Scurtă istorie afgană

Anca ŞERBĂNUŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 657 din 22-28 septembrie 2016
Scurtă istorie afgană jpeg

Cum se trăieşte istoria? În Belgia, dacă e relativ recentă, istoria se trăieşte ritualic şi solemn, de exemplu, prin veterani în uniformă depunînd coroane la monumentele războaielor mondiale, în sunete de fanfară. Istoria mai îndepărtată e prilej de divertisment didactic, ca înscenările anuale ale bătăliei de la Waterloo, sau campanii pentru vizitele de familie la muzeele de istorie, pe afişele cărora apare o armură medievală cu un cap de ursuleţ de pluş în loc de coif. Pe scurt, în general, în Occident, istoria a fost atent neutralizată, prin muzeificare şi ironie, şi acum e inofensivă.

Dar nu e peste tot aşa. Exact în zilele în care afirmaţiile ambasadorului american la Chişinău iscau dezbateri pătimaşe în România, la Kabul avea loc un incident interesant. Un grup de susţinători au dezgropat dintr-o fosă comună cadavrul unui foarte controversat şah al Afganistanului, executat cu 87 de ani în urmă, şi l-au purtat într-o procesiune de cîteva mii de persoane şi un buldozer pînă la un cimitir de pe dealul Shahr Ara, dintr-o zonă centrală a oraşului, cu intenţia să îi ofere îngropăciunea demnă de care fusese privat pe nedrept, după cum le părea lor.

La cimitir însă, cortegiul funerar a fost întîmpinat cu ostilitate de miliţia şefului uzbek Abdul Rashid Dostum, pe poziţii de tragere într-un fort de pe deal. S-a început cu insulte şi trimiteri la „fiul cărăuşului de apă“ şi „regele bandit“. Spiritele s-au încins. S-au tras focuri, un om a fost ucis şi patru – răniţi. Poliţia a apărut la locul incidentului, s-au purtat negocieri şi, pînă la urmă, membrii miliţiei s-au retras, iar jeluitorii au putut continua pregătirile de înmormîntare.

Acestea sînt faptele brute. Povestea devine interesantă şi reprezentativă pentru Afganistan, unde istoria are încă un potenţial exploziv, cînd aflăm cine sînt personajele. Răposatul Habibullah Kalakani (1891-1929) a fost un aventurier originar de la nord de Kabul, zonă tradiţional locuită de tadjici, una din minorităţile importante ale Afganistanului. Plecat de tînăr din satul natal, Habibullah se înrolează în armata statului afgan, condus în anii aceia de Amanullah Khan, şah reformist şi pro-occidental, şi se întoarce în sat cu avere şi reputaţie. Musulman integrist, cum s-ar zice azi, şi setos de putere, Habibullah profită de o campanie militară care concentrase armata şahului în sudul ţării, adună o miliţie de tadjici din zona lui şi atacă Kabulul şi palatul regal pe două fronturi, militar şi ideologic, prefigurînd insurgenţa talibanilor de acum.

Amanullah Khan era educat în Europa, introdusese politici ambiţioase de modernizare a ţării şi, strigător la cer, soţia lui nu purta văl, ba chiar apăruseră fotografii cu ea într-o rochie fără mîneci. Revolta, alimentată de repulsia faţă de „căile străinilor“, se extinde dincolo de împrejurimile Kabulului, se creează haos, Amanullah abdică şi îşi lasă fratele pe tron. Habibullah profită de proximitatea de capitală şi obţine rapid capitularea noului şah. Pentru nouă luni, fiul cărăuşului de apă, cum e în continuare numit de afgani, şi singurul şah de origine nepaştună din istoria ţării, a domnit în palatul regal, timp în care a furat copios din visterie ca să îşi construiască un conac frumos la el în sat. A fost ucis de trupele lui Mohammad Nader Shah, prinţ din vechea dinastie, şi regatul a revenit sub stăpînire paştună. Şi ca umilinţa de a fi omorît ca uzurpator să nu treacă nebăgată în seamă, cadavrul lui înjunghiat a fost spînzurat lîngă alţi 13 răufăcători. Momentul e imortalizat într-un clişeu pitoresc care se află astăzi la British Museum.

