Unde ne simțim acasă?

Publicat în Dilema Veche nr. 741 din 3-9 mai 2018
Stînga, dreapta, vizavi jpeg

Mă uimeşte cîteodată cît de repede ne simţim „acasă“ într-un loc total străin. De pildă, ajungi într-o cameră de hotel, îţi scoţi cîteva lucruri din valiză şi ţi le înşiri pe pat, foloseşti baia, apoi ieşi în oraş, un oraş necunoscut, iar peste două ore, cînd te-ai decis să te întorci la hotel, dacă te va întreba cineva unde mergi, îi vei răspunde aproape invariabil: „Mă duc acasă!“ Un „acasă“ temporar, sezonier, care nu se compară cu adevăratul „acasă“, dar chiar şi aşa, în momentul acela, reprezintă locul care îţi aparţine. Sau de care aparții. Oare acasă înseamnă atît de puţin? Sau atît de mult încît acasă poate să fie, de fapt, oriunde?

Acum cîțiva ani, am locuit aproape o lună în camera unui hotel prăpădit, singurul la vremea aceea, dintr-un orăşel de provincie. Orăşelul ducea lipsă de turişti, așa că hotelul era, de fapt, o casă provizorie a unor muncitori de la o fabrică din apropiere, un adăpost de-o noapte pentru şoferii de TIR sau un loc obscur de rendez-vous (zgomotele ce nu puteau fi puse la îndoială din prima noapte mi-au confirmat acest lucru). În primele zile, m-am simţit şi m-am comportat „ca la hotel“, adică nu am atins şi nu am folosit lucrurile din cameră mai mult decît era cazul, nu am mutat patul într-o poziţie mai bună, mai aproape de fereastră, nu mi-am scos toate hainele din rucsac ca să le aşez frumos împăturite în dulap. Locul mi-era complet străin, așa că am încercat să-mi petrec acolo doar timpul strict necesar pentru somn. Însă pe măsură ce treceau zilele, cu lentoarea specifică unui orăşel de provincie, pe măsură ce recepţionera (o fată care lucra de fapt ca vînzătoare în magazinul de la parterul „hotelului“) îmi zîmbea din ce în ce mai prietenos, pe măsură ce mă tot certam cu administratorul (un ardelean greu de cap) pentru că nu era apă caldă şi mă salutam în fiecare dimineaţă cu toată lumea de pe o rază de un kilometru, iar cîinii vagabonzi din parcare dădeau din coadă, recunoscîndu-mă, hotelul devenea un „acasă“ în toată puterea cuvîntului. După vreo două săptămîni, personalizasem spaţiul, camera de 12 metri pătraţi, într-un asemenea hal încît n-o mai lăsam pe fată (aceeaşi recepţioneră, desigur) să intre pentru a face curăţenie, preferam să mă descurc singură într-o dezordine familiară, precum cea din apartamentul din București unde locuiam. Improvizasem un birou pentru laptop, un loc de fumat pe balcon, în aer plutea parfumul deodorantului meu, hainele erau pe umeraşe în dulap (cumpărasem chiar şi haine noi) şi da, mutasem patul mai aproape de fereastră pentru ca atunci cînd mă trezeam să pot vedea munţii. Am fost aproape şocată cînd, într-o dimineață, am descoperit sub pat o unghieră mică, roz, care nu era a mea. Abia atunci mi-am amintit că locul acela era de fapt unul de tranzit şi că fusese un „acasă“ şi pentru mulţi alţii, înaintea mea. Am păstrat unghiera ca amintire și de atunci am început să mă atașez mult mai repede de camerele de hotel prin care m-am tot perindat, să nu mă mai simt stingheră în aceste spații neutre, ale nimănui. Îmi plac din ce în ce mai mult aceste „acasă“ tranzitorii și-mi dau seama că, atîta timp cît poți transforma aproape orice loc într-unul al tău, în care să te simți confortabil și să ai intimitate, poți trăi o viața itinerantă fără să-ți mai dorești „să te așezi la casa ta“, cum se spune.

Totuși, cei mai mulți dintre noi au cîte o casă pe termen lung unde totul e personalizat, nu doar poziția patului sau modul în care hainele sînt așezate pe umerașe. Acest „acasă“ permanent aduce cu sine rutina, plictisul, devine un spațiu care uneori te sufocă, este mult prea impregnat de prezența noastră. De aceea simţim nevoia să spargem pereţi (motivînd lipsa de spaţiu), să schimbăm gresia și faianța din baie sau măcar să mutăm mobila din cînd în cînd. Aţi observat că, la un moment dat, doar o nouă poziţie a biroului sau renunţarea la un scaun în plus poate schimba totul, cel puţin pentru o vreme?

