Revoluţia boabelor

Publicat în Dilema Veche nr. 553 din 18-24 septembrie 2014
Mîrlanii cu palat jpeg

Mi-am bătut joc de munca fermierilor din Peru şi Bolivia. Am aruncat la gunoi două pungi – una de quinoa şi una de amaranth – începute şi uitate cu lunile în măruntaiele cămării. Se stricaseră. (Pentru cei dintre dumneavoastră neinteresaţi de quinoa, amaranth, seminţe de chia şi alte asemenea: e vorba de nişte pseudocereale pline de proteine, omega trei-uri şi alte asemenea bunătăţi, descoperite şi mîncate mai cu seamă de vegani şi vegetarieni şi de cei care ţin dietă. Ajung cu preţuri mari pe rafturi şi vin din fermele din America de Sud.) Aşa.

Luasem cele două pungi într-un avînt organic, încă de anul trecut. 2013, adicătelea, an care a fost declarat a fi al superalimentului quinoa. Organizaţia pentru alimentaţie şi agricultură a Naţiunilor Unite i-a numit pe soţia preşedintelui peruvian, dar şi pe preşedintele bolivian ambasadori speciali ai Anului quinoa – despre care s-a spus că poate contribui la siguranţa alimentară a lumii şi la combaterea malnutriţiei. Caraghios e că boaba respectivă a ajuns a fi mîncată de lume fără grija zilei de mîine şi care se malnutriţionează cu bucurie din proprie voinţă.

Quinoa a născut şi discuţii globale legate de efectele cererii din ce în ce mai mari pe pieţele occidentale asupra amărîţilor de fermieri din Anzi care o cultivă de secole. Pentru bolivian şi peruan, quinoa e ca prazul olteanului, ca orezul chinezului. Îngrijoraţii mai de stînga au descoperit că din cauza cererii foarte mari, preţurile au crescut iar cetăţeanul bolivian nu-şi mai permite să-şi cumpere propriul aliment. Asta în termeni foarte simpli. Autosuficienţii de dreapta le-au dat peste nas şi le-au zis îngrijoraţilor că, dimpotrivă, populaţiile locale au avut ocazia să se dezvolte, să vîndă şi să cultive mai mult. (Toată lumea a avut o părere şi a dat sfaturi, cam ca în cazul ţăranilor din Pungeşti cărora li s-a explicat din toate unghiurile ce ar fi bine să facă sau să nu facă, în cazul gazelor de şist din ogradă.) În sfîrşit, cei cu capul temeinic înşurubat pe umeri n-au dat dreptate nici stîngii, nici dreptei şi au adus în discuţie disputele legate de pămînt şi de resurse, ivite după cererea globală imensă, dar şi a intermediarilor-samsari care au jupuit pieile de pe fermierul sud-american aflat brusc în centrul atenţiei unei populaţii hămesite după calorii puţine.

Bănuiesc că puţină lume care-şi face acum sarmale cu quinoa şi nu mai poate mînca un iaurt dacă nu aruncă o mînă de seminţe de chia în el, se gîndeşte un pic la ce e în spatele pungilor ăstora de pe raft. Şi poate e normal aşa. Dacă ne-am gîndi foarte mult şi la ce e în spatele unei perechi de Converşi, al unui iPhone sau al unui tricou Polo, am umbla cu toţii goi, deconectaţi şi tare trişti.

Altceva devine uşor deranjant. Snobismul mîncătorilor de bobiţe. Vezi tot felul de lume care mănîncă turtiţe de amaranth expandat (tot nişte bobiţe mici-mici cît macul care plesnesc ca floricelele dacă le pui într-o tigaie fierbinte. Sînt atît de mici, însă, că le pierzi între spaţiile dintre dinţi.). Aceeaşi lume se declară intolerantă la gluten. Arată-le o franzelă albă; o să vezi cum li se dă peste cap counter-ul de calorii în ochii înfricoşaţi. Nu mai mănîncă o tocană. Mănîncă, în schimb, o salată caldă de quinoa cu boabe de rodie. Umblă în geantă cu bobiţe de goji. Îşi îndulcesc cafeaua cu extract de frunze de stevia. Stevia, nu ştevie. Stevia rebaudiana e tot o plantă miraculoasă din aceeaşi Americă de Sud. Se pare că îndulceşte de 300 de ori mai abitir ca zahărul, n-are calorii şi e teribil de sănătoasă. Bănuiesc că, la un moment dat, se va potoli şi frenezia asta cu boabele sud-americane. Uite că o sarma cu quinoa aici, o plăcintă cu amaranth încolo şi nişte ciorbă de chia dincoace le-a cam schimbat traiul unor ţărani de la mii de kilometri depărtare. În bine sau rău, rămîne de văzut. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.