Vin sărbătorile de iarnă. Și încercăm, care cum poate, să le facem față onorabil, cu gîndul că agitația, noroaiele, blocajele în trafic, magazinele ticsite, cărucioarele de supermaketuri îndesate, listele nesfîrșite de cumpărături, problemele de serviciu de nelăsat pentru la anul n-or să dureze o veșnicie.

Vin sărbătorile. Copiii se bucură. Adulții o iau razna: produc în neștire cantități uriașe de sclipici, dulcegării, obiecte inutile, sloganuri publicitare imposibile, poezii stranii despre Moș Crăciun, texte drăgălașe despre „magia Crăciunului“ și „febra cumpărăturilor“ etc.

Pe un site care dă sfaturi părinților, găsim un text despre cînd și cum le spunem copiilor adevărul despre cadourile pe care le primesc în Ajun. Un text pe care nu-l poți citi decît cu o bărdacă plină de apă într-o mînă, iar în cealaltă cu un glucometru, căci hiperglicemia te pîndește amenințător după diminutivele și sutele de clișee zaharisite din care este compus textul: „Mitul lui Moș Crăciun, cu sacul său plin de jucării pentru toți copiii, i-a fermecat pe copiii multor generații. Iar din dorința de a sădi în inimioara copilului tău aceeași nespusă fericire din Crăciunul copilăriei tale, perpetuăm povestea an de an. Îl ținem pe Moș în viață (!), îl aducem în casa noastră în fiecare ajun și ne bucurăm și noi odată cu micuțul nostru, într-o frumoasă amintire a Crăciunului îndepărtat în care noi înșine eram copii și îl așteptam cu emoție pe Moș Crăciun.“ După introducerea însiropată, vin explicațiile de detaliu și, odată cu ele, o sumedenie de glume nesărate, cuvinte aruncate anapoda și probe acute de imaginație săracă: „La început e simplu: bebelușul își primește cadourile mai mult simbolice de la un Moș Crăciun care nu are altă problemă decît să-i procure piciului costumul tradițional cu «baby’s first Christmas». Pe măsură ce crește copilul, apare și dilema punerii în scenă: se închiriază costume cît mai veridice de Moș, se aduce chiar Moșul însuși, în persoana unui actor în căutarea unor soluții de îmbogățire a bugetului în prag de sărbători sau chiar întruchipat de unchiul Costel, cel cu burta mare și un vag talent actoricesc.“ Sigur, stupefacții ar fi multe, dar două răsar ca păduchele în frunte: 1) de cînd este costumul cu «baby’s first Christmas» unul tradițional la noi? Poate doar la dacii ceva mai înstăriți și mai umblați în străinătate, altfel, cei de pe Columnă nu păreau foarte atrași de vestimentele occidentale; 2) „Moșul însuși“ este, de fapt, un actor scăpătat și nu foarte talentat?! În sfîrșit, s-a lămurit misterul.

Pentru comercianți, sărbătorile sînt, din păcate, un izvor nesecat de ima­gi­na­ție și de oferte amuțitoare. Iată ce găsim pe un site destinat cumpărăturilor de Crăciun: „costum copii îngeraș unisex“, „brăduț unisex“, „costum Regele Arthur medieval“ (mă întreb dacă există și un Rege Arthur fanariot, antic sau modern), „costum mini spiriduș unisex“ (cum arată un maxi-spiriduș?), „costum mini îngeraș“ (rămîne întrebarea precedentă, un maxi-îngeraș ar fi cu adevărat un obiect senzațional), „pantaloni moderni, tur lăsat, bebe 0-18 luni, Rudolf“, „body Preferatul lui Moș Crăciun, bebe 0-12 luni“.

Și ajungem, încet-încet, cu valorile glicemice și cele ale umorului în limite de supraviețuire, la texte cu totul speciale, născute din „magia Sărbătorilor“ și dedicate copiilor de autori care și-au pierdut uzul rațiunii și al limbii române: „Sînt un fulguşor gingaş / Sînt rece, dar drăgălaş, / Un năsuc vreau să sărut / Nu stau mult, iute mă mut. / Mai ating şi o guriţă. / Şi‑un obrăjor de fetiţă / Joc Prinsa c-un băieţaş / Sînt jucăuş şi poznaş. / (…) Iarna e zîna cea bună / Chiar dacă frigul adună. / Iarna dă fulgii… fierbinţi? / Şi face copii cuminţi. / Da, cînd sîntem cuminţi noi / Iarna ninge mai vioi. / Dac-ascult ce mama zice / Iarna ninge, fulgi aduce. / (…) Sînt Moșul neastîmpărat / De mult nu m-am mai culcat / Căci viteaz umblu hai-hui / N-am pus nasul roșu-n cui / Căprioarele mă însoțesc / Vreau mult să vă povestesc / Despre copilăria mea și a ta / Adunate în sania mea.“ Deci să recapitulăm: e vorba despre un fulg de nea cu porniri cvasi-erotice, despre o zînă bună cam sadică, ce aruncă peste copii fulgi fierbinți, despre precipitații atmosferice în acord cu educația copiilor și de un Moș euforic, cam nedormit, care nu mai știe diferența dintre reni și căprioare.

Cum spuneam, vin sărbătorile. Copiii se bucură, adulții o iau razna. Ne prind bine cîteva zile libere: ne mai scade un pic „febra cumpărăturilor“, mai lăsăm deoparte „magia“ și ne așezăm pe la casele noastre cît se poate de reale, ne reîntoarcem la măsură și reflecție și le mai dăm liber „îngerașilor păzitori“. ­Măcar pînă la anul. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: adevarul.ro