Femeile din Balcani luptă împotriva discriminării şi pentru apărarea dreptului legal la moştenire. 
 
Soţul, Nexhat, şi cei patru copii au fost omorîţi de poliţiştii sîrbi sub ochii lui Shyrete Berisha, în timpul conflictului din Kosovo. Cel mai mic dintre copii nu avea nici 2 ani, iar cel mai mare mai avea două luni pînă să împlinească 16 ani. Shyrete a fost împuşcată în stomac. Au crezut-o moartă şi au încărcat-o într-un camion, alături de cadavrele altor 50 de albanezi din Kosovo, ucişi în sud-vestul provinciei, în oraşul Suhareke, pe 26 martie 1999. Singurii supravieţuitori ai masacrului – Shyrete împreună cu două rude de-ale sale – s-au salvat sărind din camionul în mişcare. 
 
Pe atunci, Shyrete nu-şi imagina că mai avea ceva de pierdut pe lîngă soţ, două fiice şi doi fii. De atunci însă, şi-a pierdut şi casa în care locuiau împreună. Casa era a socrului său. După război – povesteşte ea – soacra ei i-a spus: „La ce-ţi mai trebuie casa? Au fost ucişi cu toţii. Acum e casa noastră.“ 
 
Povestea lui Shyrete ilustrează în modul cel mai grav o problemă care persistă în Balcani, chiar dacă – de obicei – într-o formă mai puţin dramatică: discriminarea femeilor, care sînt împiedicate să-şi exercite dreptul la moştenire. În această societate patriarhală, proprietatea şi bunurile sînt moştenite pe linie bărbătească, excluzîndu-le pe femei, chiar dacă ele au dreptul legal la moştenire. Autorităţile şi activiştii încearcă să schimbe această atitudine prin campanii publice, iar femeile se luptă în instanţă pentru drepturile lor. Se izbesc însă de rezistenţa celor ce apără tradiţia şi sînt nemulţumite de o justiţie lentă şi supraaglomerată. 
 
Shyrete spune că bărbaţii din familia Berisha au ajuns la un acord verbal, în 1997, cu privire la împărţirea proprietăţii. Nexhat obţinuse o parte dintr-o casă mare, în care locuia cu familia sa. Cealaltă parte îi revenise fratelui său, şi, ulterior, fiului acestuia. 
 
Şi totuşi, după război, cînd s-a întors acasă, Shyrete a găsit uşa încuiată. Iar familia soţului a refuzat să-i dea cheile. „Nu voiam decît să-mi spună că sînt binevenită acasă“, îşi aminteşte ea, aflată acum în casa părinţilor săi, din Mushtisht, un sat de lîngă Suhareke.
 
Cu ajutorul organizaţiilor internaţionale, Shyrete a fost îngrijită în străinătate în urma rănilor şi traumelor suferite. Acum trăieşte în Germania. S-a reîntors în Kosovo însă, în acest an, în iunie, pentru a demara un proces la tribunalul din Suhareke, ca să-şi recapete casa.
 
Shyrete pare mai bătrînă decît cei 52 de ani ai săi. Rîde cînd vorbeşte de viaţa ei cu Nexhat – dar nici un zîmbet nu se vede pe faţa ei. Au dus o viaţă bună – spune ea. Soţul ei era funcţionar la Centrul cultural din localitate şi mai aveau şi chiria micilor magazine de la parterul casei lor. Ea avea grijă de copii şi de gospodărie. 
 
Încercarea de a-şi redobîndi casa este un proces lung şi dificil. Acţiunea în instanţă a fost începută acum 12 ani, dar avocatul ei nu a reuşit să apară în faţa judecătorului; prin urmare, cazul nu a mai fost luat în consideraţie. Un nou avocat, Ymer Koro, a preluat cazul în septembrie 2012. 
 
Koro spune că legea e limpede – pentru că proprietatea fusese moştenită de soţul lui Shyrete, acum ar trebui să-i revină ei. „Pentru că era căsătorită legal, are dreptul la moştenire“, spune el. 
 
Familia soţului are o poveste diferită. Cumnatul ei, Xhelal Berisha, susţine că proprietatea era pe numele tatălui său. „Înainte de a muri, mi-a lăsat-o mie, printr-un testament scris“, spune el. Shyrete şi avocatul ei neagă existenţa unui astfel de document. 
 
Între timp, Xhelal Berisha are cheile casei şi închiriază magazinele de la parter. „Plătesc impozitele, aşa că încasez chiria“, spune el. „I-am spus lui Shyrete: «Eşti binevenită în casa noastră.» Dar a refuzat să vină.“ 
 
Ar fi timpul ca justiţia să dea verdictul. Dar Shaban Zeqiraj, judecătorul care răspunde de proces, spune că „este depăşit de situaţie, cu peste 800 de cazuri de rezolvat“. În cele din urmă, în septembrie a avut loc o audiere preliminară în faţa Curţii, dar cazul a rămas nesoluţionat. 
 
