Stand-up comedy
M-am nimerit la un spectacol de stand-up comedy chiar în prima zi de Crăciun. La Cafe Deko, cineva striga în faţă, precum la restaurantele din Grecia în care chelnerii te trag de mînecă să intri, că mai sînt bilete pentru reprezentaţia din acea seară. Am luat şi am intrat, pentru că de mult îmi tot dorisem să merg la un asemenea show (mai fusesem o dată la unul, dar nu la faimoasa Cafe Deko); dar şi pentru că, în sfîrşit, în prima zi de Crăciun în oraşul nostru se întîmpla ceva, şi nu mai era totul mort, conform unei mai vechi tradiţii. Pe scenă a apărut un „băiat" (termen generic folosit, în ultimul timp, pentru o categorie destul de largă de populaţie de sex masculin, avînd între aproximativ 15 şi 45 de ani, dar care se străduieşte să nu-şi arate vîrsta) arătînd normal, îmbrăcat în blugi şi tricou, care s-a prezentat drept Tiberiu. Abia după aceea, discursul lui m-a făcut să observ că era un pic mai plin şi tricoul pe care-l purta era roşu: făcea o analogie, ironică evident, cu Moş Crăciun.
Tiberiu şi-a dat drumul cu un soi de discurs anti-Crăciun. Nu împotriva Crăciunului ca sărbătoare religioasă, ci ca festin consumist. Desigur că, aici, în esenţă avea dreptate: ideea lui era că, din noiembrie pînă de Crăciun, perfida industrie de sezon ne ispiteşte şi păcăleşte, prin reclame abile, să cumpărăm şi iar să cumpărăm. Mult mai mult decît avem, în mod real, nevoie. Că, deşi nu vom avea neapărat musafiri de Crăciun, vom stoca atîta vin şi cozonac, încît ne vor ajunge şi după ce va sosi Apocalipsa din 2012.
De ce tocmai vin şi cozonac? Poate tocmai pentru că reprezintă şi cele mai evidente trimiteri la sărbătoarea religioasă; şi, astfel, aşezarea lor în context consumist, cu atît mai mult una hiperbolizată, pare cu atît mai inadecvată. Nu mi-a displăcut critica industriei de sezon, care exploatează credulitatea oamenilor şi credinţa lor în fericirea prin acumulare, mai ales cînd protagonistul show-ului a exagerat-o pînă la absurd.
Nici referirea la Iepuraşul de Paşti, mutant - pentru că putem presupune că depune ouă - nu era chiar atît de îngrozitoare, chiar pentru o persoană că mine, „believer" prin natura ei. Pentru că mi-am dat seama că modul stand-up comedianului de a serba Crăciunul sau Paştele era tocmai prin a le contesta. Rolul lui era cel de Ghiţă contra, al ironicului de pe poziţii cel puţin aparent atotştiutoare.
Dar şi cel al bărbatului macho, uşor şi populist sexist, buruienos la gură într-un mod evident voit: următoarea parte a show-ului a avut previzibila, dar esenţiala veşnică şi aproape unică temă îndeobşte abordată: sexul. Relaţiile bărbat-femeie şi modalităţile lor cel puţin diferite de a percepe realitatea. Aici, vocabularul folosit era atît de des presărat cu organe genitale, atît masculine cît şi feminine, încît: 1) acestea îşi pierdeau orice înţeles concret, sunînd pur şi simplu ca termeni abstracţi dintr-o limbă specifică stand-up comediei; 2) reieşea că acesta era limbajul ce se cerea acestui gen, care îl consacra în ochii unui public doritor de aşa ceva, care, probabil, îl stapînea şi uzita.
Recunosc că performerul şi-a cerut, într-un fel sau altul, scuze pentru limbajul inadecvat unei prime zile de Crăciun. Şi a mai atenuat din tentă sexistă, în următoarele feluri: după ce a vorbit mult timp despre cum încearcă bărbaţii să obţină şi alte moduri de a face dragoste (uneori catalogate drept perversiuni) de la partenerele lor, a mărturisit, într-un final, că el însuşi e căsătorit şi foarte mulţumit de acest lucru. Şi, mai devreme în show, a repetat de cîteva ori că femeile sînt mai deştepte ca bărbaţii.
Din toate aceste informaţii controversate reiese că spectacolul de stand-up comedy pe tonul ăsta dur şi macho, teribilist şi de Ghiţă contra trebuia să fie, căci aşa cere... genul. Un gen limitat, ca şi cel de revistă, dar adresîndu-se unui alt segment de public, mai tînăr şi mai neliniştit, încă neaşezat nici la slujba lui, nici la casa lui, şi amator de ieşiri şi distracţii. Şi că, în general, oamenii acceptă mai uşor discursurile în care ei şi problemele lor sînt circumscrise unor categorii bine delimitate, pe care le pot mai uşor stăpîni.
