Legea care a revoltat peste 100.000 de români“, „Generaţia Facebook îi dă peste nas lui Dragnea“, „Un pumn în gura presei“. După ce legea defăimării, iniţiată ca proiect în 2015, de către preşedintele PSD Liviu Dragnea, a fost adoptată săptămîna trecută, pe 9 februarie, de către deputaţii din Comisia juridică şi Comisia pentru drepturile omului, scandalul a explodat. Spiritele s-au inflamat.

Pe de o parte, opinia publică şi societatea civilă acuză legea şi pe cei care o susţin de rele intenţii în ceea ce priveşte dreptul la liberă exprimare şi de sufocarea unui cadru legislativ existent, prin dublarea legilor şi prin inventarea unor sintagme ambigue, precum „grup social“ sau „punerea în inferioritate“. De cealaltă parte, iniţiatorul legii, Liviu Dragnea, afirmă că este vorba despre o „proastă comunicare“, apărînd intenţiile nobile ale legii: promovarea demnităţii umane, educaţia în ceea ce priveşte toleranţa prin crearea de politici publice care să garanteze drepturi egale tuturor cetăţenilor. Pe cînd liberalii se opun vehement votării acestei legi, considerînd-o o lege „periculoasă“, PSD o promovează ca fiind o lege „modernă şi necesară“.

Proiectul de lege a fost depus la Senat anul trecut, în septembrie. În forma sa iniţială, proiectul prevedea ca defăimarea socială să fie sancţionată cu amenzi între 1000 şi 30.000 de lei dacă vizează o persoană fizică şi între 2000 şi 60.000 de lei dacă vizează un grup social. Defăimarea socială se referea la fapte sau afirmaţii prin care o persoană sau un grup sînt puse în posturi de inferioritate pe temeiul apartenenţei la o categorie de persoane „care se disting prin una sau mai multe trăsături de gen, vîrstă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, apartenenţă politică, orientare sexuală, origine socială, avere, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA“.

Din noul text au fost eliminate, în prezent, referirile la discriminarea pe baza apartenenţei politice sau a referirilor la avere. „Deci liber la criticat politicieni şi oameni de afaceri“ – a declarat iniţiatorul acestui proiect, Liviu Dragnea, susţinînd că această lege nu este o încălcare a libertăţii presei. Care sînt, totuşi, hibele, dincolo de intenţiile nobile ale legii?

Mircea Toma, preşedintele ActiveWatch, este de părere că, dincolo de o ambiţie personală, legea este o intervenţie inutilă în sistemul normativ. „Din informaţiile pe care le am, Ministerul de Interne a avut un proiect pe fonduri europene la nivel naţional pentru combaterea discriminării. La sfîrșitul acestui proiect trebuia să rămînă o urmă: intervenția în sistemul normativ. Pornind de la o intenție presupus pozitivă, proiectul pune în pericol cadrul legislativ existent pentru că relativizează conceptele-cheie, mai ales grupurile vulnerabile. Sintagma «grup social» dă naștere la ambiguități, reinventează un termen existent. În practica CNCD, cu rădăcini în jurisprudență, nu este nevoie de concepte noi care să reinventeze roata, pentru că roata există şi merge. Sîntem, prin această lege, la dispoziția ambiguităților, pentru că un judecător poate interpreta faptele pe baze legale, iar asta deschide calea spre abuzuri. Cel mai bun lucru e să se retragă acest proiect și să se introducă măsuri în legislația deja existentă care să reglementeze domeniile sociale. Pentru creşterea eficientizării ­CNCD, nu este nevoie de o lege prin care să înfiinţezi un departament în cadrul CNCD. Este nevoie ca legile deja existente să fie schimbate, ca de pildă, suplimentarea posturilor din cadrul CNCD. De la articolul 3 în jos, sînt referiri la măsuri importante și utile, ca, de pildă modulul pedagogic (cheia de acces în sistemul educaţional), introducerea disciplinei de formare a competenţelor în ceea ce priveşte toleranţa. Luptăm cu rasismul, dar nu în instituțiile formatoare, iar acolo este începutul vital. Pe scurt, intenţiile nobile trebuie să se concretizeze în intervenție în legile deja existente. Altfel, această lege trebuie retrasă urgent ca să nu bruieze un sistem existent, să nu expună libertatea de exprimare unor pericole dezvoltate de ambiguităţi. Libertatea presei nu este atinsă în mod direct, dar e atinsă libertatea persoanelor care comunică direct şi care activează articole din această lege.“

