Telefonul nu mai sună (dar el sună în amintire…)

Publicat în Dilema Veche nr. 783 din 21-27 februarie 2019
Telefonul nu mai sună (dar el sună în amintire…) jpeg

Mi-am luat primul celular în studenție, cam la un an după ce acestea apăruseră pe piața românească, așadar pe vremea cînd a deține un telefon mobil reprezenta un statut și, în același timp, o declarație de independență față de un office și de telefonul cu fir. Posesorul unui telefon mobil era considerat un om liber, dar în același timp un om ocupat și căutat. Un om important sau care voia să-și dea importanță. La fel se în-tîmpla și în epoca foarte scurtă și glorioasă a pagerelor (definiția din DEX, pentru cei născuți după 1990: pager = receptor alfanumeric pentru mesaje personale). Dacă îți bipăia pagerul, era clar că primisei un mesaj important cu o problemă care nu suferea amînare, așa că le spuneai „pa“ amicilor cu care stăteai la o bere și o luai din loc. În privința primelor telefoane mobile, îmi amintesc gestul cu care oamenii și le scoteau pe masă oriunde s-ar fi aflat – la crîșmă, la o șuetă cu prietenii, la facultate, așa cum voinicul din poveste își scoate paloșul din teacă și îl pune alături, în clipele de răgaz. Telefonul era scos pe masă, cu un simț al proprietății, în primul rînd ca să fie văzut de ceilalți – o „cărămidă“ cu antenă, un obiect urît în principiu, dar care aparținea noilor tehnologii. Demonstrai că făceai parte din gașca celor care vorbesc la telefon „din oraș“, cu lejeritate, ceea ce în urmă cu 50 de ani părea de domeniul SF-ului. Etalarea telefonului era un simbol al apartenenței la gașcă sau un consemn al unui trib. Îl mai scoteai pe masă ca să fie sub ochii tăi în cazul în care sună. Trebuia să sune! Un telefon mobil la care nu te suna nimeni nu era decît o fandoseală, un fîs, un obiect inutil. Îți rugai prietenii să te sune de pe celularele lor (chit că atunci o convorbire costa cît două beri la un restaurant fancy și nu exista nici măcar ideea de minute nelimitate), de pe telefoanele fixe, de pe orice, doar să te sune. După ce convorbirea lua sfîrșit, puneai telefonul la loc pe masă și așteptai să sune din nou. Și mai era o treabă cu sunatul ăsta – puteai să intuiești personalitatea omului în funcție de soneria pe care o avea la telefon, de pildă, cu cît era mai snob sau mai incult, cu atît erau șanse mai mari să-și pună Mozart sau Beethoven.

Așadar, îmi amintesc că primul meu telefon mobil a fost un Bosch verde absolut oribil, cel mai ieftin. În prima zi după ce l-am cumpărat, am mers cu el la școală, de fapt la barul neoficial al facultății, mi-am luat o cafea și am scos „broscuța“ pe masă cu mîndrie. A stat acolo tăcut aproape o oră, dar era al meu și era lîngă mine. „Măcar de m-ar suna mama… mamă, de ce nu mă suni? Acasă știi să mă bați la cap, dar acum, cînd am atîta nevoie de tine, nu zici nimic, știu că ai minute pe telefonul de la serviciu, sună-mă, te rog!“ – mă gîndeam. Singurul număr din agendă era, desigur, Mama. Am continuat să-mi afișez telefonul mobil pînă cînd mi-am dat seama că anumiți colegi, mai cu bani, mai importanți decît mine și mai căutați, aruncau priviri pline de dispreț bucății de plastic verde. Ei aveau deja Nokia 5110, un supertelefon performant care, cînd apăruse, costa o mică avere (cei născuți după 1990 să-l caute pe net ca să vadă mărețul gadget!). Adevărul e că Nokia 5110 a fost un hit – semnal impecabil, puteai să-l trîntești de pămînt și să-l dai de-a dura că nu pățea nimic, suna disciplinat în continuare. Pe lîngă el, Bosch ul meu verde era un telefon de jucărie și, la un moment dat, rușinată, am preferat să mi-l ascund în poșetă.