Koro recunoaşte că sistemul judiciar din Kosovo este supraaglomerat de procese nesoluţionate, dar susţine că asta nu este totul. „Tribunalele sînt supraaglomerate, dar nici nu vor să muncească“, spune el. 
 
Lege vs tradiţie 
 
După o perioadă de supraveghere internaţională, în urma bombardamentelor NATO din 1999, Kosovo şi-a declarat independenţa în 2008, punînd capăt regimului sîrb represiv. 
 
Articolul 7 din Constituţia kosovară afirmă egalitatea de gen „ca o valoare fundamentală pentru dezvoltarea democratică a societăţii“.
 
Potrivit legislaţiei referitoare la dreptul la moştenire şi dreptul familiei, cînd cineva moare, bunurile persoanei se împart între membrii familiei, soţul/soţia şi copiii avînd prioritate. Dacă există un testament, acesta nu poate exclude membrii familiei de la moştenire decît în anumite condiţii, şi în nici un caz pe motive de gen. 
 
Autorităţile au întreprins campanii publice de promovare a egalităţii de gen, încurajînd cuplurile să-şi înregistreze proprietăţile pe numele ambilor soţi. Cu toate acestea, casele rămîn cel mai adesea neînregistrate; cînd acest lucru se întîmplă, ele sînt trecute doar pe numele soţului. 
 
Un spot video realizat de autorităţi în septembrie, cu ajutorul organizaţiilor internaţionale şi naţionale, înfăţişează un cuplu care mănîncă din aceeaşi felie de tort, aşezat în pat, în faţa televizorului, şi care îşi cumpără o maşină înainte de a face împreună actele pentru casă. 
 
„Îi puteţi face fericiţi pe cei dragi împărţind totul cu ei“ – se spune în clipul video. „Proprietatea este a amîndurora – înregistraţi proprietatea pe numele ambilor soţi.“ 
 
Dar tradiţiile nu mor uşor. Mulţi oameni mai cred că proprietatea trebuie să fie transmisă pe linie bărbătească, odată cu numele de familie. Peste 79% din proprietăţile înregistrate în Kosovo sînt ale bărbaţilor, potrivit Agenţiei de cadastru. 
 
În comunităţile tradiţionale, disputele legate de proprietate sînt soluţionate de adunări ale bătrînilor, care funcţionează după Kanun-ul sau Canon-ul lui Leke Dukagjini, o colecţie de străvechi cutume albaneze.
 
Ali Pasoma, de 58 de ani, prezidează întîlnirile menite a soluţiona disputele din Vushtrri, un oraş aflat la 25 de km la nord de capitala Pristina. 
 
„Proprietatea aparţine doar bărbatului. Chiar dacă o familie nu are un fiu, proprietatea va reveni verilor pe linie bărbătească“, spune Pasoma, citînd din Kanun, la sediul companiei de electricitate unde lucrează ca portar. 
 
Pasoma nu a fost de acord să vorbească cu o femeie reporter, decît în prezenţa unui coleg jurnalist. A vorbit cu însufleţire, cu o voce profundă, încruntîndu-se şi mişcîndu-şi mustaţa groasă în timp ce vorbea.
 
„Nu pot da proprietatea familiei soţului surorii mele – o persoană care are alt nume de familie. Dacă li se întîmplă ceva rău (cumnatului şi surorii mele), voi avea grijă de ei şi îi voi invita să stea în casa mea. Dar dacă vor să-mi ia proprietatea, nu sînt bineveniţi în casa mea“, spune el. 
 
În ziua aceea, Pasoma prezidase o întîlnire în cadrul căreia un cuplu de tineri decisese să se despartă – o altă ilustrare a obiceiurilor străvechi ale comunităţii. Fiecare dintre soţi fusese reprezentat de cîte zece bărbaţi, iar decizia fusese luată de alţi patru. 
 
Sărăcia are şi ea un rol 
 
Factorii economici au rolul lor în excluderea femeilor de la dreptul de moştenire. În mod tradiţional, decît să împartă casa copiilor, părinţii o lasă celui mai mic dintre fii, care o va păstra intactă. Înţelegerea este că fiul îi va lăsa în casă şi îi va îngriji la bătrîneţe. 
 
Într-una dintre cele mai sărace ţări ale Europei, unde aproximativ 30% din populaţie trăieşte cu mai puţin de 2 euro pe zi, o astfel de tradiţie înlocuieşte sistemul de stat, ca şi inexistent, care ar trebui să se îngrijească de vîrstnici. 
 
