De ce să vorbim despre istoria jurnalismului de ştiinţă? Pentru că vorbim mult prea mult despre manelizarea societăţii, pentru că am ajuns să credem că tot ce ne înconjoară este rău, murdar, că nu mai există speranţă, că tot ceea ce îi interesează pe români sînt faptele de glorie ale ţoapelor şi mitocanilor. Uităm că în acelaşi spaţiu, alături de cei mai sus menţionaţi, trăiesc şi foarte mulţi oameni decenţi. Lor, celor civilizaţi (şi, sper, majoritari), cei mai mulţi jurnalişti uită să li se adreseze. Dovada cea mai bună este lupta mai multor televiziuni „generaliste“ pentru sectorul de public iubitor de scandal, fidel unei alte televiziuni „de apartament“.

Ce fac cei care nu vor să privească circul mediatic (politic, de „şău-biz“, de „divertisment“)? Mai sînt oare în ţară? Eu cred că da. Putem auzi dovezile în fiecare zi, în mijloacele de transport, cînd oamenii îşi povestesc ce au văzut la Discovery sau la Animal Planet (chiar, de ce nu sînt prezentate audienţele acestor televiziuni specializate?), putem vedea succesul unor site-uri de Internet cu materiale de popularizare a ştiinţei. Lor, celor interesaţi de domeniul popularizării ştiinţei, încercăm să le povestim în cîteva cuvinte care a fost drumul jurnalismului de ştiinţă la români.

 

În acest dosar puteți citi următoarele articole:

Cătălin MOSOIA, O scurtă perspectivă istorică

Adrian STĂNICĂ, Carl Sagan, Teleenciclopedia și National Geografic

Adrian BUZATU, Popularizarea științei pe Internet