M-am gîndit la aceste cuvinte ale lui Lautréamont cînd, în prima zi a atelierului de traducere la care participam în Lviv, Aron Aji, mentorul nostru, ne-a explicat în detaliu experimentul la care urma să fim supuși. Pe scurt, în echipe de cîte doi, trebuia să traducem, prin intermediul limbii engleze, o povestire scrisă în limba partenerului nostru. Mie îmi revenise să colaborez cu o islandeză al cărei nume, cu adînci rezonanțe mitologice, mi se părea imposibil de pronunțat. M-am uitat în jur, la ceilalți participanți, și am citit pe fețele tuturor aceeași nelămurită spaimă. Cum să traduci dintr-o limbă nu doar necunoscută, ci profund străină ție? Traducătoarea catalană, de care mă apropiasem întrucîtva, a murmurat în barbă că i-ar fi venit mai ușor să traducă din română decît din olandeză. De ce nu ne întrebase nimeni cînd s-au format echipele? Îi dădeam dreptate în gînd, și totuși ceva îmi spunea să am încredere în Aron.

Frumusețea se naște din întîlnirea unei umbrele cu o mașină de cusut pe masa de operație. În cele zece zile ale atelierului, noi, cei opt traducători în și din limbile minore ale Europei, ne-am luptat, asemenea lui Iacob, cu îngerii și demonii unor frumuseți străine. Închiși în magnifica sală de lectură a bibliotecii de științe din Lviv, sub tutelajul unor figuri ezoterice (salamandre, bufnițe învățate, cai înaripați), am încercat să pătrundem litera și spiritul unei limbi necunoscute, iar în final am reușit imposibilul: să traducem dintr-o limbă pe care nu o vorbim.

Biblioteca, cu ferestrele ei largi, privind înspre spațiul verde și veșnic traversat de ploi al grădinii botanice, cu dulapuri masive de lemn ale căror uși aveau sigiliile confecționate din capace de apă minerală Morshinka (din Carpații ucraineni), constituia o masă de operație inedită. Căutînd inspirație în vorbele înțelepte ale anticilor, scrise în cele patru puncte cardinale ale pereților, m-am lovit de o latină străină mie, absolventei de filologie cu o dirigă care ne recita din Lucretius și ne punea să învățăm poeziile lui Eminescu în latină. Așa că am întrebat-o pe bibliotecară despre sensul unui aforism. Zîmbind încurcată, mi-a explicat că, la renovarea frescelor, pictorii au încurcat literele, inventînd astfel cuvinte noi, al căror sens rămînea indescifrabil. Cam așa și cu mine și islandeza, m-am gîndit eu. Printre picături, am vizitat arhivele bibliotecii de științe, și subterana ei, fost adăpost antiaerian, unde scormoneam cu lanternele telefoanelor în labirintul cu miros dulceag de mucegai, și unde, printre volume vechi, dădeam de cîte o cască prăfuită.

Experimentul avangardist al lui Aron ne-a scos din certitudinile nostre false, întorcîndu-ne la adevăruri primordiale. Am avut confirmarea unei idei mai vechi, și anume că orice avangardă este iluminarea unui ezoterism, scoțînd la suprafață idei ascunse sau cenzurate. Orice creație e o re-creație, iar dilema traducătorului e, de fapt, una falsă. A fi ori a nu fi fidel textului? Dar textul e o creație complexă, o pînză de păianjen în care forma e inseparabilă de conținut. Folosind engleza ca limbă pivot, ne-am dat seama cît de inu-tilă este această limbă atît de de utilă comunicării internaționale. Într-un mod straniu, româna, prin plasticitatea și complexitatea ei sintactică, prin inepuizabilele sale resurse lexicale, s-a dovedit mai capabilă decît engleza în a exprima nuanțele unui anumit tip de umor islandez. O altă descoperire pe care am făcut-o în comun a fost răspîndirea aproape universală a expresiei „a te uita ca vițelul la poarta nouă“, care există, cu foarte mici variații, în limbi precum româna, catalana, spaniola, ucraineana, rusa, engleza și islandeza. Avem aici, indiscutabil, o altă dovadă a europenității noastre, a experienței noastre comune de-a lungul a mii de ani de păstorit și agricultură.

În fiecare zi, Aron își rezerva o oră-două pentru a discuta problemele pe care le întîmpinam în traducere și a ne împărtăși experiența lui. Pentru cei ce nu-l cunosc, Aron este președintele Asociației traducătorilor literari din Statele Unite, profesor la University of Iowa și, așa cum îi place să se prezinte, un apostol al traducerii și omul care NU l-a tradus pe Orhan Pamuk. Ca traducător din turcă în engleză, este deținătorul a numeroase premii internaționale pentru traducerile romanelor lui Bilge Karasu și Elif Șafak. Aron ne-a prezentat dilema traducătorului într-o lumină diferită. Ce înseamnă să fii fidel textului? Să traduci cuvînt cu cuvînt, să fii fidel lexicului sau sintaxei, să păstrezi și să redai muzica și ritmul frazelor? Să fii fidel textului înseamnă să cunoști textul, să-l simți și să-l percepi vizual, visceral și muzical, să te cufunzi în el, să fie al tău așa cum e al autorului. Însă abia după ce ne-a arătat toate variantele de traducere ale unui titlu sau ale unei fraze, schema ei silabică, vocalică și consonantică, am înțeles cu adevărat ce înseamnă să fii un apostol al textului. Cu rădăcinile sale de evreu sefard, pierdut în contemplarea silabelor divine, Aron ne iniția într-o Cabală a traducerii. Nimic nu era lipsit de importanță, și fiecare element își avea locul său bine definit în Sefirot-ul creației.

Sîntem cu toții traduceri, emanații ale Logos-ului, așa cum era el pictat pe unul dintre pereții bibliotecii, sub înfățisarea chivotului Legii. Ca traducător, este foarte important să fii sensibil la micile diferențe, la iregularitățile aparente, sub care se ascund meandrele sensului. Iar diferențe sînt cu duiumul. De cele mai multe ori, ochiul nostru, exersat în perceperea similarității care stă la baza capacității noastre de percepție și gîndire, alege să le ignore. Așa se naște ideologia. Traducerea este într-un fel opusul ideologiei, un exercițiu favorabil cooperării, colaborării și, de ce nu, democrației. Am învățat, alături de Gunnhildur, căreia acum îi pot pronunța numele cu inflexiunile unui nativ, să percep, în stranietatea unei limbi necunoscute, ritmul ei casnic, formele ei intelectuale și emoționale, gramatica unei culturi care mi-a devenit familiară prin înseși diferențele ei. Și pentru acest lucru îi mulțumesc lui Aron, al cărui apostolat s-a încheiat triumfal cu convertirea a încă opt discipoli. 

Roxana Doncu este lector la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“, București, și traducător din engleză, rusă și germană.