Trebuie să fac o schimbare în viața mea

Publicat în Dilema Veche nr. 908 din 2 – 8 septembrie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

De cîțiva ani încoace, mi-am tot propus să fac niște schimbări în viața mea și tot mă învîrt în jurul cozii pentru că nu-mi plac schimbările defel. Nu-mi plac evenimentele neprevăzute chiar dacă unele se dovedesc de bun augur, deși în general tot ce e neprevăzut duce din rău în mai rău – vă zic eu, din experiență, nu-mi place să mi se schimbe programul de pe-o zi pe alta, nu-mi plac petrecerile-surpriză, deși nu mi-a organizat nimeni vreuna, însă cred că dacă aș ajunge acasă și ar răsări niște oameni din spatele dulapului, răcnind la mine: „Surprise!”, cu un tort aniversar în brațe, exact ca-n filmele americane, aș face infarct. Nu-mi plac oamenii care se schimbă, pentru că nu cred că oamenii se pot schimba în mod fundamental, iar dacă chiar se schimbă, nu prea se schimbă în bine. Nu cred în sloganuri electorale de tipul „Votează schimbarea!”, pentru că m-am lămurit că, la nivel macro, de țară, nimic nu se poate schimba peste noapte. Nu prea îmi place să-mi schimb look-ul, nici hainele, sînt genul care poartă o pereche de pantofi ani de zile pînă cînd se rup și nu mai sînt buni de nimic, apoi își caută o pereche de pantofi identici. Într-o vreme, de ziua mea, am mers an de an la același restaurant și, după ce studiam meniul din scoarță în scoarță, îmi comandam invariabil „mușchi de vită mexican” care suna mai exotic, dar se dovedea a fi ceva oribil, apoi în anul următor uitam și-l comandam din nou. N-am schimbat niciodată iubiții ca pe șosete, cîteodată regret că n-am făcut și asta, însă dau vina într-un mod ipocrit pe loialitate, asta e calea, iar loialitatea nu are nimic de-a face cu schimbarea. Mă enervez atunci cînd un update schimbă ceva la o aplicație și nu mă mai regăsesc pe acolo, totuși nu mă consider un om retrograd, joc jocuri online cu puștani de șaișpe ani și uneori bat la mobi și la boși mai bine decît ei. Însă uneori mă simt atît de reticentă în fața schimbărilor încît nu-mi vine nici măcar să mut mobila prin casă, mi-ar da un sentiment de nesiguranță. Fiindcă frica de schimbare vine, de fapt, dintr-o doză mai mică sau mai mare, în cazul meu, de anxietate. Și, să fim serioși, cui îi plac în fond schimbările, mai ales după 40 de ani, cînd instinctul de autoconservare începe să funcționeze perfect? Cine se aruncă cu capul înainte în necunoscut? Cine nu-și dorește să aibă la dispoziție o plasă de siguranță? Orice schimbare majoră presupune o putință de (re)adaptare și cîți dintre noi sîntem cu adevărat niște oameni adaptabili? De pildă, îți poți schimba țara de pe-o zi pe alta? Poate că da, au făcut-o destui, dar cu ce preț? Cîteodată mă urăsc pentru incapacitatea mea de a schimba lucrurile tocmai din cauza asta – pentru că n-am plecat din România la timpul potrivit.

