Trăim într-o lume ruptă total de realitate. Sărbătorim, aniversăm, comemorăm. Nu contează evenimentul. Straie naţionale, discursuri searbede copiate de pe net, morgă cît cuprinde, sute (dacă nu mii) de coroane depuse. Industria pompelor funebre la români e în floare, căci se perpetuează odată cu gargara politică. Unii o să zică că sînt eu rău intenţionat, că vreau să le iau românilor bucuria sărbătorilor naţional-cîmpeneşti sau cîmpenesc-naţionale. Zică ce-or vrea, părerea mea e că aceste prostii ar trebui interzise pînă în momentul în care reuşim să ne civilizăm. Sau măcar să creăm impresia că ne-am civilizat. Pînă atunci, vreau să se admită doar o sobră depunere de coroane, şi atît. Fără mici, bere, discursuri politice şi defilări imberbe de ciocli politici. Din păcate, presa n-ar mai avea atunci despre ce relata elogios. Am urmărit, nu prea atent, ce s-a scris despre „serbările naţionale“ de la Ţebea de anul acesta şi nimic din ce-am trăit eu nu a fost expus.

Dar să luăm pe rînd mărgelele din şirul nemulţumirilor mele. Drumul spre „Ţebea 2012“, din orice direcţie ai veni, e catastrofal. Pe vremea lui Avram Iancu, cărările erau mai bune, cotiturile – mai sigure (pe atunci hoţii erau hoţi, nu se dedau la prostii), şi căruţele îşi acordau prioritate una alteia. A-cum gropile fac o maşină normală să meargă mai încet decît o căruţă, iar autovehiculele (mai ales ălea oficiale, ai căror pasageri, de obicei autointitulaţi „reprezentanţi ai poporului“, se grăbesc tot timpul) nu respectă nici o regulă de circulaţie. Că, dacă nu au girofar, au hîrtie plasticată cu „liberă trecere“, iar miliţienii trecuţi în Poliţie fac mătănii cînd văd aşa ceva. Ăia care ştiu să citească.

Să trecem mai departe. Coroanele. Sute. Să nu zic mii. Fiecare costînd milioane de lei vechi. Nu fac calcule, dar cred că o brumă de bun-simţ ar arăta că banii daţi serviciilor de pompe funebre ar putea servi la altceva. Cel puţin în contextul actual. Credeţi că putem lăsa ceva în urma noastră prin depunerea asta cretină de coroane? Crucile lui Avram Iancu, ale tribunilor de acolo, ale tuturor celor din micul cimitir de ţară de la Ţebea se distrug. Cu cele cîteva zeci-sute de milioane de lei vechi se puteau reface. Poate sînt eu tîmpit, dar cred că mai bine ar da bani pentru restaurarea unui mormînt, decît pentru o coroană pe care se cacă ciorile a doua zi, chiar dacă scrie pe ea „Vadim“. După cum ştiţi, ciorile nu ştiu. Să citească. Cu banii cheltuiţi pe kitsch-urile de coroane cu flori „proaspete“ de plastic se restaura tot cimitirul de la Ţebea.

Apoi morga. Oameni înţepaţi în fund şi îmbrăcaţi în negru. Purtînd respectivele coroane. De fapt, mergînd în urma coroanelor purtate de alţii. Singurul care nu a fost în negru era Vadim, dar tot înţepat în fund se mişca şi, culmea tupeului, la un moment dat şi-a scos pieptănul să se pieptene, în timp ce o televiziune transmitea în direct sau înregistra. Oamenii s-au fotografiat cu el. Eu m-aş fi fotografiat cu mormîntul lui Avram Iancu, dar n-am avut loc de Vadim şi de pieptănul lui. Şi de adoratorii lui...

