planeta într-un context care agravează lucrurile, pe fondul pesimismului economiei globale.
Ziduri jpeg
Ziduri
Poate profesorii noii ere ar trebui să fie cei care te învață empatia, esența ta umană, cei care te ajută să-i găsești cu adevărat pe ceilalți.
Viața de dincolo de convenții jpeg
Viața de dincolo de convenții
Fetița mea e acum preadolescentă și încerc cît pot să nu proiectez  în ea nici un ideal, fizic sau de orice alt fel.
Murim jpeg
Murim
Moartea a devenit singurul meu gînd, orice făceam îmi era prezent gîndul morții, iar noaptea mă frămîntam fără să pot adormi, mereu pe aceeaşi temă.
Îndoielile jurnaliștilor, sursele și adevărul adevărat jpeg
Îndoielile jurnaliștilor, sursele și adevărul-adevărat
Jurnalistul, anume cel serios, trăiește într-o permanentă îndoială în materie de ceea ce are de publicat.
Vaccin și homeschooling jpeg
Să ne amuzăm cu Othello
Sigur, privit azi, felul acelor ani de a face umor pare candid, cu totul nespectaculos, o joacă de copii cu peruci, costume și decoruri fanate. Dar, repet, publicul larg se amuza.
Totul e deschis… jpeg
Totul e deschis…
Pentru unii, pleiada de orientări sexuale diverse, precum și discursul explicit despre sexualitate (cu scene așijderea) pot fi șocante.
Vaccin și homeschooling jpeg
Talent, aplauze și pe urmă?
Printre concurenți sînt mulți copii. Foarte înzestrați și curajoși: un grup de instrumentiști format din copii cu deficiențe de vedere, o tînără de cincisprezece ani care, pentru a-și împlini visul de a deveni balerină, a preferat să-i fie amputat piciorul afectat de cancer osos și înlocuit cu proteză, decît să-i fie imobilizat de bucăți de metal...
Evadări în lumea mică jpeg
Evadări în lumea mică
Bunicii mei nu erau complet rupți de realitate, în sensul că bunicul meu se ținea, mereu, cît de informat se putea pe vremea în care fake news-urile erau politică oficială (da, n-am descoperit noi, acum, America) – asculta BBC-ul și Europa Liberă pe un foarte vechi radio, din cele ce pot fi văzute acum doar în cîteva palide încercări de muzee ale vremurilor de atunci.
Vaccin și homeschooling jpeg
1 Iunie, ziua adulților
De cîte ori văd, însă, cum este sărbătorit 1 Iunie în România, mi se pare că, deși „Grădina Maicii Domnului“ e mare, mulți i-au cam sărit gardul.
Vaccin și homeschooling jpeg
Ce nu știm că nu știm
Domnul ministru pune în discuție un subiect fierbinte, azi: digitalizarea.
Cine mai scrie de mînă jpeg
Cine mai scrie de mînă
Nu pot spune că-mi plăcea caligrafia, ba dimpotrivă, mi se părea o plictiseală, dar cred că n-a fost cu totul așa.
Vaccin și homeschooling jpeg
Manualele, inutile?
Este evident, pentru oricine e preocupat de starea educației, că școala are nevoie mai mult ca oricînd de profesori „calificați“, „formați“, „educați“.
Treceri jpeg
Treceri
În urma trecerilor ratate au rămas, cum spuneam, teancuri-teancuri de amintiri.
Trăim o nouă cultură jpeg
Meleagris ocellata
Am întîlnit-o în oraş. În Piaţa Rahova.
Vaccin și homeschooling jpeg
Ce este educația? Vă rog urgent
Sînt lungi și multe discuțiile despre (in)utilitatea temelor pentru acasă.
Aniversări tradiționale jpeg
La conferințe
În facultate am fost o studentă bună, aș putea spune.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.