Anii au trecut, oamenii au continuat să vorbească din ce în ce mai mult la telefonele lor mobile de care erau tot mai atașați. „Minutele“, tot limitate, se ieftineau, dar tot era o dramă în familie și o gaură în buget dacă vorbeai cu iubitul la telefon cu orele, dacă sunai de pe mobil pe fix sau dacă aveai curiozități adolescentine și sunai la 89.89.89… Despre roaming ce să mai zic? Era un lux pe care nu oricine și-l putea permite. Am prins și perioada (incredibilă pentru cei născuți după 1990) cînd se vorbea cîte trei secunde la telefon, pentru că primele trei secunde erau gratuite. Sunai – „Unde ești?“, trei secunde – și închideai, te suna celălalt –„La Romană!“ – și închidea, sunai din nou – „Ajung în cinci minute!“, treceau alte trei secunde netaxabile și tot așa… ce joc fantastic al comunicării, oare cine ar mai putea să-l joace acum? Tot cu timpul, au dispărut „cărămizile“ hidoase ale anilor ’90, au fost înlocuite de telefoane mai mici, mai finuțe. Mai vedeai celebrul Nokia 5510 doar pe la pensionari, telefoane primite de la copii pe gratis, abandonate pentru că nu mai corespundeau, dar erau în continuare utile, să sune părinții „în caz de ceva“. Cred că fiecare dintre noi s-a confruntat cel puțin o dată cu următoarea situație istovitoare în care era implicat un membru mai în vîrstă al familiei: „Învață-mă și pe mine cum să folosesc drăcia asta!“, „Poți să i scoți soneria asta?“, „Cum bag numărul în agendă?“, „De ce nu sună?!“, „A sunat, dar nu l-am auzit!“. Am un sentiment de considerație față de generația bunicilor și chiar a părinților noștri – cîte lucruri total improprii a trebuit să învețe și într-un timp atît de scurt! De exemplu, bunicul meu a denumit pînă la sfîrșitul vieții telecomanda de la televizor „aparat“ și o privea ca pe o gînganie ciudată care era gata să facă picioare și s-o ia din loc, de aceea se rătăcea mereu prin casă. Dar să revenim la telefoanele mobile, care multă vreme au reprezentat tot o chestiune de statut… mereu apărea ceva nou, îți luai ultimul Samsung cu care, în sfîrșit, puteai face niște poze decente, iar șmecherii, oamenii ocupați și căutați aveau deja Blackberry. Iar toate această tranziție, care a mers în paralel cu tranziția unei țări și care spune cîte ceva despre noi toți, s-a sfîrșit (oare?) în momentul în care Internet-ul a devenit accesibil pe telefonul mobil, termenul de „celular“ a fost dat uitării și s-a folosit din ce în ce mai mult cel de „gadget“. Cînd a apărut primul smartphone, nu-l mai scotea nimeni pe masă pur și simplu, pentru că nu mai trebuia doar să sune și atît, avea cu totul alte întrebuințări.

Am rămas multă vreme fidelă telefonului „cu butoane“, de data aceasta cred că am fost printre ultimii din generația mea care și-au luat un smart. Nu pentru că aș fi avut o respingere față de ceva nou, dar pentru că începusem că conștientizez că un gadget în plus față de laptop și de tabletă reprezenta o conectare în plus și, implicit, o dependență. Începusem deja să obosesc, prea multe ecrane, prea mult feed. După ce m-am luptat cu cîteva smart-uri cu Android, am făcut încă un pas spre iPhone și am avut o mică revelație – parcă mă născusem cu telefonul ăla în mînă, mi se lipea pur și simplu de degete. Am intrat treptat într-o altă gașcă, ce nu mai era cea a oamenilor importanți, ocupați și căutați, ci a celor dependenți de telefon – laptop-ul se transforma într-o simplă mașină de scris, în vreme ce telefonul devenea indispensabil: mail-uri, mesaje, conținut media, plăți facturi, banking etc. La un moment dat, mi-am dat seama că obiectul pe care îl țineam în mînă și îl pipăiam cu atîta ardore își pierduse scopul său inițial – cel de telefon mobil. Nu mai suna. Și nici nu-mi doream să mai sune – aproape tot timpul pe silent, pierdeam apeluri și nici nu mă mai sinchiseam de ele, știam deja că puteam fi găsită oricum, oriunde, nu mai simțeam nevoia să vorbesc. De fapt, în general, simt nevoia să vorbesc mai puțin decît înainte, e vorba despre o înstrăinare aici, o apropiere mai mare față de obiecte decît față de oameni, dacă obiectele intermediază comunicarea e OK, ce nevoie este să mai vorbim unii cu alții? Unui singur apel îi răspund negreșit, la orice oră din zi și din noapte – Mama. Pentru că, dacă nu-i răspund ca să-i zic că sînt bine, își face griji.

Foto: wikimedia commons

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.