Totuși, așa cum ziceam, de cîțiva ani simt nevoia unor schimbări în viața mea, nu a unor schimbări fundamentale care să mă redefinească – de parcă ar mai avea ceva de redefinit! –, ci a unor schimbări mai mărunte legate mai degrabă de spațiu, de loc. Ca mulți alți bucureșteni get-beget, am ajuns să detest Bucureștiul, iar de cînd cu noua administrație în care îmi pusesem ceva speranțe și care deja se preconizează un mare eșec, parcă îl detest și mai mult. Aș pleca, dar unde să plec? Frecventez pe Internet grupurile orășenilor mutați la țară și sînt destui, mai ales de cînd cu pandemia, la țară, viața e fără ceas, timpul se oprește pe loc etc., etc., mîncarea oamenilor de la țară e bio, îți cultivi singur roșia, friptura țopăie din ogradă direct în farfurie (n-am tăiat niciodată o găină, cîți dintre voi au făcut-o?). Pe toate aceste grupuri, viața la țară pare idilică, e viața simplă, liniștită pe care ne-am dori-o cu toții, imposibil să refuzi o asemenea „ofertă”, în plus apartamentul cu două camere, mica ta pușcărie de București, se transformă dintr-o dată într-o ditamai casa, cu curte, grădină, un spațiu al tău unde poți să respiri. Da, mă entuziasmez eu pe loc, dă-l naibii de București, mă mut la țară, mai rău ca aici nu poate să-mi fie, apoi încep să mă gîndesc că poate nu toți oamenii sînt făcuți să trăiască la țară. Oare m-aș adapta? Aș putea să trăiesc într-un loc unde după ora opt seara nu mai e nici țipenie pe uliță, unde nu ai cu cine socializa decît cu doi-trei vecini țărani, unde nu poți ieși „în oraș” decît cel mult la cîrciuma gen magazin mixt unde alți trei bețivi își beau citirica? Îmi dau seama că nu sînt pregătită pentru o astfel de schimbare, poate nu acum, poate la pensie, asta în cazul în care voi avea vreodată o pensie. Oftez citadin din toți rărunchii – deocamdată nu mă pot rupe definitiv de București, mii de ancore invizibile, inclusiv cele profesionale, mă leagă de oraș. Totuși, aș putea să vînd apartamentul (pentru că alți bani puși deoparte n-am, ca orice artist de 40 de ani din România care se respectă), să-mi cumpăr o cămăruță în București și un teren undeva la țară. Poate îmi voi construi cu timpul o casă – e un scop, un „proiect”, nu-i așa? Dar oare toți oamenii sînt făcuți să construiască case de la zero? – mă întreb. Obține aprobări, rezolvă cu utilitățile, tocmește muncitori, nu-ți mai ajung banii, mai stai un an cu casa pe sfert construită, mai faci rost de niște bani, mai pui un acoperiș, mai stai o tură. Și uite așa, „proiectul” îți acaparează viața, nu mai ai alt scop decît să vezi casa aia terminată, să te pui pe șezlong la tine în grădină și să răsufli ușurat – am făcut-o și pe asta! Apoi, începi să faci naveta între casa de la țară și cămăruța din București, e un du-te-vino continuu între două case, nu mai pleci nicăieri în vacanță pentru că trebuie să mergi la casa de vacanță, doar de-aia ai muncit atît pentru ea, nu ca s-o lași de izbeliște. Oare sînt pregătită pentru o astfel de viață? Desigur, aș putea să mă mut definitiv la o casă la țară pe lîngă București, însă n-am rezolvat problema cu naveta și, sincer, n-am întîlnit oameni mai nefericiți ca amicii mei care au făcut acest pas și au trăit pe pielea lor manelizarea „suburbiilor” bucureștene, năduful și praful satului ilfovean populat de neamuri proaste, în plus își petrec cîteva ore bune pe zi în mașina blocată în trafic. Poate dacă faci mișcarea asta la Cluj, la Brașov, ar mai merge, sate frumoase, dealuri sau munte, oameni gospodari. Uite, aș putea să mă mut în alt oraș și-mi amintesc cît de bine m-am simțit trei luni la Gherla într-o relocare pentru un proiect de film, am fost aproape fericită acolo, însă au fost