Sssst, vorbesc copiii!

Publicat în Dilema Veche nr. 338 din 5 - 11 august 2010
Despre prietenie jpeg

„Una dintre caracteristicile principale ale unui copil normal este aceea că nu se comportă prea des ca fiind normal.“ (anonim) 

În lumea celor mici, nu de puţine ori, am tăcut, am ascultat şi am băgat la cap. Ce? Lecţiile pe care mi le-au servit copiii. Temele abordate de ei au fost dintre cele mai diverse, despre lume şi viaţă, tratate cu înţelepciune şi umor, aşa cum rareori oamenii mari pot să o facă. Iată cîteva dintre ele şi explicaţiile aferente: 

● „De la adulţi adunate şi înapoi la adulţi date“. Adelina (4 ani), după un moment în care iritarea mea în faţa unui comando de nestăvilit, de 20 de copii, colegi cu ea, ajunsese la cote maxime: „Dacă eşti obosită, aşază-te patru minute pe scăunel“ (soluţie propusă de mine însămi lor, atunci cînd deveneau agresivi sau nu respectau regulile de joc). 

„Vorba lungă, sărăcia omului“. Mihai, 5 ani, în mijlocul unei lecţii luuuungi de cunoştinţe despre natură: „Dar ceva de joacă n-ai?“ 

„Ai părinţi, ai probleme“. Irina, 5 ani, rugată de mama ei să-şi ceară iertare pentru că a întîrziat la grădiniţă: „Dacă nu treceam pe la tati, la serviciu, să-ţi iei laptopul, nu întîrziam.“ 

●  „Prieteni îmi sînteţi, dar mai prieten mi-e adevărul“. Florin, 5 ani, în faţa cadourilor primite de ziua lui, de la colegii de grădiniţă: „Maşinuţa îmi place, elicopterul i-l dau verişorului meu, că mai am unul la fel, jocul ăsta i l-am cerut lui Moş Crăciun, cu mingea o să mă joc cu tata, tricoul i-l dau lu’ mama să facă ceva cu el, pijama nu-mi trebuie, mulţumesc, îmi plac toate dar mai ales maşinuţa.“ 

„Om sînt şi nimic din ceea ce este omenesc...“. Angela, 4 ani, după ce am vărsat pe foaia ei de desen paharul cu apă: „Nu-i nimic, ai fost neatentă.“ 

●  Silogismul perfect. Cerasela, 4 ani, mamei ei care se temea s-o lase în balansoar, unde se aflau alţi copii de aceeaşi vîrstă: „Dar eu de ce nu am voie, şi ceilalţi copii au? Ei cum nu se lovesc?“ 

„Proprietatea este garantată şi ocrotită prin lege“. Andrei, 6 ani, educatoarei care insistă să împartă jucăriile cu ceilalţi colegi: „Dacă-i dau lui Florin maşinuţa, eu ce mai pun în garajul pe care l-am făcut pentru ea?“ 

 „Minciuna are picioare scurte şi bronz natural“. Alt Andrei, 5 ani, se scuză pentru că a lipsit de la grădiniţă: „Am fost răcit, şi mama a avut zi liberă şi-a zis că mai bine plecăm de vineri la mare, ca să stăm mai mult.“ 

●  „Lăsaţi piticii să vină la mine“. Ioana, 5 ani, educatoarei: „Nu-mi place să fiu mama vitregă la serbare, fiindcă eu sînt bună cu Albă ca Zăpada!“ 

„Prietenii mei sînt la fel de inteligenţi ca mine“. Ciprian, 6 ani, certat de mama lui că nu a luat un calificativ la fel de bun ca prietenul Gabi: „Las’, că şi mama lui zice la fel cînd iau eu o notă mai mare!“  

Dar copiii nu spun şi nu fac numai lucruri trăsnite. Am primit, de-a lungul timpului, de la ei, şi altfel de lecţii: fără cuvinte. Doar cu fapte. De la altfel de copii: cei abandonaţi de părinţi. I-am văzut jucîndu-se, fără teamă sau prejudecăţi, cu tineri infestaţi cu HIV. 

Pregătind mîncare şi făcînd curat într-un azil de bătrîni. Sau jucînd şah cu ei şi cîntîndu-le colinde. Dăruind din jucăriile şi hainele lor, altor copii mai necăjiţi decît ei. Alinîndu-i pe noii veniţi în organizaţia lor de copii orfani. Împărţind cu familia naturală cadourile primite de la diverşi sponsori. I-am auzit dorindu-şi o familie, cu copii de care să aibă grijă. Sau visînd cu voce tare la meseria de asistent social sau educator. Certîndu-i pe oamenii mari din preajma lor că nu şi-au făcut cum se cuvine temele pentru acasă. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.