Scaunele de Ionesco, 2017
Vă amintiți paragraful din Scaunele? Uite-l!
„Bătrîna: Pardon… pardon… ce anume?… mă rog… pardon… pardon…
Bătrînul: Intraţi, doamnelor… domnilor… poftiţi… e doamna… daţi-mi voie… da…
Bătrîna, cu scaunele: Aici… şi… aici… bine, dar sînt prea… Vai de mine, sînt prea, prea… prea mulţi! Ohoho!…
De afară se aude din ce în ce mai tare şi din ce în ce mai aproape lunecarea bărcilor pe apă; toate zgomotele vin numai din culise. Bătrîna şi Bătrînul continuă mişcarea indicată mai sus; deschid uşi, aduc scaune. Ţîrîit continuu al soneriei.
Bătrînul: Masa asta ne cam încurcă. (Mută, sau mai curînd mimează mişcarea prin care ar muta o masă pentru a nu încetini ritmul, ajutat de Bătrîna) Nu mai e loc s-arunci un ac aici, iertaţi ne…
Bătrîna, schiţînd gestul cuiva care debarasează masa, Bătrînului: Ţi-ai -luat puloverul pe tine?
Bătrânul: Alţii! Scaune! Alţii! Scaune! Poftiţi, poftiţi, doamnelor şi domnilor… Hai mai repede, Semiramida… Poate că-ţi dau şi ei o mînă de ajutor…
Bătrîna: Pardon… mă scuzaţi… bună ziua, doamnă… Doamnă… Domnule… Domnule… Da, da, scaunele…“
Cam așa a fost zilele trecute, vreo săptămînă deja. Am intrat într-un Cora și m-am uitat la scaune. Dialogul a fost așa:
– Pardon, ce doriți? Mă rog… stați puțin.
Aștept. Se-ntoarce vînzătorul: Pardon, spuneți…
– Sînt prea multe scaune.
– De ce?
– Nu știu ce să aleg pentru spate.
– Toate au spate ergonomic și se mulează pe cererea dumneavoastră.
– Da, visez un nou scaun care…
– Poftiţi, poftiţi, doamnelor şi domnilor… Hai mai repede, că poate să le dau și lor o mînă de ajutor…
– Dar, știți, chiar vreau să vorbesc despre scaun.
– Pardon… mă scuzaţi… bună ziua, doamnă… Doamnă… Domnule… Domnule… Da, da, scaunele… ce spuneați?
