Miesteruşinevărslacrimă cînd trec prin Piaţa Amzei. Acum zece ani clocotea locul de oameni. Acum e pustiu ca o targă c-un mort pe ea. Trei comersanţi cu preţuri căzute din cer stăpînesc un dram de tarabă. Cine vine pe acolo se fereşte ca de ciumă. Dărîmat, remodelat, închis, concesionat, locul acesta nu face decît rău, un buldozer ar trebui să-i dea din greşeală o cupă peste geamuri, astfel ar căpăta ceva farmec. Vina nu e a nimănui, nu? Primăria sectorului 1 cică a vrut o piaţă ca-n filme, doar că executantul proiectului a amînat, a fost arestat şi s-a reluat licitaţia. Şi, iarăşi, la fel. Ghinion. Şi cînd a fost gata, nimeni n-a venit să o ia în custodie. Iar ghinion. După reluarea licitaţiei, abia-abia a venit un anonim, care n-a fost în stare să atragă lume la piaţă. Nici comersanţi, nici muşte. Compar cu Matache. A picat Hala, a rămas văgăuna de piaţă. E atît de vie, ţărani, beţivi, mititei, dughene insalubre, şobolanul cît calul, leurda, carnea, toate ieftine şi fermecătoare. Colo ai restaurant, dincolo cramă de vin vărsat, acolo pute a peşte, dincolo a mezel şi brînzet de capră. Dom’le, e piaţă. Piaţa Amzei miroase a badigard. E mirosul cel mai detestat pentru o piaţă. Păi, ce să păzeşti dacă n-ai decît tarabe goale de păzit şi preţuri de-ţi cade capul? Într-o parte a Pieţei Amzei e plin de magazine şi restaurant, în cealaltă parte e sec şi disperare, farsă de primărie şi ghinion de boier. Blestemăţie.