Ca romii să se afirme vreodată în mod eficient, fără să le fie frică sau să fie manipulaţi, este necesar să poată vota şi să aibă putere politică. De ce atît de multe comunităţi de romi din Europa nu au reuşit să-şi aleagă reprezentanţi în structuri guvernamentale, unde ar fi putut fi poziţionaţi ca să se lupte pentru condiţii mai bune de locuire, de sănătate, pentru şcoli şi slujbe, precum şi pentru respectarea drepturilor lor umane şi civile? Analizăm aspecte ale acestei chestiuni într-o serie de articole despre participarea politică a romilor în Franţa, Ungaria, România, Macedonia, Bulgaria şi Republica Cehă.

De generaţii, romii scizionişti şi pestriţi cultural au împărţit omenirea în două grupuri. Într-unul se plasează pe ei, poporul, o traducere literală a cuvîntului „rom“. În cel de-al doilea, îi plasează pe toţi ceilalţi, outsider-ii, pe care romii îi numesc gadje, la plural, şi gadjo (gagiu) la singular.

De-a lungul secolelor, s-au făcut multe eforturi de ajutorare a romilor ca să-şi reducă izolarea şi sărăcia. Acestea erau, de cele mai multe ori, eforturi izolate ale gadje, dintre care unii recunoşteau nedreptăţile şi inegalităţile, şi încercau să le îndrepte intervenind personal sau exercitîndu-şi influenţa asupra altor gadje ce controlau instituţiile politice şi religioase.

Epoca de după Război

După ororile celui de-al Doilea Război Mondial, comuniştii – practic, toţi gadje – au preluat puterea în Europa de Est. Legile gadje susţinute de poliţia controlată de aceştia i-au obligat pe mulţi romi să înceapă vieţi sedentare şi să-şi ia slujbe în fabrici şi alte întreprinderi. Un număr semnificativ dintre ei şi-au croit drum spre centrul societăţii – încă mîndri că erau romi, dar şi mîndri angajaţi, mîndri locuitori ai propriilor apartamente şi mîndri să-şi trimită copiii la şcoală.

Dar, în aceste dictaturi, romii rămîneau la fel de lipsiţi de drepturi civile ca oricine care nu era membru al Partidului Comunist.

Prejudecăţile populiste contiuau să existe, pe ascuns. Drept urmare, mulţi continuau să trăiască în mizerie. Continuau să îndeplinească muncile cele mai umile şi mai prost plătite pe care le putea oferi societatea. Destui nu mergeau la şcoală, şi mulţi dintre cei care, totuşi, mergeau s-au trezit în clase separate, unde primeau o educaţie sub standarde.

În ţările democratice din Vest, bazate pe piaţa liberă, toţi cetăţenii acestora beneficiau, practic, de dezvoltarea economică. Noi locuinţe, fabrici, spitale şi şcoli s-au născut din dezastrul lăsat de două războaie mondiale. Romii din aceste ţări au început să se bucure de o viaţă semnificativ superioară celei duse de părinţii lor, dar semnificativ inferioară celei a majorităţii gadje-ilor din jur.

Persistenţa inegalităţii

După căderea Cortinei de Fier şi dezvoltarea suprastructurii politice, juridice şi economice a UE, organizaţii şi indivizi au făcut eforturi fără precedent să îmbunătăţească condiţiile mizere ale romilor în domeniul locuirii, sănătăţii, educaţiei, drepturilor omului şi drepturilor civile, precum şi al locurilor de muncă.

Organizaţii conduse de romi au coordonat aceste eforturi pe plan local, dar organizaţii controlate de gadje – unele instituţii guvernamentale, altele nonguvernamentale – le-au finanţat şi le-au ghidat în mare parte. Practic, acestea au arătat că scopul lor suprem este să-i ajute pe romi să respecte drepturile omului în ce-i priveşte şi să-şi asume locul binemeritat în grupul majoritar al societăţii europene.

Concentrarea în special pe locuinţe, educaţie, locuri de muncă a dus, în anumite zone, la rezultate care amintesc, în mod inconfortabil, de eforturile întreprinse cîndva de puterile coloniale pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii aborigenilor nemulţumiţi şi lipsiţi de drepturi, pe teritorii ale căror resurse şi pieţe aceste colonii voiau să le exploateze în continuare, fără să cedeze, însă, putere politică în mod semnificativ.

Prea mulţi romi se preocupă doar de viitorul apropiat şi alocă cea mai mare parte a timpului şi energiei lor satisfacerii nevoilor imediate – o luptă pentru supravieţuire, devenită mai dificilă prin discriminarea şi violarea drepturilor omului, inclusiv prin brutalităţile poliţiei şi lipsa protecţiei acesteia, precum şi prin apelarea insuficientă la sistemul juridic.

Prea mulţi romi au contractat datorii la „rechinii“ lor, condiţie care i-a adus la un nivel de sărăcie şi dependenţă similar sclaviei contractuale. Prea mulţi suferă de pe urma efectelor analfabetismului, care se întinde pe mai multe generaţii, şi a însuşirii deficitare a limbilor populaţiilor majoritare din locurile în care trăiesc. Prea mulţi nu sînt încă destul de conştienţi de oportunităţile şi capcanele lumii moderne.