Habibullah reprezintă clivajele ţării pe două axe. Prima, tensiunea între arhaic şi modern, care oboseşte afganii de mai mult de o sută de ani. Aventura regelui bandit se înscrie în istoria foarte veche a bătăuşilor veniţi din munţi peste civilizaţiile mai aşezate ale oraşelor orientale (dinamică cu o primă atestare în vechile „popoare de la munte“ care au dezechlibrat Mesopotamia în mileniul II î.Hr.) şi, ca atare, amintirea lui e nesuferită elitelor urbane. Pe de altă parte, Habibullah s-a opus cu îndîrjire occidentalizării lui Amanullah Khan, şi prin asta a cîştigat simpatia unor segmente conservatoare care au văzut în el un eliberator de sub tirania hegemonică a străinilor, reprezentaţi atunci de englezi, acum în principal de americani.

A doua axă e divizarea etnică a ţării, conglomerat de seminţii variate şi nu neapărat prietene, şi a căror ceartă încă înveninează societatea afgană, făcînd parte din modul ei specific de a „trăi“ istoria. Habibullah era tadjic, care e un etnonim negativ. În turcă, tadjik înseamnă „neturc“, şi asta poate să însemne orice, dar în contextul central-asiatic a însemnat cam întotdeauna vorbitor de persană. Tadjic desemnează, deci, o identitate lingvistică negativă, destul de slabă faţă de identitatea zdravănă a paştunilor, care e legată nu doar de limbă, ci şi de structura tribală, de un cod cutumiar neînduplecat şi de convingerea puternică a descendenţei „de sînge“. Paştunii se consideră majoritari în Afganistan (cifrele cele mai recente nu sînt fiabile, iar un recensămînt serios s-ar împotmoli tocmai în sensibilităţi etnice, acum şi în situaţia dezastruoasă a securităţii în unele provincii), şi tot paştunii au dat cele două dinastii regale, o ramură puternică a partidului comunist afgan, majoritatea talibanilor şi singurii doi preşedinţi ai ţării de după 2001.

Cei care l-au dezgropat pe bietul Habibullah şi membrii cortegiului funerar erau tadjici, şi voiau să aducă un omagiu unuia de-ai lor, care, cum-necum, ajunsese pînă la vîrful puterii. Se pare că trupul lui Habibullah fusese identificat în groapa comună deja acum cîţiva ani, nu e foarte clar în baza căror metode, şi că susţinătorii lui au cerut oficial permisiunea de a-l îngropa cu onoruri încă de pe atunci, dar actualul preşedinte al Afganistanului, neobositul Ashraf Ghani, care se ocupă şi cu aşa ceva, nu a spus nici da, nici nu, aşa că tadjicii au hotărît să acţioneze fără permisiune.

Probabil că se aşteptau la o opoziţie agresivă, poate de la poliţie, poate de la paştuni. Opoziţia a venit însă în mod neaşteptat de la deja numitul Abdul Rashid Dostum, actual vicepreşedinte al ţării şi şef al minorităţii uzbece, prin miliţia lui, se poate spune, chiar personală.

Dostum e un personaj istoric la rîndul lui, dar în sensul mai degrabă de anacronic. Foarte activ în timpul rezistenţei împotriva invaziei sovietice, oferind serviciile miliţiei uzbece cînd mujahedinilor, cînd trupelor comuniste, după cum cerea interesul imediat, a reuşit să se menţină în sferele înalte ale complicatei lumi politice afgane, în primul rînd datorită bogatei lui experienţe de luptă şi loialităţii multor uzbeci.

Ştiind că trebuie să facă compromisuri pe frontul etnic, în 2014, preşedintele Ghani l-a numit vicepreşedinte pe Dostum, într-o mişcare menită să mulţumească minoritatea turcofonă a Afganistanului (formată în mare parte din uzbeci), dar şi să echilibreze balanţa cu alte etnii, în special cu paştunii. Numai că vremurile se precipită peste Dostum şi peste Afganistanul violent pe care îl creaseră cei ca el: nu cu mult timp în urmă, a recunoscut candid că el nu ştie să facă politică şi economie, că el război ştie şi asta are să facă.

