La Sarmizegetusa Regia, cu Vladimir Brilinsky

Publicat în Dilema Veche nr. 600 din 13-19 august 2015
La Sarmizegetusa Regia, cu Vladimir Brilinsky jpeg

A fost capitala şi cel mai important centru militar, religios şi politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman şi nucleul unui sistem defensiv strategic format din şase fortăreţe dacice din Munţii Orăştiei, folosit de Decebal pentru apărare şi protecţie contra cuceririi romane. Sarmizegetusa Regia a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Aflată pe vîrful unei stînci, la 1200 de metri înălţime, aceasta a constituit centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munţii Orăştiei. 

Cel mai potrivit ghid al cetăţii nu poate fi altul decît Vladimir Brilinsky, ultimul dac, „dac pînă la moarte şi dincolo de ea“ (cum îşi spune singur – http://poianalununu.blogspot.ro/), paznic al cetăţii, la propriu (cu bîta şi cu pistolul cu bile în mînă), şi la figurat (înfocat apărător al dacilor şi al importanţei lor istorice şi culturale, cu pericolul exagerărilor de rigoare, dar bine intenţionate), ziarist independent, dar şi descoperitorul celebrei, deja, matriţe de bijutier de la Sarmizegetusa: o matriţă antică de bijutier, din bronz, veche de peste două mii de ani, care a devenit cea mai valoroasă piesă expusă la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. 

„În noaptea de Sînziene din 2013, la poalele unui copac, am făcut cea mai fabuloasă descoperire de la Cloşca cu puii de aur încoace. O matriţă de bronz. Eu personal. Asta a fost cadoul pentru tot ce am pătimit la Sarmizegetusa, pentru sănătatea pe care mi-am mîncat-o acolo, pentru trei maşini pe care le-am prăpădit acolo. Am predat-o în mod legal mai departe. Unii spun că este inestimabilă, alţii – că ar valora în jur de două milioane de euro. Este vorba de o matriţă hexagonală de bronz: dacă ştiţi ciocolata Poiana – cam aşa arată ea, un pic mai groasă. Şi pe ea apar figuri de animale. Era o matriţă pe care se turnau bijuterii. Apar acolo leul, hipopotamul, elefantul, girafa, rinocerul. Apar şi animale fantastice, dragonul, grifonul, inorogul. Pe care nimeni nu şi le închipuia în cultura dacică. De acolo pînă a ne îmbrăca în blugi şi a da jos opincile încălţate de Sergiu Nicolaescu mai e un pas…“ 

Ce vrea să spună dl Brilinsky cu această din urmă afirmaţie pornind de la matriţa pe care, de altfel, a descoperit-o cît se poate de spectaculos? („În timpul unei furtuni, petrecută în noaptea de Sînziene, vîntul a rupt un fag vechi de peste un secol din incinta cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, iar în cădere trunchiul a antrenat un alt copac pe care l-a smuls din rădăcini. În groapa creată de sub rădăcina trunchiului doborît, a doua zi, Vladimir Brilinsky (…) a descoperit, împreună cu cîţiva copii pe care îi însoţea în acel loc, piesa unică din bronz.“ – adevarul.ro) Că el – şi nu numai el, ci şi lumea ştiinţifică – priveşte Sarmizegetusa ca pe un oraş cosmopolit, care „denotă o bogăţie, o spiritualitate, o multiculturalitate. Nu avem de-a face sub nici o formă cu acea civilizaţie a dacilor pe care am învăţat-o din filmele lui Sergiu Nicolaescu, de ciobani… Ci cu una fabuloasă, care e întărită de ce se întîmplă în zilele noastre, nu neapărat prin descoperirile arheologice, care sînt vai de capul lor, ci prin diverse incidente. Şi prin asta mă refer la căutătorii de aur. Aţi auzit foarte bine de faimoasele brăţări de aur, sute de mii de monezi din aur şi alte artefacte de argint şi aur găsite la Sarmizegetusa Regia.“ 

Căutătorii de comori reprezintă doar un tronson al fabuloaselor poveşti ale Sarmizegetusei: „Mă cert de douăzeci de ani cu căutătorii de comori. În Orăştioara de Sus este o vorbă: dacă la o casă nu e nici un căutător de comori, la următoarea-s doi… Mi se pare extrem de naturală această căutare de aur. Majoritatea caută pe propriile terenuri. E un fenomen care s-a născut după ’90, patronat de Dan Iosif, de Adrian Năstase, de Sergiu Nicolaescu, patronat la cel mai grobian mod posibil. Acesta se petrece de la retragerea romană, apoi din 1802-1804, cînd căutarea era febrilă şi concentrată în zona munţilor Orăştiei. Se găsesc nişte ulcele, care au cîte ceva pe fund. Kosonii din ele nu valorează cît fundul ăla de oală. Căutătorii le spărgeau, le-am spus să nu le mai distrugă. Aurul te orbeşte, te tîmpeşte, te face alt om. Te face din om, neom“, îşi deapănă pasional povestea Vladimir Brilinsky. 

