Înainte de orice început al acestor rînduri despre globalizare trebuie să povestesc două întîmplări petrecute cu cîțiva ani în urmă și pe care le consider relevante pentru pozițiile pe care oameni chiar instruiți le au față de acest fenomen social. Prima întîmplare despre care aș vrea să vorbim s-a petrecut în timpul unei conferințe științifice, la care prezidam o secțiune de lucru unde se dezbăteau probleme legate de economie generală, teorie economică, dar și unele conexe, cum ar fi cele legate de relațiile economice internaționale. Așa cum se obișnuiește, după fiecare prezentare colegii prezenți cereau lămuriri, adăugau puncte de vedere sau pur și simplu aveau ceva de spus pe marginea temei prezentate. Una dintre teme era despre globalizare și istoria sa. O temă frumos prezentată de către un cadru didactic mai tînăr, dar destul de inteligent ca să-și dea seama că fenomenul este unul firesc și natural, și din acest unghi era construită întreaga argumentație. Evident, au fost oameni în sală care l-au contrazis cu argumente mai mult sau mai puțin solide, unii chiar folosind un subiectivism în argumentație, străin complet de cadrul manifestării, una științifică. Dar așa se întîmplă mereu, științele sociale nu sînt încă destul de bine conturate ca metode și instrumente de cercetare și admitem că „permit“ și subiectivisme tipice, mai ales cînd cel care vorbește este un începător. Adică există oameni care amestecă părerile proprii cu faptul științific, bine demonstrat și bine argumentat. Numai că, în luarea sa de poziție, una dintre colege a spus sus și tare, pe un ton iritat, revendicativ, cum că ea este împotriva globalizării. De unde pînă atunci toată lumea era liniștită și chiar ușor absentă, momentul a trezit atenția tuturor. Cei mai în vîrstă, mai conservatori, ca să zic așa, i-au dat imediat dreptate, începînd să vorbească fiecare cu fiecare despre neajunsurile pe care acest fenomen le provoacă României, dar și altor țări. A fost un moment de liniște apăsată, după care tînărul care tocmai prezentase lucrarea în dezbatere i-a oferit un răspuns simplu și clar ce mi-a rămas de atunci și pînă acum în memorie. I-a spus că e foarte bine că are păreri proprii, numai că, din păcate, nu putem vota dacă sîntem sau nu împotrivă, și chiar dacă am vota cu toții împotriva sa, globalizarea își va vedea de treabă și va merge înainte, așa cum se întîmplă de sute de ani. L-am felicitat pe tînărul respectiv și am pus capăt dezbaterii considerînd că totuși s-a ajuns într-un punct prea de jos și că mica noastră revoluție împotriva globalizării tinde să capete accente comice.

A doua întîmplare despre care aș dori să vorbesc este legată de un dialog pe care l-am avut cu un prieten, doctor al Universității Sorbona din Paris. În­tr-una dintre serile pe care le-am petrecut împreună, discuția a alunecat spre teza sa de doctorat, dar și spre Paris și viața studențească dintr-o asemenea universitate. Știam că vederile sale politice sînt ușor de stînga, dar asta nu mă incomoda în a discuta cu un om inteligent. Numai că pozițiile sale din acea seară, ca tînăr doctor al unei asemenea universități, mi-au rămas în memorie prin radicalismul lor deplasat, bazat pe toate teoriile conspirației pe care mintea umană le poate imagina și de care Internetul este cu adevărat plin. Am aflat de la el, cu stupefacție, că omenirea este condusă de către doi-trei oameni bogați care iau decizii în numele tuturor guvernelor, că bolile sînt aduse pe planetă de către companiile farmaceutice pentru a ne vinde apoi remedii și că, în general, planeta Pămînt nu mai este un loc bun de locuit din cauza multinaționalelor și a globalizării. Mai ales globalizarea era, în viziunea sa, un fenomen toxic, împotriva căruia trebuia să luptăm cu toții. Acestea erau, în simplitatea lor alarmantă și penibilă, ideile cu care se întorcea de la Paris un om care făcuse doctoratul la una dintre cele mai prestigioase universități din lume.