Valbona Salihu, director executiv al organizaţiei Norma, ce activează pentru drepturile femeilor din Kosovo, spune că a întîlnit cazuri în care – pentru a păstra tradiţia – familiile înlătură femeile de pe lista moştenitorilor, cînd declară un deces. Unele femei renunţă la dreptul de moştenire, ceea ce legea permite oricărui moştenitor. Chiar dacă verdictul Curţii favorizează dreptul unei femei la moştenire, în realitate, lucrurile pot fi mai complicate. 
 
Cu doi ani în urmă, soţul unei femei de 30 de ani, din nordul provinciei, a murit în urma unui atac de cord. Un tribunal a decis că ea este moştenitoarea legală a apartamentului înregistrat pe numele soţului – a declarat soţia pentru BIRN, cu condiţia ca numele să nu-i apară în articol. 
 
Dacă ar închiria sau ar vinde apartamentul, ar obţine un venit de care are atîta nevoie. Dar socrii au refuzat să accepte decizia instanţei. Ei continuă să locuiască în apartament, în timp ce femeia îşi creşte cei doi copii într-unul închiriat. 
 
Mai multe instituţii au obligaţia de a asigura respectarea drepturilor femeilor în Kosovo. Printre acestea se numără şi Agenţia pentru Egalitate de Gen, unde lucrează 17 persoane, şi Consiliul Judiciar Kosovo. Totuşi, nici una dintre aceste instituţii nu dispune de statistici referitoare la procesele intentate de femei pe baza dreptului la moştenire. 
 
Grupul de advocacy Norma a adunat astfel de statistici direct de la instanţe. Cercetarea lor indică faptul că femeile intentează totuşi acţiuni în instanţă – dar mai rar decît bărbaţii. Un raport al grupului, analizînd informaţii din perioada 2008-2009, a relevat că bărbaţii au de trei ori mai multe şanse la moştenire decît femeile. 
 
Haxhi Gashi, profesor de drept civil la Universitatea din Pristina, spune că lipsa statisticilor oficiale reflectă eşecul instituţiilor statului de a acorda atenţie problemelor legate de dreptul la moştenire. Totuşi, el este de părere că oamenii sînt din ce în ce mai bine informaţi. „Oamenii sînt din ce în ce mai conştienţi de importanţa dreptului la moştenire“, a spus el. Gashi ne-a declarat că îşi va împărţi averea în mod egal între fiica şi fiul său. 
 
Fehmije Gashi-Bytyqi, o avocată în vîrstă de 49 de ani, se desparte şi ea de tradiţie. Nu a moştenit nimic de la părinţii ei, dar a cumpărat deja un apartament pentru fiica ei în vîrstă de doar 10 ani. „Vreau să fiu un exemplu pentru cei doi fii ai mei: vreau să înveţe de la mama lor că proprietatea trebuie împărţită în mod egal“, spune ea.
 
Bărbaţii au întîietate în Balcani
 
În Kosovo, unde peste 90% din populaţie este de religie musulmană, favorizarea bărbaţilor în cazurile de moştenire este adesea asociată cu islamul sau cu Kanun-ul. Totuşi, în Balcani, această practică trece dincolo de politică sau religie. 
 
De exemplu, de trei ori mai mulţi bărbaţi decît femei deţin proprietăţi în Muntenegru, ţară predominant ortodoxă. 
 
Doi fraţi, Milan şi Jovan Stijepovic, şi prietenul lor, Vesko Razhnatovic, toţi trei cu vîrste între 40 şi 50 de ani, lucrează într-un mic restaurant din satul Dujeva, aflat la 20 de km de capitala muntenegreană Podgorica. 
 
Toţi trei sînt mîndri că au doar băieţi. Jovan a şi subliniat faptul că sora lui nu a moştenit nimic. El vorbeşte despre numele de familie, la fel ca oamenii din Kosovo. În comunităţile tradiţionale, se presupune că fetele se vor căsători şi-şi vor schimba numele, luîndu-l pe cel al soţului. „Nu pot primi în casa mea oamenii care au un alt nume de familie. Dumnezeu a lăsat această tradiţie şi noi o urmăm“, spune Jovan.
 
Legea muntenegreană acordă drepturi egale femeilor şi bărbaţilor. Dar, ca şi în Kosovo, instanţele sînt criticate pentru că tergiversează rezolvarea disputelor legate de moşteniri. 
 
Ibrahim Smailovici, judecător la Tribunalul de primă instanţă din Podgorica, spune că „a crescut numărul femeilor care apelează la instanţă pentru problemele de moştenire“. Dar nu există statistici oficiale pentru aceste cazuri. 
 
