„...a încheiat luni dimineață a doua traversare a țării, de data asta în drumul său către Veneția. Trenul a intrat sîmbătă în țară, iar duminică, la 12,30, a plecat din București, cu o oprire turistică de trei ore la Sinaia. Venice Simplon Orient Express a ieșit din România la 8,47, pe la Curtici, cu o întîrziere de o oră față de graficul de mers, din cauza lucrărilor de pe Coridorul IV.“ (HotNews.ro) „Acum, trenul cu 16 vagoane face călătoria către vest, Istanbul-Veneția, sîmbătă a intrat în țară pe la Giurgiu, iar oaspeții au fost cazați noaptea de sîmbătă spre duminică la București.“ Uraa, mare bucurie am avut cînd am văzut Orient Express-ul! Mare. Din compartimentul meu semijegos am văzut pe geam minunea. Era ca de aur. Strălucea. Era ca un trenuleț de jucărie. Mare bucurie. Întîi l-am înjurat pentru că trenul în care eram a fost oprit brusc în cîmp. Brusc. Era în timp, eram în timp, capul meu era: gata, ajung! Și, deodată, STOOOOP. Și stai, și stai, fără explicații. Zaci în cîmp. Și, deo­dată, trece ceva. Nu-nțelegi ce. Înjuri. Pornești. Ajungi. Și vezi minunea pe un peron îndepărtat din Gara de Nord. Și-ți dai seama. Se întîmplă! Am văzut Orient Express-ul atîtor povești, atîtor nebunii din capul meu. Apoi, era Jandarmeria pe peron. Apoi, undeva dinspre o ușă se cînta „Oda bucuriei“ la nai. O clipă văd prin ușa crăpată cum o uriașă pîine e întinsă oaspeților să ciugulească. Incredibil. M-am bucurat ca un copil de Orient Express. Trăiam!