Dincolo de cele relatate mai sus, sau poate tocmai de aceea, globalizarea rămîne totuși un proces care merită o dezbatere. Eu cred că nu putem discuta despre globalizare decît odată cu descoperirea Americii de către Cristofor Columb, la 1492, și cu descoperirea Indiei de către Vasco da Gama, la 1498. Din acest moment, adică de la sfîrșitul secolului al XV-lea, harta lumii era cunoscută în întregime și a început marea aventură umană a călătoriilor și conexiunilor. Ca proces, globalizarea stă pe o caracteristică culturală a omului occidental. Este vorba despre dorința sa de căutare și descoperire în știință, dar și în geografie. Mitul faustic al căderii omului în păcat din dorința de cunoaștere este unul dintre cele mai importante ale culturii noastre. (Ștefan Augustin Doinaș, în prefața la Goethe, Faust, Editura Grai și Suflet, București, 1995, p. V, spune că „povestea lui Faust constituie probabil cel mai fascinant și mai fertil mit al timpurilor moderne“.) Noi, occidentalii, dorim să știm, să aflăm, să cunoaștem. Asta ne-a purtat de-a lungul istoriei pe drumul acestei civilizații unice care este cea occidentală. Epoca lui Faust se suprapune, nu întîmplător, peste perioada pe care am descris-o și pe care o considerăm a fi începutul globalizării. Este o perioadă în care lumea se desparte de feudalism și capitalismul începe să se impună. De la o viziune statică asupra mersului lucrurilor, omul occidental va trece spre una dinamică. Dorința de cunoaștere ne împinge să căutăm și să descoperim. Apare și se dezvoltă nevoia de aventură și miracol. Lumea nouă, capitalistă, este profund neliniștită și scormonitoare. Așa cum arătam cu ajutorul lui Ștefan Augustin Doinaș (Capitalismul, o dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, Iași, 2016, pp. 307-319), epoca faustică este o epocă a căutărilor și despărțirilor de trecut, este o epocă a contrariilor, care a trecut și s-a consumat sub semnul lui Ianus, zeul cu două fețe, care privea deopotrivă înapoi și înainte, este o lume a geniilor care vor răsturna soarta lumii, dar și o lume a analfabetismului vast și nivelator; acum apar universitățile și știința se distanțează prin adevărul său, altul decît cel revelat, oamenii încep să creadă că pot mai mult și încearcă mai mult forțîndu-și limitele și granițele individuale, mentale, sociale și chiar geografice, se adîncește prăpastia dintre cei instruiți și marile mase de oameni nivelate de analfabetism și sărăcie, este epoca în care se dezvoltă întunecata și confuza credință în diavol, arabii sînt alungați din Spania.

Urmarea a fost o explozie a rațiunii și, pe bazele sale, a acțiunii economice. Omul european pleacă pe planetă în căutare de aventuri și bogății. Globalizarea va fi un rezultat al acestor căutări. Se dezvoltă ceea ce numim conștiința planetară a omului de afaceri. O caracteristică esențială a capitalismului nou apărut este deschiderea și acțiunea sa globală. După expansiunea geografică urmează cea economică. Este perioada primei revoluții industriale, în care discutăm despre expansiune, vastitate, deschidere, în care apare comerțul regulat între Europa și restul lumii. Așa cum mai arătam (Capitalismul…, p. 251), lumea pe care o cunoști și în care ai parteneri de schimb comercial și cultural în orice punct al planetei este o lume deschisă, globalizată. Globalizarea este, deci, un proces obiectiv de descoperire, cunoaștere și recunoaștere a lumii, realizat sub presiunea activităților economice, în primul rînd a celor comerciale. Globalizarea este mai mult decît schimb economic, este și schimb cultural și civilizațional. Sinteza devenirii umane are loc acum la scară planetară și zona geografică ce va valorifica superior și rapid aceste schimburi și valori va fi Europa, spațiul unei explozii și al unei dezvoltări fără precedent.

Am scris aceste rînduri din dorința de a argumenta caracterul obiectiv, independent de voința noastră, al acestui fenomen. Dacă oamenii despre care vorbeam mai sus se luptă cu globalizarea, atunci nu putem avea mari pretenții de înțelegere la niveluri de pregătire inferioare. Un alt motiv ar fi acela că lumea politică românească, și nu numai, pare a fi cuprinsă din nou de izolaționismul de tip feudal, în care feudalul își închide pe moșie și își exploatează în voie supușii. Legile dezvoltării sociale vor penaliza aceste tendințe și, ca de obicei, vor cîștiga cei deschiși la minte care știu și înțeleg mersul lumii și vor pierde cei care nu sînt deschiși la minte. Cînd spun aceste lucruri mă gîndesc la națiuni și nu la oameni. Dincolo de asta, globalizarea nu intră în conflict cu păstrarea identității naționale, temă dragă nouă tuturor. Evident că există efecte negative ale globalizării, dar cunoașterea fenomenului ne poate pune în situația de a ne apăra de ele. Păstrarea identității naționale poate fi făcută și în condiții de intensificare a globalizării. Lupta pentru păstrarea identității naționale este o problemă a noastră în interior. Istoria umană este un șir de dovezi în sprijinul caracterului obiectiv al fenomenului. Aceste lucruri ar trebui știute atunci cînd declarăm război globalizării. De fapt, cu cine ar trebui să ne luptăm? Globalizarea nu este numele unui preceptor de la Videle pe care să-l dai afară dacă nu se înscrie în PSD. Din păcate pentru noi, nu ne putem situa împotrivă și nici nu putem să luptăm cu globalizarea. Totul se desfășoară dincolo de noi și fără a implica voința noastră. Tot ceea ce putem face este să știm despre ce vorbim și să acționăm ca oameni care înțeleg mersul lucrurilor. 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Capitalismul – O dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, 2016.

Foto: flickr