Veri

Publicat în Dilema Veche nr. 855 din 27 august - 2 septembrie 2020
Zizi și neantul jpeg

În copilărie, printre altele, circula și întrebarea „Care e anotimpul tău preferat?”. Pe vremea de atunci, aveam o minte gen oracol, ori gen „Flori, fete, filme sau băieți”. Realitatea era structurată, în multe cele ale ei, sub forma unui top, a unei ierarhii în care fiecare element își avea locul lui bine stabilit. Nuanțe erau mai puține.

În orice caz, la întrebarea cu anotimpurile, cred că aș fi pus vara pe ultimul loc. Pe vremea aceea, cred că favorita era iarna, pentru că avea Crăciunul și nimic nu putea înlocui asta. Apoi veneau primăvara și toamna, cu culorile și aromele lor speciale, și – aș spune acum, fără poezie – cu temperaturile lor ideale.

Ceva în căldura ei copleșitoare și, pentru lung timp, fără scăpare o făcea mai curînd amenințătoare decît plăcută, în ciuda vacanțelor pe care le îngloba. Cele cîteva opere literare despre vară, în special din literatura română, pe care le studiam la școală sau le citeam nu făceau decît să-mi întărească acest sentiment: era o perioadă de stagnare toridă, în care nu se întîmpla mai nimic și doar se coceau diverse, de cele mai multe ori nelalocul lor, chiar înspăimîntătoare. Au trecut ani pînă să mă ciocnesc de Străinul lui Camus, care mi-a confirmat antipatia față de veri și de soarele agresiv pînă să te scoată din minți.

Literatura citită de mine în școală nu mergea atît de departe, reușea doar să-mi inculce un sentiment al opririi timpului într-o sufocantă stagnare. Verile de prin romanele și povestirile neaoșe le ofereau protagoniștilor prea mult timp. Le aruncau hălci aproape infinite de timp pe care trebuiau să le umple. Iar personajele nu păreau să găsească decît nimicuri: mai o cafea, mai o dulceață, mai o bîrfă… Se contura o lume  în care răgazul îți scăpa printre degete și se revărsa peste toți și toate, inundîndu-te precum personajul lui Peter Sellers casa în care se afla în filmul Petrecerea (The Party, Blake Edwards, 1968). Pe atunci nu știam încă de Oblomov, a cărui întreagă existență poate fi văzută ca o asemenea vară paralizantă.

Și totuși, aș exagera dacă nu aș vedea și părțile bune ale verilor pe care le-am trăit. În primul rînd, verile copilăriei, în cea de-a doua casă a bunicilor mei. Verile în care alergam în neștire, pînă la epuizare, și trăiam cu maxim suspans jocurile de „fațea”, cu momentele în care te piteai pe viață și pe moarte și apoi țîșneai să-l „scuipi” pe cel care se pusese, ca nu cumva să-i iei tu locul. Ca nu cumva să fii tu cel care, cu ochii închiși și atît de singur, te puneai cu fața la perete și numărai din 10 în 10 pînă la, ți se părea atunci, infinit… Și cînd deschideai ochii, o făceai asupra unei lumi pustii, în care erai doar tu ca unic supraviețuitor postapocaliptic (aveai să afli asta din filmele de mai tîrziu) și nimic din jur nu mișca, toată responsabilitatea adăsta pe ai tăi umeri firavi. Una dintre cele mai mari frici ale copilăriei mele a fost să mă pun la „fațea”.

După jocurile astea, fugeam în casa bunicilor de cele mai multe ori moartă de sete. Anticipam plăcerea paharului cu apă, de la chiuvetă (pe atunci o beam fără probleme), gustul apei îmi părea sublim, țin minte și acum cu cîtă voluptate îl dădeam pe gît. Era ceva simplu de care mă puteam bucura, nu existau atîtea opțiuni ca acum. Și cu cît erau mai puține variante, cu atît mă bucuram mai mult de cele pe care le aveam.

Apei din paharul incasabil (gros și cu striații, îl țin minte pînă-n ziua de azi, el și cele încă vreo cinci asemenea lui erau, de altfel, singurele supraviețuitoare ale unui bufet pe care eu îl dărîmasem din greșeală, desigur) i se adăuga, uneori, și cîte o dulceață sau cîte un șerbet. Pe care le avea și bunica mea în casă (erau încă vremurile alea), dar de care ne bucuram și în vizite. De fapt, cam într-o singură vizită: la o verișoară de-a bunicii, care stătea la vreo 15 minute distanță de mers pe jos de casa lor. Într-un bloc vechi, mai curînd o casă mai înaltă, pe niște străduțe care mie mi se păreau misterioase. Era genul de casă ca-n romanele interbelice, întunecoasă mai tot timpul, cu draperii trase și mobile vechi, masive. Amfitrioana și cele două fiice ale ei păreau și ele dintr-un roman, păreau că se asortează atît de bine cu casa încît nu mi le puteam imagina în altă parte. Acolo, în răcoarea tenebroasă, dar devenită familiară, dulceața era nelipsită. Ca, de altfel, și cafeaua, la care eu, cea de atunci, nu puteam avea decît acces olfactiv. Și mai apăreau uneori, regine capricioase ale serilor de vară, găluștile cu prune.

La mult timp după zilele cu dulceață, pe cînd eram prin clasa a opta, țin minte niște veri speciale prin București. În care, deși rămăsesem în oraș, nu simțeam ca pe o povară amorțeala toridă. Îmi făcusem, oricît de ciudat ar părea, doi frați de cruce, o colegă și un coleg de clasă. Și descopeream lumea împreună cu ei: locuri pe care, pînă atunci, nici nu le băgasem în seamă, precum diverse străzi și muzee, deveneau, în noul context, chiar palpitante. Dar despre asta în numărul viitor.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.