Oraşul bine temperat

Publicat în Dilema Veche nr. 821 din 14–20 noiembrie 2019
Oraşul bine temperat jpeg

Vitruviu ne învaţă ştiinţa străveche a întemeietorilor de oraşe, care aveau datoria de a trasa limitele şi de a pune fundaţiile unei urbe care să dăinuie întru prosperitatea, sănătatea şi binele locuitorilor săi. Aşezarea trebuia să fie lîngă o apă curgătoare, potabilă, pe pămînt ferm, unde iarba creşte grasă. Locul trebuia să fie însorit şi uscat, ferit de vijelii, dar expus vînturilor care aveau să-l primenească. Pentru a fi siguri că locul e bun, arhitecţii căutau în măruntaiele vieţuitoarelor şi le cercetau ficatul. Dacă acesta era sănătos, atunci locul unde păşteau, care întrunea deja celelalte exigenţe, era optim şi se putea construi. Casele se aşezau la distanţă potrivită una de cealaltă, cu o orientare fericită spre luminătorul zilei. Oraşul creştea în interiorul unui perimetru sacralizat care despărţea cosmosul de haos, ordinea de dezordine. Buna rînduială însemna armonie între locuinţe, instituţii, străzi. Semnificaţiile distincte ale spaţiilor oraşului dădeau sens întregului. Iar sensul stătea, într-o foarte mare măsură, în ceea ce latinii numeau temperies, adică armonie, justa măsură între părţi, ce proteja oraşul de in-temperii ca viiturile, vijeliile, inundaţiile. Acestea erau rodul otrăvit al unei proaste proiectări, al unei gîndiri rău temperate. Temperiile au dispărut din vocabularul limbii române. Au rămas în schimb, ironic, readuse din franceză, intemperiile…

La două mii de ani de la moartea lui Vitruviu, oraşele moderne au uitat şi ele, de mult, cuvîntul temperies. Superstrăzi străbat megalopolisurile în superviteză, pentru a muta oamenii din superblocuri în fabrici şi zgîrie-nori. Urbanismul igienic, avînd în centrul preocupărilor buna circulaţie, a produs străzi mărginite de garduri de fabrică, fără locuinţe, fără oameni, fără viaţă, pe care le străbaţi cu frica-n sîn şi unde şansele de a fi tîlhărit sînt atît de mari încît iuţeşti pasul. Nu ai unde te adăposti, vîntul şuieră, cîinii latră a pustiu, iar acestor zgomote sinistre li se adaugă ritmul sacadat al propriilor paşi. Gunoaie se revarsă de nicăieri, mai bine îţi ţii respiraţia, atît cît se poate. Eliminarea omului din proiect naşte non-locuri. Astfel, zone mari de pe harta oraşului pot fi şterse, căci nimeni nu le foloseşte. Atunci cînd oamenii nu proiectează avînd în minte oameni, rezultă pasaje subterane dezolante, periculoase, pustii şi întunecate care asigură, eficient, legătura dintre două trotuare ale unei străzi prea circulate de maşini pentru a putea instala un semafor. Ori clădiri cu faţade lungi şi oarbe, lipsite de măsură şi relaţie cu restul oraşului, care nu oferă trecătorului decît anxietate. Construcţii enorme umbresc clădirile înalte care au furat orizontul caselor vechi, construite pe cînd oraşul însemna şi lumină, şi arbori, şi adiere, iar apa se lua de la cişmeaua unde îţi întîlneai vecinii.

Paradigma vitezei de circulaţie a modernităţii, abandonată de oraşele avansate din nordul Europei, dar în plină vogă la noi şi la alţii ca noi, a fost înlocuită însă de o paradigmă şi mai primejdioasă pentru locuitorii cetăţii, aceea a vitezei de circulaţie a informaţiei. Orice om este conectat, acasă şi la muncă, zi şi noapte, la telefon, cablu TV, Internet prin fibră optică, reţele electrice de curenţi tari şi slabi, unde electromagnetice, semnale radio de tot felul. El sau informaţia se deplasează repede, în mare viteză. Cu maşina, prin oraş, 60 km/h. Cu metroul, 80 km/h. Cu trotineta electrică, 25 km/h. Cu telefonul, 1 Gb/s. O sumedenie de motoare şi motoraşe, un exces de tehnologie per capita, îi asigură, permanent, contactul cu restul mapamondului. Senzorii simt, creierele artificiale analizează şi iau decizii pentru ca el să poată face cît mai multe, în cît mai scurt timp, începînd cu drumul pînă la seviciu şi terminînd cu vacanţele. Să pleci cît mai departe şi să faci cît mai multe în acele zece zile, producînd şi transferînd enorm de multă informaţie, conectat fiind la cei de acasă, la colegii de la muncă, la partenerii de afaceri, iată visul de aur al omenirii transformat în realitate! Alergînd frenetic de la o oportunitate la alta, presat din toate părţile, monitorizat atent de parteneri, locuitorul cetăţii se sufocă cu bunuri şi informaţii, victimă a unei bulimii de neoprit.

Asemenea lacomului rege Midas, ale cărui mîini transformau totul în aur, orăşeanul contemporan şi-a sporit productivitatea încît poate cumpăra tot ce-şi doreşte. Spre deosebire de agricultură, care încă mai respectă (ce-i drept, din ce în ce mai rar) ritmurile naturii şi anotimpurile, producţia urbană nu mai are nici o legătură cu acestea. La oraş se poate produce oricît de mult, oricît de repede, numai cerere să fie. Însă, la fel ca blestematul rege, care nu mai putea mînca şi bea pentru că transforma în aur chiar şi mîncarea, şi băutura, nici omul oraşului informaţional, al oraşului smart, nu se poate bucura de ceea ce are, pentru că nu mai are timp. Timpul său, chiar şi cel liber, se transformă, mereu şi inexorabil, în aur.

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Foto: wikimedia commons

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.