Şi iată că apare cortegiul funerar al lui Habibullah şi Dostum simte că trebuie să acţioneze. Istoria o cere – colina Shahr Ara aparţine de secole uzbecilor. Justificarea: la începutul secolului al XVI-lea, după ce împăratul mogul Babur a cucerit Kabulul, a dăruit colina fiicei lui, Gulshehra (de unde numele Shahr Ara). Babur era mogul, deci mongol, deci aproape uzbec. Dostum nu se sfieşte să uzeze de licenţele limbajului iubirii de neam. Spunînd „colina aparţine strămoşilor mei“, introduce confuzia între persoana lui şi seminţia uzbecilor din Afganistan, şi reiese că Dostum însuşi s-ar trage din marele Babur, ceea ce, avînd în vedere situaţia cercetării ştiinţifice în ţară, e dificil de contestat.

Aşadar, istoria în Afganistan e nestăvilită, dar cam imprecisă. „Istoria noastră de cinci mii de ani“ – poate fi auzit declamînd chiar şi preşedintele tehnocrat Ashraf Ghani. Oricine are ochii înguşti e considerat descendent al lui Ginghis Han. Acum mulţi ani, un paştun îmi povestea despre originile mongole ale populaţiei hazara, alt grup etnic afgan, şi pomenindu-l pe Ginghis Han, a părut că-l străbate un tremur de groază. Pentru afgani, şapte sute de ani nu sînt destul ca să dezamorseze teribila reputaţie a năvălitorului. Mi s-a părut uimitoare atitudinea lui, aproape romantică, m-am gîndit la umbra lui Mircea la Cozia şi la cum rîd adolescenţii noştri prin colţurile claselor de astfel de emoţii învechite.

Dar afganii, cu excepţia celor şcoliţi în Uniunea Sovietică şi mai nou în Occident, nu rîd (cum nu rîd probabil nici unii români la isprăvile lui Ştefan cel Mare, serioase sau neserioase). Istoria lor nu a cunoscut discontinuitatea radicală produsă în Occident de modernitatea politică și socială. Într-o ţară cu precădere rurală, modernitatea a însemnat, în secolul al XIX-lea, nişte mofturi de palat ca preluarea uniformelor militare europene sau importul unor instrumente muzicale. Reformele lui Amanullah Khan nu au avut răgazul să prindă rădăcini. Acum, modernitatea se arată sub forma unor tinere cîntăreţe de televizor, cu haine foarte strîmte, imitînd vedetele Bollywood care le imită pe cele Hollywood. Din motive care ar umple multe pagini, educaţia primară în spirit modern în­tîmpină în continuare dificultăţi enorme în Afganistan. Şi cînd copiii cresc cu poveşti despre timpurile fabuloase ale lui Alexandru cel Mare – celălalt strămoş al afganilor – şi ale lui Ginghis Han, şi cu puţin altceva, nu e de mirare că trăiesc într-o istorie aproximativă şi că asta le ocupă tot timpul.

Iar ca să revenim la zilele de azi, Ginghis Han era mongol, deci mogul, deci aproape uzbec, ce rost are să ne împiedicăm în detalii? Tadjicii „neturci“ nu au ce căuta în pămînt uzbec. Bineînţeles că adevăratele motive ale încăierării de la Shahr Ara sînt manipulările identitare/etnice şi pofta de harţă a unui şef depăşit de timpuri. Totuşi, dacă istoria e un pretext, e unul suficient de serios pentru violenţă mortală. Dar să nu ne facem griji, aşa ceva nu se poate întîmpla decît în Afganistan. Doar noi nu sîntem stăpîni pe pămînturile noastre de cinci mii de ani, ci doar de două mii. 

Anca Șerbănuță este antropolog.

Foto: regele Amanullah Khan, wikimedia commons

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.