Ceea ce se întîmplă acum în învăţămîntul românesc este – să nu ne temem de cuvinte – o reală ameninţare pentru viitorul ţării: elevii din ciclul primar nu au încă manuale, ceea ce, pe de altă parte, îi încadrează printre şcolarii norocoşi, de vreme ce colegii lor de la gimnaziu sau liceu învaţă după manuale proaste, neadecvate vîrstei, epocii, pieţei muncii, ideii de „instrucţie“ în general; mai apoi, a fost creată o nouă formă de învăţămînt, aşa-numit „postliceal“, un hibrid nociv între colegiu şi facultate, care permite statului să adune voturi de la nişte părinţi recunoscători că nu le lasă odraslele pe drumuri, şi facultăţilor – să adune taxe de la nişte tineri dispuşi să prelungească la infinit cearta cu învăţătura; absolvenţii de liceu şi-au luat de-o grijă cu examenul de bacalaureat: conform noilor reglementări, îl pot da odată cu doctoratul, dacă forţează un pic litera legii.

Din păcate, nimeni şi nimic nu poate apăra învăţămîntul românesc. Cînd firme cu greutate au pus ochii pe zăcămintele ţării şi-au vrut să le exploateze neecologic, am văzut mase largi de tineri ieşind în stradă cu bidoane de plastic şi cărucioare de copii. Dar nimeni nu o să protesteze împotriva cianurii din educaţia românească.

Cînd s-au micşorat salariile funcţionarilor şi veniturile pensionarilor, au căzut guverne. Nici un ministru al Educaţiei, nici unul măcar, nu a fost clintit, însă, de pe scaunul său, din cauza sărăciei din învăţămîntul românesc.

Cînd s-au constatat încercări de fraudare a alegerilor de europarlamentari sau de şefi de stat, toată floarea cea vestită a Parlamentului, a Justiţiei, a Guvernului sau a Consiliilor Locale a făcut sesizări la cele mai puternice insituţii ale statului, numărînd de-a fir a păr alegătorii şi urnele de votare. Dar nici o instanţă judecătorească nu va fi sesizată în cazul fraudării viitorului tinerilor noştri, sau în cazul iluziilor dezastruoase care li se oferă, în locul unor şcoli şi manuale bine făcute.

Cînd presa a scris despre devalizările din industria sau agricultura românească, s-au pornit mari anchete, s-au făcut arestări spectaculoase. Dar nici un ministru al Educaţiei, nici un consilier local, nici un inspector şcolar nu va fi anchetat vreodată pentru devalizarea învăţămîntului românesc: dascăli alungaţi de spectrul sărăciei şi al inutilităţii oricărui demers reformator, şcoli în paragină pentru care s-au cerut mulţi bani din buzunarul cetăţenilor, cătune întregi care învaţă la lumina lămpii, mii de copii care n-au pipăit vreodată un creion sau un caiet.

Cînd s-au descoperit acte false semnate de miniştri sau parlamentari care au primit comisioane grase, parchetele, poliţia, DNA-ul, presa au început să scoată flăcări pe nas la talk-show-uri şi să-i aresteze pe vinovaţi în direct. Dar nici o lege din ţara asta nu a apucat să condamne un prim-ministru plagiator sau un ministru al Educaţiei falsificator de CV-uri.

Să nu fiu înţeleasă greşit: e bine că s-a făcut tot ce s-a făcut. Că vinovaţii au fost pedepsiţi. Că cianurile nu ne mai otrăvesc (deocamdată) pămîntul, apa şi aerul. Că gazele de şist nu vor mai fi (deocamdată) exploatate. Că (poate) scăpăm, şontîc-şontîc, de corupţi şi de lichele. Se pare, însă, că pentru învăţămîntul românesc nu există legi salvatoare. Legi care să îl ferească de incompetenţă, interese meschine, indiferenţă, ignoranţă. Iar dacă nu vom găsi alte forme prin care să-l apărăm, atunci ne paşte un viitor din care vor lipsi judecătorii instruiţi, poliţiştii corecţi, dascălii cultivaţi, medicii profesionişti, cizmarii competenţi, şoferii civilizaţi etc. Populaţia românească de mîine va fi doar o masă amorfă, care îşi va potoli setea, e adevărat, cu apă curată, neinfestată cu cianuri. 

Maria Iordănescu este psiholog.