În blocul de garsoniere în care am locuit la un moment dat, spaţiul pe care îl numeam „acasă“ era atît de meschin încît îl simţeam ca pe o cutie goală de pantofi. Ajungeam acasă și intram, de fapt, în cutie, închideam ușa, îi puneam cutiei capacul. Senzația era una de prizonierat. Într-o vară, un nou şi entuziast vecin m-a anunțat că-şi va renova de unul singur garsoniera moştenită de la o mătuşă şi că „lucrările“ vor dura cel mult zece zile. Am rezistat eroic bormaşinii şi altor zgomote obsedante, cum ar fi acele tropăieli mărunţele de parcă în garsoniera de sub mine ar fi mărşăluit la infinit o armată de pitici (n-am înţeles niciodată ce le provoacă, de fapt). Au trecut cele zece zile, iar „lucrările“ nici gînd să se termine. Mă întîlneam pe palier cu vecinul care tot căra saci de moloz, ca şi cum și-ar fi construit un castel. În fond, nu era decît o garsonieră identică cu a mea. „Mai durează puţin, doar două-trei zile!“, mi-a spus. Ce tot face acolo? – începusem să mă întreb. Într-o dimineaţă în care tropăielile răsunau din nou ritmic, însoţite şi de nişte ţiuituri extraterestre, am cedat nervos. Am bătut mai întîi la uşă şi, pentru că nu a răspuns nimeni, am intrat înăuntru. „Aţi spus zece zile, a trecut deja o lună…“, am început furibund şi abia apoi l-am văzut, cocoţat pe un scaun, cum „sculpta“ ceva pe tavan, un soi de basorelief kitsch în jurul lustrei. M-a privit cu un aer candid: „Dom’şoară, vă rog să mă-nţelegeţi… vreau să fie şi la mine ceva frumos!“

„Personalizarea“ apartamentelor noastre identice s-a văzut cel mai bine prin anii ’80, cînd oraşele au fost luate cu asalt de oameni de la ţară care lucrau de-acum în fabrici şi uzine. Cei mai mulţi dintre ei au rămas pentru toată viaţa la bloc, fără să renunţe însă la obiceiurile moştenite din bătrîni, în satul lor de „acasă“. Femei în vîrstă care au acum doar ghivece cu flori pe balcon, pentru că încă duc dorul unei grădini adevărate, inexistente, la început aveau cîte-o poiată și chiar creșteau acolo găini. Iar unii vecini încă nu înţeleg care-i faza cu cabina de duş şi, o dată pe săptămînă, de regulă sîmbăta, îşi umplu cada cu apă pentru a face cîte o baie „adevărată“, un adevărat ritual. Alţii te somează să te descalţi la intrare, deşi ai venit de pe stradă, nu de la cîmp (urmează un scurt moment penibil în care aştepţi să ţi se dea papuci). Cîţiva invadează palierele, pe care le transformă în spaţii de depozitare, căci casele lor de la ţară aveau şi dependinţe. Şi obiceiul de a ieşi seara „la poartă“ s-a păstrat – e suficientă o singură bancă, plasată strategic în faţa scării de bloc, ca să se adune un cîrd de pensionari. Observi pe chipurile şi în privirile lor că nu aparţin acestui oraş pe care l-au populat de voie, de nevoie, şi că nici locuinţele lor de la bloc nu i reprezintă. „Acasă“ a rămas pentru ei doar în amintiri, undeva într un sat unde nu mai au nici măcar un şopron şi unde nu mai cunosc pe nimeni. Situaţia e identică şi pentru orăşenii care la pensie se retrag la ţară. Într adevăr, e aer curat, e verdeaţă şi linişte, însă cei mai mulţi tînjesc după oraş. Sînt lumi care nu se vor suprapune niciodată, atîta timp cît „acasă“ este ceva interior pe care poţi să-l plimbi cu tine oriunde te-ai duce, însă nu-l poţi înstrăina, fiindcă orice plecare presupune la un moment dat o întoarcere, chiar dacă aceasta se petrece doar la nivel mental.

Foto: flickr

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.