Am văzut de curînd filmul american Mud, produs în 2012, în regia lui Jeff Nichols, cu Matthew McConaughey, Tye Sheridan, Jacob Lofland, Sam Shepard È™i Reese Witherspoon în rolurile principale. În subtext (dar È™i în text), filmul e străbătut de legenda rîului Mississippi, cu amintiri din vremurile lui Huckleberry Finn. (De altfel, nu întîmplător, unul dintre personajele filmului, Tom Blankenship, poartă acelaÈ™i nume cu tînărul a cărui viață È™i ale cărui aventuri reale au devenit sursă de inspiraÈ›ie pentru Mark Twain pentru a face portretul celebrului adolescent rebel).
Personaje principale sînt doi puÈ™ti, Ellis È™i Neckbone, bine echipaÈ›i pentru traiul într-un sătuc plutitor de pe malurile fluviului: È™tiu să navigheze cu o barcă cu motor sau să conducă o motoretă prăpădită, vînd peÈ™te direct din lăzile frigorifice, improvizează tot felul de ustensile din resturile aruncate prin curÈ›ile vecinilor. Dar, mai ales, sînt dornici de aventură, au curaj să cerceteze insulele pustii ale fluviului. Acolo, pe una dintre ele, găsesc o barcă – un soi de Arcă a lui Noe sui-generis, prinsă între crengile unui copac, în urma unor inundaÈ›ii. Barcă ce va salva nu omenirea, ci sufletele cîtorva localnici risipiÈ›i în bătăliile de zi cu zi, pentru o supravieÈ›uire cu chip uman. Pe insulă se află un fugar, care-È™i aÈ™teaptă iubita ca să se piardă cu ea în lume. Cei doi puÈ™ti se hotărăsc să îl ajute. Și îÈ™i pun în slujba acestei misiuni tot ce au „agonisit“ într-o biografie scurtă, de doar 14 ani: în primul rînd, dorul de poveÈ™ti cu happy-end È™i cu eroi invincibili, speranÈ›a că oamenii care se iubesc rămîn împreună pentru totdeauna, isteÈ›imea, puÈ›inul timp pe care l mai au de petrecut în satul plutitor, îndemînarea de a alege obiecte utile dintre vechituri. Și inima lor încă necoaptă pentru dezamăgiri.
Filmul este, evident, povestea trecerii înspre lumea adulÈ›ilor. O lume în care Ellis È™i Neckbone vor afla că iubirea nu este soluÈ›ia, ci problema însăși, că jocurile adulÈ›ilor n-au haz (ci doar victime colaterale), că albul È™i negrul rareori dau contur definitiv binelui È™i răului, că părinÈ›ii pot lua decizii care îi fac nefericiÈ›i pe copii, în ciuda faptului că îi iubesc, că graniÈ›a compromisului devine fragilă la fiecare pas, că „eroii“ nu cîÈ™tigă bătălii enorme, ci doar traiul de azi pe mîine. Dar mai ales află că finalurile fericite nu au strălucirea celor din basme, ci au, mai curînd, gustul rece-amar al înÈ›elepciunii.
Filmul merită văzut: pentru jocul celor doi adolescenÈ›i, pentru culorile, zecile de culori care le animă chipurile: culorile bucuriei, speranÈ›ei, dezamăgirii, spaimei, furiei, tristeÈ›ii, singurătății. Pentru istoria banală a tuturor familiilor destrămate, pentru felul în care se construiesc amintirile din copilărie, pentru Tom Sawyer È™i Huckleberry Finn, pentru Matthew McConaughey È™i Sam Shepard, pentru rîul care stîrneÈ™te dor de ducă È™i de libertate, pentru povestea simplă prin care sau pe lîngă care au trecut biografiile noastre în drumul spre maturitate. Pentru o lume care se încăpățînează să îÈ™i găsească rostul printre noroaie nesfîrÈ™ite, temelii nesigure, poduri fragile, bărci ruginite, È™erpi veninoÈ™i.
La un moment dat, după ce îi dezvăluie povestea lui È™i a femeii pe care o aÈ™teaptă, fugarul îl întreabă pe Ellis: „De ce mă ajuÈ›i?“. „Pentru că o iubeÈ™ti“, îi răspunde băiatul. Atît È™i nimic mai mult.
Maria Iordănescu este psiholog.
