Pe lîngă multe alte idei fixe, idiosincrazii, surse de stres nenecesar, cred că m-am căpătuit definitiv și cu o obsesie a gunoiului.

Ca orice maladie insinuantă, lucrurile au început încetișor, cu o vagă curiozitate antropologică legată de gunoiul făcut de ceilalți. Mă puteai vedea zăbovind pe trotuarele bucureștene, privind îndelung în cîte o pungă de gunoi revărsată în stradă, cu straturile intimității ei gospodărești lăfăindu-se indecent în ochii lumii. Mă vedeai înțepenită în fața unui gang întunecos în care se îngrămădeau două-trei tomberoane cu mațele pe dinafară. Sînt vestita cititoare în coji de ceapă și cartofi care vor fi alcătuit o oarecare tocăniță, sînt clarvăzătoarea în cutii de iaurt și sticluțe de kefir cu conținut 0% grăsime, sînt Nostradamusul cojilor de pepene și al cotoarelor de măr, Mama Omida a șervețelelor mototolite și a altor substanțe zemuinde în care citesc trecutul și, poate, viitorul.

Nimic nu întrece indecența unui gunoi aruncat cu maximă neglijență. Din cauza asta, pasul doi al obsesiei care a început să mă întunece, încetul cu încetul, a fost împachetarea și etanșeizarea cu precizie chirurgicală a gunoiului produs de mine. Lucru care a dus, normal, la enervări maxime văzînd lume care-și aruncă împrăștiat gunoiul, știți, ca pe un gunoi. Am început să mă întreb ce o fi atît de greu să legi totuși la gură punga aia pe care o arunci, un nod, și gata. Mai departe m-am întrebat de ce o fi atît de greu să compactezi totuși o cutie de carton, mai degrabă decît s-o părăsești acolo, pe lîngă tomberoane. Căci știți ce se întîmplă? Cineva va veni și va arunca în cutia aia gunoi. Și apoi, va mai veni cineva și va arunca peste. E principiul ăla al hîrtiei aruncate într-un colț peste care altcineva va arunca un chiștoc, peste care altcineva va arunca o cutie goală de bere și gata mormanul.

Bucureștiul e un oraș împuțit. Bucureștiul, vara, te va înnebuni cu miros de tei, amestecat cu gunoi încins, amestecat cu dude strivite de asfalt. Iar vina pentru mare parte din împuțenia lui nu e nici măcar în administrația asta neputincioasă și potrivnică. E vina unei bune părți a locuitorilor lui.

Și aici am făcut și al treilea pas al maladiei de care sufăr. Îi văd pe vinovați. Nu e ca și cum i-aș căuta, dar predestinarea face ca ei să-mi iasă pur și simplu în față. Zilele trecute mergeam în spatele unor femei îmbrăcate – culmea – în uniformele unei firme de făcut curat prin clădirile de birouri. Una dintre ele scoate un corn din ăla dulce din ambalaj și aruncă hîrtia dintr-o flexare a încheieturii fix in tufișurile de la marginea drumului. Gestul a fost firesc, de parcă și-a aranjat un pic părul. Pe spatele ei stătea scris mare Nu Știu Ce Cleaning Services, sau ceva de genul. Paradoxul m-a făcut să rînjesc. Nu i-am spus nimic pentru că încă n-am ajuns la pasul al patrulea. Ăla urmează.

Tot așa, pe stradă, altcineva strînge în pumn o cutie de Cola și o zvîrle în curtea unei case. Un paznic de minister iese pe trotuar și-și suflă mucii în stradă. În clădirea de birouri unde lucrez sînt puse afară sumedenie de coșuri de gunoi pentru cei care ies la fumat. Corporatiști finuți care ies din aerele condiționate și din Excel-uri, la o pauză de țigară, n-ar arunca mucurile pe jos, nu? Ba da.

În metrou, unii își abandonează cartelele expirate fix pe tăblia porților de acces. Se mănîncă diverse, iar punga mototolită se înghesuie între scaune. Se sparg semințe mecanic, cu fețe abulice și ochi care nu văd nimic, privind în gol.

Iar eu văd toate astea în ciuda miopiei grave și cît se poate de reale cu care trăiesc. Pasul al patrulea va fi intervenția. O să-mi asum să le atrag atenția ălora, cu orice risc. Că, uite, se pare că sînt unul dintre aleși. Zeul gunoaielor mi-a pus palma lui zeiască în cap, coroana strălucitoare din cutii turtite de bere pe creștet, și mi-a dat drumul în lume. Du-te și propăvăduiește! Am și o stemă: stau călare pe un cal ridicat în două picioare și înfig o lance războinică într un tomberon cu gura căscată fioros. Mi-am început de azi treaba. E șase și jumătate dimineața, iar eu pîndesc mașina de gunoi. Care întîrzie. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.