Datorită acestor lipsuri evidente, romii din întreaga Europă de Est sînt dispuşi să-şi vîndă voturile pentru un sac de făină sau să le lase pe mîna „rechinilor“ cărora le sînt îndatoraţi.

Drumul spre viitor

În prezent – la mai puţin de un sfert de secol de la căderea Zidului Berlinului şi de la iniţierea unor eforturi fără precedent pentru a-i include pe romii din Europa în societatea europeană –, aceştia, în funcţie de ţara în care rezidă, ori nu au reuşit să-şi garanteze cel mai important dintre drepturile inalienabile, ori nu au putut să şi-l exercite într-o manieră care să le reprezinte optim interesele individuale şi ca popor.

Acest drept inalienabil este cel de a participa la treburile publice şi politice, o condiţie sine qua non pentru orice grup de cetăţeni care se adună, pentru că se confruntă cu aceleaşi probleme existenţiale sau împărtăşesc aceleaşi interese legitime şi încearcă să se impună într-o societate deschisă. Unele progrese au fost înregistrate, poate, mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea unui număr fără precedent de tineri romi educaţi, mult mai încrezători şi mai puţin deferenţi decît părinţii şi bunicii lor. Dar segregarea structurală, o cultură a dependenţei susţinută de organizaţii nonguvernamentale şi internaţionale, un rasism universal şi o violenţă rasială continuă să distanţeze multe familii şi grupuri de romi de restul societăţii.

Nevoia de a asigura şi de a exercita acest drept a primit, după cum se poate demonstra, prea puţină atenţie efectivă de la organizaţii, instituţii şi indivizi care s-au ocupat de romi. În schimb, nenumărate structuri continuă să protejeze o dependenţă mutuală între romi şi aceste organizaţii.

Este clar, în prezent, că nici o soluţie la problemele stringente ale romilor în domeniile locuirii, sistemului medical, educaţiei şi locurilor de muncă nu va fi de durată, atîta timp cît aceştia nu vor beneficia de participare la viaţa politică.

De exemplu, în nord-estul Ungariei, minoritatea romă din anumite oraşe reprezintă 50% din populaţie; şi totuşi, romii nu au reprezentanţi aleşi în Consiliile locale.

Cum poate fi ignorată problema puterii politice într-un asemenea context, mai ales cînd extremiştii rasişti comit crime în serie şi formează grupuri paramilitare, precum miliţiile fasciste, care, aşa cum ne e încă viu în memorie, au trimis mii de romi să fie executaţi?

Şi nu e clar că o lipsă a puterii politice contribuie la discriminare în ce priveşte locurile de muncă şi că lipsa de oportunităţi economice – de pildă, în România – determină migraţia romilor în Franţa şi în alte ţări occidentale?

Dacă romii îşi vor impune vreodată, efectiv, drepturile, fără frică ori manipulare, într-o societate democratică deschisă, atunci va fi necesar să ne asigurăm că reprezentanţii acestora vor putea vota şi că vor avea o putere politică al cărei grad şi extindere să fie proporţionale cu numărul lor şi care îi va ajuta să stabilească acorduri bilaterale cu populaţia dominantă şi cu celelalte minorităţi din ţara în care locuiesc.

Dobîndirea puterii politice trebuie să se plaseze dincolo de generozitatea gadje şi să le elibereze propriul potenţial politic şi economic. Aceasta înseamnă propria organizare, înlăturarea obstacolelor care atrag dependenţa din calea noilor generaţii de romi, înlăturarea oprimării „rechinilor“ împrumuturilor şi a spărgătorilor de voturi, mărirea eforturilor pentru a obţine o numărătoare exactă a romilor în recensăminte şi îmbunătăţirea programelor de votare, înregistrare şi prezentare.

Sînt necesare schimbări radicale din partea instituţiilor care scriu, adoptă şi implementează legi şi reguli. Şi presiuni asupra societăţii – prin guvernele şi tribunalele ei – pentru a onora drepturile civile şi politice deja statutate prin Constituţie, şi pentru a aplica legile în ce priveşte corupţia, violenţa electorală şi discursurile injurioase.

E nevoie de încredere între romi, suficientă încît să-i facă să-şi susţină candidaţii valoroşi şi să le asigure sprijinul financiar în campanii. Va fi nevoie de desemnarea unei noi generaţii de candidaţi romi pentru poziţii guvernamentale, campanii pentru prezentarea la vot şi crearea unui număr proporţional de reprezentanţi romi în administraţia de stat şi judiciară.

Schimbarea în cauză nu îi priveşte doar pe romi. Priveşte orice grup subreprezentat sau exclus de la participarea semnificativă la viaţa politică şi publică şi de la calitatea şi natura democraţiei. Împuternicirea şi includerea acestor grupuri în viaţa publică şi politică trebuie să fie o prioritate pentru ţările membre ale UE. 

Chuck Sudetic este editor senior la Open Society Foundations.

Zeljko Jovanovic este director al Roma Initiatives Office. 

traducere de Iaromira POPOVICI 

Foto: A. Manolescu