Participarea. Aici e aici. Primării, instituţii, Consilii Judeţene s-au scobit la greu în nas şi în bugetul public să facă rost de bani pentru coroane, participări, protocol şi fasole cu cîrnaţi, să deie la flămînzii ce-l ascultau pe Iancu. Nicolae Furdui Iancu. Mă rog, şi pe alţii. Pe care nu-i cheamă Iancu. Jumătate de ţară a fost la „Ţebea 2012“. Bineînţeles, prin reprezentanţii ei. Corturile oficialităţilor au fost, ca de obicei, separate de corturile oamenilor de rînd. Acolo cică masa e masă, buda e budă, cinstea e cinste, patriotismul-patriotism. Din păcate, oamenii de rînd nu cunosc lucrurile astea. Şi nici reprezentanţii oamenilor de rînd nu cunosc problemele celor pe care îi reprezintă şi pentru care se străduiesc să ofere circ, că pîine nu se prea găseşte.

Căci mizeria e cruntă la asemenea manifestări. În două zile, am reuşit să mănînc o singură dată. Mai precis sîmbăta dimineaţă, cînd lumea era puţină. Apoi am renunţat la mîncare. La nevoile fiziologice „mici“ (cum li se mai zice), n-am putut. Să faci pişu numai de două ori pe zi e un chin. Dar să faci de mai multe ori pişu la Ţebea e moarte curată. Cică, potrivit Jandarmeriei Române, în 2012 au fost 15.000 de oameni. Toţi cu nevoile lor. Mai mari sau mai mici. În locul rezervat nevoilor, se găseau cam zece bude. De ălea de la ţară. „Turceşti“, cum ar veni. Calculaţi voi cîţi participanţi revin pe cap de budă. Fără apă. Că-i secetă. Aici îi includem şi pe oamenii care făceau micii, grătarele, virşlii. Care şi ei, fiind oameni, mergeau la budă, dar nu bag mîna-n foc că aveau apă cu ce se spăla după eveniment. Aşa că n-am mîncat. Nici la budă nu m-am dus că mi-era că leşin. Puteai intra în acel viespar al mirosurilor numai dacă îţi ţineai respiraţia, sau aveai pişcătoare de haine să ţi-o pui pe nas. În rest, nu cred să se fi încumetat cineva.

Oamenii ţării au mers altundeva. La şcoală presupun. Aaaa, nu la şcoală, scuze! La budele de la şcoală! Dar aş fi vrut să-i văd pe cei şapte miniştri, europarlamentarii (în frunte cu omul în costum alb), pe şefii de CJ-uri, prefecţi şi subprefecţi, deputaţi şi senatori, preşedinţi de filiale partinice, cum merg să-şi facă nevoile în budele comunale, apoi să se ducă la loc la masă să se ospăteze. Este inadmisibil să declami poporului sus şi tare şi vizibil că patriotismul e totul, să-l îmbeţi la tarabe jegoase şi apoi să-l trimiţi la bude înfundate şi fără apă. Şi, în cele din urmă, să bifezi totul ca pe o reuşită electorală. Memoria lui Avram Iancu nu se cinsteşte prin discursuri, coroane, fasole cu cîrnaţi sau mii de oameni bulucindu-se în bude infecte. Memoria unui om, care a făcut cît a putut el pentru neamul lui, s-ar putea cinsti prin decenţă, prin civilizaţie, prin bun-simţ. Din păcate, ne lipsesc aceste lucruri. Noi vrem televizor, vrem apariţii, vrem aplauze din palme unsuroase de grăsime şi necesităţi...

Ştiţi ce mă doare? Că lumea preferă să asculte discursuri tîmpite, citite de politicieni şi copiate de pe net, sau să citească pliante cretine făcute tot la comanda acestora, şi tot de pe net, decît să răsfoiască, spre exemplu, o carte, cel puţin cinstită, ca Avram Iancu de Silviu Dragomir.

La naţionalism deşănţat sîntem buni. Din păcate, la capitolul civilizaţie stăm prost.

Daniel I. Iancu este muzeograf la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi doctorand al Universităţii din Alba Iulia.

Foto: L. Muntean, D. Purgaru