Piaţa duminica de dinainte de Crăciun
Un pustiu sfîşietor. Morcovi ici-colea, cartofi mai des iviţi. Un moş îl întrebă pe vînzătorul de mere: „ţi-ai pus cojocul?“. Şi vînzătorul zice: „da, da, doar azi-noapte că a fost frig“. Imortele. Greu am găsit fasole uscată. Greu hrean. Mi-a dat unul un hrean la 5 lei: „ăsta nu îngheaţă niciodată“. Şi nu ştiu de ce n-am avut încredere şi am luat un borcan la 5 lei de hrean gata răzuit. Mişcare puţină. O femeie cu ridichi se ruga să fie mutată mai la lumină, că era loc destul şi ea stătuse mărginaşă. Pustia de piaţă. Cunosc însă ce-nseamnă.
Vineri de dinainte de Crăciun va fi bucurie. Demenţă. Andive, broccoli apar de unde nu se ştie. Ţăranii le cultivă ca pe cartofi, era să spun ca pe hiene. Era flăşcăială în piaţă. Va fi multă demnitate: gerul. Mărul la un leu jumătate-doi va merge la trei crescut brusc şi-n şolduri. Crăciunul va umple piaţa. Acum e leşinul ăla, „cocotele“ stau la păstrare şi-or ieşi cînd le este vremea. Şi dacă s-ar afişa, nimeni nu le-ar lua. De ce să te-nfrupţi înainte de vreme? De ce? Cînd vine Crăciunul, te dăruieşti şoriciului, căpşunii, deliciile ce stau acum jenate deoparte. E vremea pustiei şi bine şade pieţei în pustie. Ce jale e la butoiul de varză murată! Şi mirosul ăla acru puturos se-ascunde de ruşine. Nu amăgeşte pe nimeni. Nici o soartă nu-i a lui. Să cadă laş pe stradă! Cine-i indecent să-l ducă acasă? E pacea pustiului. Te sufocă. Dar vine prăpădul adetoate.