Tot despre sufocarea unui sistem legislativ existent vorbeşte şi jurnalista Andreea Ofiţeru. „România are atîtea legi prin care este promovată demnitatea umană şi respectarea diversităţii culturale în societate, legi pe care nu le aplică de cele mai multe ori. De ce mai avem nevoie de o lege în plus? Cînd am citit proiectul acesta de lege m-am gîndit că e vizată în primul rînd Biserica Ortodoxă Română, care, după cum ştim, strînge semnături privind introducerea în Constituţie a unei prevederi care să interzică căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Dar prevederile la bunele practici pentru promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferitele grupuri în mass-media îi vizează direct pe jurnalişti şi lasă loc la interpretări. În ghidurile etice ale jurnaliştilor există prevederi clare pentru respectarea demnităţii persoanei şi a toleranţei faţă de diverse grupuri. Că unii jurnalişti nu le respectă, asta este altă problemă. Dar există instituţia instanţei de judecată în cazul în care părţile implicate sînt nemulţumite.“

Despre implicaţiile directe ale legii asupra libertăţii presei, Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, mi-a declarat din start că legea defăimării sociale „nu este o lege îndreptată contra jurnaliştilor. Varianta actuală a legii nu mai arată atît de fioros ca varianta iniţială, însă este, în mare, o lege imposibil de aplicat pentru că dă naştere interpretărilor. Este greu de înţeles intenţia de vreme ce avem deja legi în Codul Civil care protejează demnitatea umană. Toleranţa faţă de grupurile minoritare este şi ea gardată de ordonanţa 137/2000, în baza căreia a fost înfiinţat şi funcţionează, de fapt, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Discursul instigator la ură este şi el sancţionat în Codul Penal – pentru afirmaţii instigatoare la ură poţi face închisoare de la 6 luni la 3 ani plus amendă penală, adică rămîi cu cazier. Pe scurt, avem toate aceste instrumente.“

Punctul nevralgic al legii, în opinia sa, este sintagma „defăimare socială“. Ce înseamnă, de fapt, să pui în situaţie de inferioritate pe cineva? Dacă te iei de cei care pupă moaşte la sărbători poţi fi acuzat că îi pui în situaţie de inferioritate sau poţi şi tu acuza, la rîndul tău, că cei care o fac te pun pe tine, cel care nu pupă moaşte, în situa­ţie de inferioritate, pentru că, dacă nu o faci, înseamnă că nu aparţii grupului religios respectiv?

„În afara faptului că dublează legi deja existente, această găselniţă devine, de fapt, punctul nevralgic al legii. Nu poţi vorbi despre o lege justă decît dacă legea este clară şi ştii exact ce nu trebuie să faci. În varianta actuală însă, legea propusă de Liviu Dragnea îţi dă doar indicatorii pedepsei, mai puţin ai faptelor pe care nu trebuie să le comiţi. În plus, se prevede înfiinţarea unui departament în cadrul CNCD, Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei. Acest departament va trebui să creeze politici publice pentru combaterea discriminării, să monitorizeze derapajele, să sancţioneze «fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la un grup social» sau să acorde premii în mass-media pentru bune practici. Acest departament este prevăzut cu 14 posturi. Or, 14 oameni sînt prea puţini pentru a îndeplini toate aceste sarcini. Cum va funcţiona, aşadar, acest departament? Cum vor putea monitoriza aceşti 14 oameni toate derapajele? Nu putem decît să ne gîndim că monitorizarea se va face selectiv. Aşa că automat apare întrebarea: pe ce criterii se vor face aceste selecţii? Iar de aici, drumul către abuzuri de orice natură este larg deschis.“

Acest text a fost realizat într-un program de parteneriat cu Osservatorio Balcani e Caucaso pentru Centrul European de Presă şi Libertatea Presei (ECPMF), cu sprijinul Comisiei Europene. Responsabilitatea pentru conţinutul acestui text aparţine exclusiv revistei Dilema veche şi nu se poate în nici un fel considera că el ar reflecta punctul de vedere al Uniunii Europene.