În timp ce scriu, am un gust searbăd în cerul gurii. O dezamăgire, un lucru fără început și sfîrșit. Sînt amar în rărunchi. O otravă mi-a trecut prin corp și gustul ei mi-e greu să-l explic, pînă nu-mi dispare din cer. Este iaurtul ușor Covalact. M-a pus dracu’ să-l iau de la vînzare rapidă Mega Image. M-am umplut de amar în corp, ca pisica de purici. Era seară și trăgeam a chef în mahalaua mea. Duceam ofrandă preabunului meu amic „Fata-n iarbă“, c-un kil de borviz. Și arunc un ochi la lactate și văd Covalactul, două bucăți la una. Zic: m-am scos. Beau mîine să mă dreg. Duc totul la casă și iată-mă prins la casieriță. Alarma. Țigăncușa Lili tăiase reducerea la toate produsele, nu doar la Covalact. Adică luasem produse de vreo 50 de lei și acum costau 20. Vine bodyguard-ul, vine șeful, vine o purie. Înconjoară casa și dă-i la calcul. Vinovată – fata. Se ia de la capăt calculul. Circ. Urs. Stau supărat în colț. Nesimțiți cu toții, nu-mi zic un cuvînt de bunătate. Parcă eram cobaiul lor. Uite-mă acum liber. Duc amicului vinul și-ncepem să ne dregem. Vorbim prostii, mai ales eu, pentru că el, preafermecător, nu se pleacă delirului meu. Mîngîi pisica lui și-mi zice: „Ce mi-ai adus?“ „Fata-n iarbă“! Nu. Îi luasem omului Gewurtz, muiere goală în pat, nu Dry muscat, fată‑n iarbă. Încurcasem etichetele la vin. Un pic spre dulce, zice amicul. Dar mă iartă. Dimineața dau tîrcoale Covalactului. Să mă dreg. Și torn juma’ de sticlă în mine. Și o amăreală, o sinucidere de viața asta mă podidește din stomac în cer și-napoi. A doua zi, îmi zic să iau cealaltă sticlă. La fel. Amăreală. Las ghenei amarul, cu mult regret. Sîmbătă era? Tînjirea după vînzare rapidă era? Omul ceruse amarul și amar i se dăduse.