În Macedonia, discriminarea afectează dreptul la moştenire, şi în cazul etnicilor macedoneni – în general de religie creştin ortodoxă, reprezentînd 63% din populaţie, dar şi în cazul populaţiei albaneze, predominant musulmană, reprezentînd un sfert din populaţie.
 
De cinci ori mai mulţi bărbaţi decît femei deţin o proprietate în Macedonia. 
 
Spasena Surlovska, 78 de ani, din satul Ljubanci, situat în apropierea capitalei Skopje, a muncit într-o brutărie, alături de soţul ei, care a murit. Cînd se vor împărţi casele pe care le-a moştenit de la acesta, fiii ei vor căpăta mai mult, chiar dacă ea stă mai mult la fiica ei. „Aşa este tradiţia de ani de zile, chiar dacă fetele au mai multă grijă de părinţi decît băieţii“, spune Surlovska. 
 
Ajdin Salihu, 34 de ani, imam în Aracinovo, un sat locuit de etnici albanezi, spune că tradiţia locală neagă dreptul femeilor la moştenire, chiar dacă „este împotriva voinţei lui Dumnezeu, împotriva Koranului şi a statului“. 
 
Întrebat ce va face în cazul propriei familii, a declarat că nu vrea să facă predicţii, dar a adăugat: „Nu e nimic rău să-ţi păstrezi tradiţiile şi nu putem să fugim de ele. Am o casă şi cred că o voi lăsa fiului meu.“
 
Şi totuşi, judecătorul Jovo Vangelovski, de la Curtea Supremă a Macedoniei, spune că lucrurile se schimbă. „Cel mai mare impact îl are educaţia femeilor“, spune el. „Acest lucru are o influenţă majoră în abandonarea acestor valori tradiţionale şi acceptarea statului de drept.“ 
 
Dincolo de Balcani – cazul Marii Britanii 
 
Nu doar în Balcani femeile se luptă pentru dreptul la moştenire. Chiar dacă şi-au cîştigat acest drept acum 144 de ani, femeile din Marea Britanie încă sînt discriminate în materie de moştenire, în special în cazul anumitor comunităţi musulmane. 
 
În ceainăria din Camera Lorzilor, în clinchetul ceştilor de porţelan, baroana Caroline Cox, 77 de ani, spune că vrea să devină vocea femeilor britanice musulmane care sînt discriminate în cazurile de divorţ şi moştenire. 
 
În Marea Britanie există aproximativ 80 de tribunale care aplică Sharia, refuzînd să respecte legile britanice referitoare la dreptul la moştenire – spune ea. Baroana este autoarea unei iniţiative legislative menite a scoate în afara legii aceste tribunale paralele. „Ei (musulmanii) trebuie să respecte legile acestei ţări şi legile democraţiei“, spune ea. Punînd ceaşca pe masă, mă priveşte cu ochii ei albaştri pătrunzători şi adaugă: „În Marea Britanie, justiţia este de partea femeilor, şi ele ar trebui să se folosească de asta.“ 
 
Discriminarea femeilor reprezintă o problemă şi pentru o cu totul altă categorie socială britanică – aristocraţia. În 2013, Marea Britanie a adoptat Legea succesiunii la tron, punînd capăt practicii care dădea întîietate bărbaţilor. Dar fiicele nobililor britanici încă nu pot moşteni titlurile părintelui lor. 
 
Victoria Lambert, soţia contelui de Clancarty şi laureată a unor premii pentru activitatea ei de jurnalistă de sănătate, luptă pentru schimbare. Ea susţine o iniţiativă parlamentară care consfinţeşte egalitatea de gen la moştenirea titlurilor nobiliare. Lambert are un interes personal, odată ce unicul său copil este o fată, Rowena, care nu poate moşteni titlul nobiliar al familiei. Ea susţine însă că modificarea legii ar avea un efect mult mai amplu şi ar transmite un mesaj limpede familiilor care discriminează femeile. „Dacă putem schimba tradiţia, se va schimba întreaga societate“, ne-a spus Lambert într-o cafenea londoneză. O tentativă anterioară nu a reuşit să treacă prin parlament, dar Lambert susţine că lupta va continua. „Nu este drept“, spune ea. „Nu mă pot opri – este momentul să ne modernizăm.“ 
 
Din aceeaşi dorinţă de dreptate se luptă şi femeile de la celălalt capăt al Europei. Printre ele se numără Shyrete Berisha, care se luptă cu tribunalul din Suhareke şi cu familia soţului ei decedat. „Cît voi trăi, nu voi renunţa“, spune Shyrete.  
 
Acest articol a fost realizat în cadrul programului Bursa pentru Excelenţă în Jurnalism, cu sprijinul Fundaţiei Erste şi a Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, în colaborare cu Balkan Investigative Reporting Network.