Zilele oraşului

Publicat în Dilema Veche nr. 655 din 8-14 septembrie 2016
Invizibilii jpeg

De mult nu m-am mai simțit așa de bine și de firesc ca acum cîteva săptămîni, cînd am ajuns într-un mic oraș ardelenesc, din cele părăsite de singura industrie care îl ținea odinioară în viață, din cele care mai trăiesc doar din comerț și din banii aduși acasă de plecații prin Spania, Italia si Anglia.

Nu condițiile economice, nu de ce, cum și cînd s-au petrecut toate schimbările de acolo m-au interesat atunci, ci pur și simplu oamenii pe care i-am văzut. Străzile, casele, grădinile. E bună o ieșire, din cînd în cînd, din clopotele de sticlă și țarcurile în care ne-am autoizolat cu toții. În afara lor se trăiește și altfel, în afara lor îți poți aminti ce mai e buna măsură, importanța lucrurilor mici, modestia, dar și grotescul, viața brută. Avea dreptate cine a făcut bancul ăla cu România pe care o recunoști din avion după fumul de mici. Întîmplător, asta e o față a ei pe care o iubesc, așa că toată mica excursie într-un oraș ale cărui contururi au fost șterse tremurat de fumul grătarelor cu mici mi-a plăcut cu atît mai tare.

Niște fete și băieți care cîntau pe o scenă un soi de karaoke au scos din case, în acea sîmbătă seară, toată pensionărimea orășelului. Au înviat hainele bune din dulapuri. Poșete rigide de lac cu încuietori din bumbi aurii care se încalecă unul peste altul. Bluza cu lamé de la ultima nuntă. Inelul demodat cu rubin oval, îndesat cu greu pe un deget îngroșat. Ojă cu sidef. Sandale cu toc pătrățos peste baretele cărora se revarsă bietele glezne umflate de artrită. Fuste imemoriale bine călcate. Alte doamne, cu un simț mai puternic al aventurii, au înclinat spre ceva mai extravagant. Una dintre ele se plimba mîndră pe aleile parcului, roșie din cap pînă în picioare, cu niște imitații de Wayfareri de plastic, roșii și ei, așezați strîmb pe nas. Nu căutați nici o notă de vagă superioritate în rîndurile astea, nici ironie și nici condescendență, căci nu este. Asta era lumea pe care am văzut-o, lîngă care m-am plimbat, cu care am ascultat karaokele bubuitor de pe scenă, cu care am mîncat cei mai buni mici din viața mea.

Pe băncile parcului i-am văzut și i-am ascultat pe cei care se bucurau de seara aia de vară. O oarecare solemnitate a evenimentelor, faptul că orașul se umpluse de cei veniți în vacanță din străinătățuri, îi făcea pe cei ieșiți la promenadă să se țină cumva rigizi, ca la o poză formală făcută în studiouri de modă veche, cu vase de flori puse pe piedestaluri de care te rezemi, crispat, cu o mînă. Bura vizibil cu aripi de molii. O doamnă la vreo șaizeci-și stă țeapănă pe o bancă. Mă uit la ea. Pe obrazul drept are un ditamai pansamentul peste care se încrucișează două fîșii de leucoplast. E îmbrăcată cu o rochie de supraelastic din tinerețile ei, niște flori maro i se lăbărțează pe piept și pe șolduri. În spate, stînd în picioare, fantoma soțului mort acum zece ani o ține tandru de umeri. El poartă o cămașă albă cu mînecile scurte, călcate cu dragoste și apretate lamă.

Pe o altă bancă s-au înghesuit alte trei femei în vîrstă, prietene încă din ti­ne­rețe. Rivalitatea veche n-a murit. Își măsoară una alteia rochiile scoase din șifoniere încuiate cu chei de care a­tîr­nă ciucuri de macrame. Stau cu gambele groase încrucișate și mănîncă vată de zahăr. Între ele s-a țesut vizibil un păienjeniș de regrete, de neînțelegere a lumii în care sînt acum, îndoială și ceva tristețe. Din plasa asta vizibilă de sentimente sclipește ici și colo icoana zăvorîtă în argint a tinereții lor. Geta la cununie, Aura la botezul Domnichii, Natalia – nașă mare. Plasa fină de amintiri le ține unite pe toate trei, le-a înghițit precum pînza de păianjen încleiază muștele neatente. Țesătura de sentimente se mișcă ușor în vînt și tremură de la bubuielile bașilor din karaokele de pe scenă.

Rînduri-rînduri de vii și morți au ieșit la promenadă. Între vii, și eu, cu o plasă hipsterească de pînză, pe care scrie, penibil de vizibil, „Books Rock“. Am reușit însă să mă integrez repede. Am pătat-o cu mici și m-am salutat, dînd ușor din cap, cu soțul-fantomă al femeii cu pansament pe obraz. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Femeile din viața lui Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu a fost un personaj al deceniilor 4 și 5, controversat în timpul vieții, cat și după asasinarea sa în 1954.
image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.