Nu este o întrebare retorică, aşteptîndu-şi încă răspunsul. Gara geme de călători înfriguraţi şi deprimaţi. Din păcate, un tren nu se poate deplasa singur, avînd nevoie de o locomotivă bună şi puternică. Altfel, va zace în continuare, plin de rugină, tăcut şi singuratic, într-o gară uitată de lume.

De unde să luăm locomotiva? O producem, o să ziceţi. Îi trebuie, însă, fiabilitate şi performanţă, şi un mecanic pe măsură. Mai are nevoie de drumuri care să i deschidă perspective şi destinaţii noi. E foarte greu să ai o locomotivă bună, pe care să te poţi bizui. Dacă sînt perturbări în trafic, mulţi cred că mecanicul este de vină sau că locomotiva nu-şi cunoaşte drumul. La fel de important este ca şi trenul să poată ţine pasul, altfel rămîne uimit şi dezorientat şi pufăie ca un trabuc.

De ce nu merge locomotiva? Pentru că a stat prea mult timp în triaj şi trebuie recondiţionată şi adaptată la cerinţele şi standardele marilor companii feroviare din lume. Pentru că oamenii trebuie din nou să înveţe să muncească şi s-o pregătească pentru viitor. Pentru că întreg traficul trebuie reorganizat pe criterii moderne şi eficiente. Pentru că mecanicul, în primul rînd – ca de altfel întreg personalul CFR –, are datoria să vegheze permanent la buna desfăşurare a călătoriilor. Imaginaţi-vă ce s-ar în-tîmpla dacă n-ar funcţiona semnalul, s-ar deteriora terasamentul, locomotiva n ar mai răspunde la comenzi sau ar adormi mecanicul. Haos, dezastru, ruină.

Dar trenul? Ce ar trebui să facă? Trenul are nevoie de vagoane solide, compartimente elegante şi curate, căldură şi lumină, şi trebuie să încerce să urmeze locomotiva oriunde e nevoie.

Unde merge oare locomotiva? Pe un drum bun? Răspunsul nu poate fi decît afirmativ, pentru că nu există cale de întoarcere. Niciodată şi pentru totdeauna. Chiar dacă mecanicul e priceput, obişnuindu-se deja cu traseul, este el într-adevăr cel dorit? Să spunem că da, deşi drumul este foarte anevoios şi necesită construirea unei întregi infrastructuri care să poată răspunde exigenţelor călătorilor.

Călătorii plătesc biletele şi aşteaptă ca trenul să-i ducă la destinaţie. Rapid şi fără complicaţii. Ei nu înţeleg că, dacă locomotiva nu are direcţia, ritmul şi viteza potrivite, trenul se poate prăbuşi. Iar alte trenuri sînt greu de prins, mai ales că sînt atît de rare…

Ce trebuie să facem pentru a putea călători cît mai lipsiţi de emoţii şi griji? Să căutăm o locomotivă care să nu ne înşele aşteptările, capabilă să accelereze şi să frîneze după cum o cer împrejurările, să asigurăm trenului mersul de care avem nevoie şi să avem încredere în ţelul călătoriei pe care o vom întreprinde şi căreia trebuie să ne dedicăm.

Unii spun că ar fi bună o locomotivă nouă, care să dărîme totul în cale, alţii vor locomotiva aceea veche care pocnea şi huruia din toate încheieturile, sînt şi voci care doresc o locomotivă de tip străin. Cert este faptul că locomotiva cu care mergem stă să se prăbuşească, iar trenul poate deraia oricînd.

Ce e de făcut? Mecanicii de pînă acum n-au catadicsit decît să dea vina pe defecţiunile şi greşelile anterioare, continuîndu-le seria cu rezultate prea puţin mulţumitoare şi ignorînd senin şi detaşat călătorii suferinzi şi consternaţi.

Nu ajunge să construim doar gări şi linii ferate, deşi sînt indispensabile, şi nici să ne mulţumim cu un personal bine calificat, dacă nu avem locomotive care să pună întreg traficul în mişcare.

Locomotiva poate fi schimbată dacă mecanicul ştie unde şi cum să o conducă.

Viteza este îngrijorător de mică, iar disfuncţionalităţile traficului atît de mari, încît călătorii, disperaţi şi revoltaţi, au început de mult şi tot mai des să-şi caute alte mijloace de locomoţie, de care pot fi cu adevărat mulţumiţi.

Nimeni nu ştie unde e locomotiva aceea care să poată străbate obstacolele apărute în cale şi să găsească ieşirea din tunel. E greu să mai tolerezi locomotive prost conduse de mecanici slab pregătiţi şi incompetenţi, care nu se gîndesc decît cum să rămînă cît mai mult la cîrma trenului.

Amintirea gradului de degradare a gărilor actuale, a reţelei ferate insuficiente sau anevoioasa funcţionare a structurilor de conducere sînt la fel de insuportabile.

Toate ne conduc la aceeași simplă şi gravă concluzie: nu am găsit locomotiva căreia să-i vină, o dată pentru totdeauna, un mecanic de hac. Poate că ar trebui să „importăm“ unul, ca la începuturile căilor ferate, dar unui mecanic străin nu i se potrivesc o locomotivă şi un tren care nu cunosc nici măcar regimurile de viteză.

Mă încearcă un gînd dureros uitîndu mă la vechea şi atît de melancolica noastră gară. De ce nu putem circula şi noi ca alţi călători, de ce trebuie să aşteptăm la nesfîrşit prin staţii, de ce biletele de călătorie sînt tot mai scumpe, de ce pentru unii trenurile sînt atît de rare şi, mai ales, unde este locomotiva?

Îmi revine mereu, obsesiv, această întrebare, dar încerc să o alung şi să mă liniştesc. Ce altceva aş putea face? Sînt multe semnale care tind să-i anunţe prezenţa, dar toate se pierd într-o suspectă nepăsare şi apatie.

Puţine sînt locomotivele care încearcă să găsească soluţiile optime pentru desfăşurarea normală şi civilizată a traficului. Cele mai multe se preocupă de bulversarea lui, chiar de întreruperea sa, împiedicînd sau izolînd activitatea celorlalte.

Trăiesc totuşi cu speranţa că-şi vor aduce aminte mai des de călătorii obosiţi şi trişti, şi nu vor uita că facem parte din acelaşi tren, pe care îl dorim şi îl aşteptăm să sosească cît mai curînd, sau cît mai e timp…

Pînă atunci, aşteptăm semnalul, acela al unei locomotive adevărate, și căutăm un mecanic potrivit.

Foto: wikimedia commons