Mici gesturi – de ieri și de azi

Publicat în Dilema Veche nr. 833 din 6 - 12 februarie 2020
Mici gesturi – de ieri și de azi jpeg

Facem, de cele mai multe ori, automat aceleași gesturi pe care ni le dorim eterne și care ne dau, în ciuda altor vîrtejuri destabilizatoare, sentimentul ordinii și al unei oarecari permanențe. În sinea noastră știm că respectivele gesturi nu sînt deloc eterne, că oricînd ceva din afara noastră sau chiar din noi le-ar putea da peste cap. Și totuși ne încăpățînăm să le săvîrșim pe aceleași, ca un fel de garanție a supraviețuirii noastre și de revoltă minimalistă în fața morții.

Doar că aceleași gesturi capătă alte aparențe cînd epocile se schimbă. Și, odată cu ele, se schimbă ideologiile, mentalitățile și tehnologiile. Ba chiar oamenii cu care împărțeai gesturile nu mai sînt aceiași sau nu mai sînt deloc. Și cu toate acestea, căutînd ordine în haosul care te-nconjoară, încerci, pe cît poți, să le păstrezi aceleași.

De pildă, să te trezești și să arunci o privire în jurul tău, apoi pe geam. De cînd mă știu, interiorul asupra căruia îmi arunc întîi ochii e unul atipic și imperfect: probabil pentru că așa a fost cel din copilăria mea și, conștient sau nu, mereu l-am refăcut pe acela. Acum, de pildă, aproape în prima clipă de trezie ochii-mi cad pe un afiș cu The Doors, care-l înfățișează pe Jim Morrison într-o variantă roșu aprins cu negru. Nici nu mai știu în ce măsură afișul mai e reprezentativ pentru gusturile mele muzicale actuale – în sensul că mereu o să-mi placă The Doors, dar fără să le dau vreo atenție specială în momentul de față, fără să trăiesc în umbra „ideologiei“ lor. (Ceea ce nu-nseamnă că o să-l retrag vreodată pe Jim Morrison de la locul lui binemeritat.)

Pe vremuri, în vechea mea cameră din adolescență, deschideam ochii pe un afiș cu Beatles. Nu în varianta asta psihedelică, ci dimpotrivă, într-una pastel, cu ei patru creionați cu negru pe un fond bejuliu, neutru. Acum îi privesc pe The Doors doar cu nostalgia unor vremuri pe care, de fapt, nu le-am trăit niciodată. Atunci, Beatleșii negri pe bej chiar erau lumea mea, le ascultam cu religiozitate cîntecele și credeam în multe dintre mesajele lor. Chiar și azi mă impresionează pînă la lacrimi „Eleanor Rigby“, și mă întreb, la fel de serios ca atunci, „All the lonely people / Where do they all come from? / All the lonely people / Where do they all belong?“. Și, la fel, chiar și la vîrsta asta coaptă, îmi place povestea de dragoste incertă și neconsumată din „Norwegian Wood“. Și chiar și avîntul înțelept din „Revolution„ („Well, you know / We all want to change the -world“). Precum și tot mai mult, cu trecerea timpului, spiritul din „Help“: „When I was younger, so much younger than today / I never needed anybody’s help in any way / But now these days are gone, I’m not so self assured / Now I find I’ve changed my mind and opened up the doors“. Deși nu mai rezonez la fel cu „Ob-La-Di, Ob-La-Da“, preferatul meu de altădată…

După ce ochii-mi cad pe afiș și prin camera care arată încă studențească, pe punctul de a fi amenajată comme il faut, între dormitor, birou și depozit, alunecă pe geamul semi-acoperit. Destul de descoperit, însă, cît să întrevezi lumea de afară și să te bucuri de ea. Mai ales dacă ai norocul ca geamul tău să dea spre ceea ce pare o junglă urbană, plină de pomi și păsări, dar nu e, de fapt, decît spațiul verde din spatele blocului. Care, probabil, lăsat în plata Domnului, s-a dezvoltat singur în voie mimînd o grădină sălbatică, să zicem, exagerînd voit, englezească. Căci chiar dacă, în realitate, privirea ți se odihnește pe mai multe planuri suprapuse, tu poți să-ți imaginezi că ele fac parte toate dintr-unul singur: și turla albă și rotundă ce se ițește în zare, și turnul alb-cenușiu ce crește din acoperișul clasic, și zidurile jupuite din cărămidă ce par ruine romantice, și copacul rotund zis al vieții, dublat de unul ascuțit, făcut parcă doar din fire buclate și dantelate. Totul tranzitat, cînd în viteză, cînd lenevos, de vrăbii, ciori, pescăruși, porumbei și grauri ce-și întemeiază familii și își asigură coșul zilnic.

Îmi aduc aminte cum, în vremile de dinainte, în fața geamului, în adolescență, se ridica un alt bloc. Era simpatic sau indecent că puteam să văd, prin încă un rînd de geamuri, în casele oamenilor de acolo. Nu vedeam tot, doar cît să-i cunosc pe unii dintre oamenii de acolo mai bine decît pe alții din viața reală: erau cei din tabloul meu, dintr-o viață virtuală, pe care atunci nu știam s-o denumesc ca atare. Ca-n, așa cum am mai scris, Rear Window al lui Hitchcock, în care James Stewart și Grace Kelly descoperă o crimă. Eu nu am descoperit nici o crimă, ci doar nedreptatea care i se făcea motanului negru Musa, cred că de la etajul al doilea, care era mereu scos pe balcon, în ciuda voinței lui (pe care și-o manifesta explicit prin mieunături fără de sfîrșit) și reprimit doar după perioade ce-mi păreau infinite. O mai vedeam pe vecina de vizavi, o fată de vîrsta mea, elevă și ea, în aceeași clasică uniformă, care m-a salvat (cum, iarăși, am mai povestit) odată de la un incendiu: uitasem uleiul pentru omletă pe foc atît de mult încît tigaia era în flăcări. Dacă nu mi-ar fi făcut ea semn, pe geam…

Alte mici gesturi, altă dată.

Foto: wikimedia commons

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.