doar trei luni, oare aș fi rezistat mai mult? Și din ce-aș trăi în alt oraș? Așa, nu mai bine m-aș muta direct într-un alt oraș dintr-o altă țară, unde măcar am ceva șanse să mă angajez ca bonă sau la salubritatea locală pentru că nici la Gherla și nici în Provence nu au nevoie de scriitori și nici de jurnaliști? Oftez din nou, sînt într-o situație fără ieșire, chiar aș vrea să fac o schimbare în viața mea, dar uite că nu pot. Și ca să-mi mai treacă amocul, încep să caut pe net case ieftine la țară în Provence și în Spania și găsesc case superbe cu 20.000 de euro, aș mai rămîne și cu bani din meschinul meu apartament bucureștean. Frumos, poate la pensie, care pensie? Pentru că m-am lămurit cu casa, mă mut pe grupurile de rulotiști, cu sentimentul neplăcut că schimbările de care am nevoie se petrec de fapt doar virtual. Așadar, vînd apartamentul, iau cămăruța (fie vorba între noi, o garsonieră în București a ajuns din nou la 50.000 de euro) și-mi iau o rulotă ca să-mi trăiesc viața itinerantă pe care mi-am dorit-o dintotdeauna. Nu mai am nici o casă pe cap, nici o proprietate la care să plătesc taxe și impozite, mă mut din loc în loc, ca o albinuță care zumzăie din floare în floare. Pe net, viața în rulotă pare și ea una idilică, te trezești în fiecare zi în alt loc, însă îmi dau seama că nu e deloc o viață ieftină, așa cum pare. Carburant, întreținerea rulotei, faptul că nu mai poți campa mai pe nicăieri gratis (cel puțin nu în Europa occidentală), te mai costă și înnoptarea, uneori aproape ca la hotel, deși tu ești în rulota ta. Pentru o vacanță, două, e perfect (și pe timp de vară), însă poate fi o soluție permanentă? Și, în fond, oare toți oamenii sînt făcuți să stea în rulote? Dacă da, s-ar fi rezolvat de mult problema locuirii, am fi o planetă de rulotiști. Și ce fac cu pisica? Eu ca eu, dar o pisică, ce devine confuză atunci cînd îi muți locul castronașului cu apă, oare s-ar adapta în rulotă?

Trebuie să fac o schimbare în viața mea, altfel simt că o voi lua razna. Îmi dau seama că frica mea de schimbare nu vine atît din anxietate, cît din nesiguranța financiară permanentă a vieții mele în România (dacă vînd apartamentul, cheltuiesc banii aiurea și rămîn pe drumuri?), a faptului că mereu am trăit pe nisipuri mișcătoare fără să mă pot baza pe nimic concret, a faptului că de cele mai multe ori trăiești de pe-o zi pe alta fără să te gîndești la o schimbare ca la o investiție și pur și simplu nu-ți dă mîna să riști nimic. Oftez pentru ultima oară și încep să-mi caut un cort.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Bancher renumit, judecat pentru ucidere din culpă. Radu Grațian Ghețea a produs un accident rutier soldat cu moartea unei persoane
Președintele uneia dintre cele mai cunoscute bănci din România a fost trimis în judecată, pentru un accident rutier pe care l-a provocat, spun procurorii, în anul 2022.
image
Cine a fost țarul Ivan al IV-lea al Rusiei, supranumit „cel groaznic“: în masacrul de la Novgorod au fost uciși 60.000 de oameni
La 18 martie 1584, Ivan cel Groaznic a murit în timpul unei partide de şah. Se spune că Ivan a murit de o afecțiune a intestinelor și a aparatului urogenital însă, după ce Stalin a ordonat deshumarea sa, acestor afecţiuni li se adaugă şi otrăvirea cu mercur.
image
Marele Zid Românesc de la Curbura Carpaților. Este lung de zece kilometri și se află la granița dintre două județe
Legenda de la care porneşte şi numele misterioasei formaţiuni geologice spune că acest zid a fost ridicat de fiinţele mitice care trăiau în această regiune cu milenii în urmă - uriaşii, care aveau înfăţişări ciudate şi puteri nemăsurate.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.