La Sarmizegetusa, totul se mişcă, alunecos, între mit şi realitate. E greu să nu cazi în plasa exagerărilor de orice fel, oricît de bine intenţionat ai fi. Asta şi pentru că, de fapt, s-a descoperit foarte puţin: „Avem doar 5% săpat din Sarmizegetusa, mai puţin de 3% din celelalte cetăţi. Mai avem 95% de aflat. Dacă mă întrebaţi ce aştept eu, aştept inclusiv scrisul dacic. Unii ziceau că dacii nu scriau. Cum să nu scrie? Are cineva vreo dovadă? Un popor care turna bijuterii de aur, care avea aur de două ori cît toată Europa la un loc, nu scria? În 5% s-ar putea să nu se vadă.“ 

Care este relaţia lui Valdimir Brilinsky cu Sarmizegetusa? Acum – una oficială, de administrator din partea Consiliului Judeţean Hunedoara: „Noi, din 2013, am intrat în administrare oficială la Sarmizegetusa printr-o hotărîre de guvern. Prin noi vreau să spun Consiliul Judeţean Hunedoara. Sînt ziarist, liber, de 25 de ani. Am plecat la Orăştie în exil, pentru că presiunile politice erau tot mai mari în televiziunile din Deva. De acolo am fost luat cu forţa şi pus să conduc administrarea Sarmizegetusei. În ultimii 25 de ani am apărat cu bîta Sarmizegetusa. Am ştiut că acolo există o încărcătură foarte puternică, atît materială, cît şi spirituală. Dar şi că aşa nu mai sînt liber. Trebuie să fac referat ca să cumpăr trei cuie. Am devenit un birocrat. Eu n-am timp de referate, trebuie să mă lupt cu nebunii, cu misticii, cu căutătorii de aur.“

Viaţa la Sarmizegetusa se pare că e o luptă continuă, şi poate fi dusă numai dacă eşti foarte pasionat. Poate, tocmai de asta, nuanţele nu se prea mai discern şi lucrurile pot fi privite doar îngroşat şi subiectiv. De altfel, odată ce dl Brilinsky începe prezentarea cetăţii pe care o vizităm, aflăm că însuşi teritoriul pe care se află e unul controversat: „Aici avem de-a face cu oraşul Sarmizegetusa. Împărţit în patru părţi principale. Toată zona aceea, pe aproximativ zece hectare, unde-i pădurea tînără, este locuirea civilă. Este, dacă vreţi, cartierul de fiţe al Sarmizegetusei, bulevardul Primăverii al ei. 

Vedeţi o pădure foarte frumoasă, cu copaci drepţi? Din păcate, ne aflăm într-o arie protejată, într-un parc natural, Grădiştea Muncelului Cioclovina, parc care a fost instituit în această zonă tocmai pentru a proteja cetăţile dacice. Dar este o sabie cu două tăişuri. Acest parc a fost înglobat în Natura 2000, care protejează, evident, natura. Şi atunci a izbucnit un război al absurdului. Ne închipuim o piesă de teatru a lui Eugen Ionescu: uitaţi-vă la copacul ăsta, sub el e o piatră, care nu poate să vadă lumina zilei pentru că deasupra ei e un copac, care e protejat. Eu nu pot să-l tai. Pe ziduri cad copaci, care au şapte, opt, zece tone. Nicicum nu se pot îmbina cele două. Ne certăm aproape zilnic cu cei de la Direcţia Silvică. Şi totuşi, ei ne sînt aproape. La Bucureşti, însă, nu avem nici un fel de înţelegere. Acum a apărut Codul Silvic. Am încercat să strecurăm şi noi un amendament. N-am reuşit. Din punct de vedere economic, pădurea nu-i o valoare. Copacii sînt, în general, bătrîni. Dar ei au muşchi… Instituirea acestui parc ecologic a fost o greşeală uriaşă. Încercăm să coabităm, dar ei au legile lor şi noi încercăm să le avem pe ale noastre, numai că legile în domeniul patrimoniului sînt foarte controversate.“ 

Sub copaci sînt pietre, iar copacii îşi au şi ei viaţa şi drepturile lor. Aşa că la unele pietre nu se prea poate ajunge, ca să se ştie mai multe despre Sarmizegetusa: „În ansamblu nu discutăm de cetatea Sarmizegetusa, ci de monumentul UNESCO, înregistrat cu numele de «Sistemul defensiv fortificat al cetăţilor dacice din munţii Şureanu». Venind de la Petroşani, este un cerc uriaş care se închide la baza Munţilor Sebeşului, la cetatea Căpîlna, unde începe Transalpina. E un fel de salbă uriaşă care protejează Sarmizegetusa Regia. Aceasta nu a fost o cetate: a fost oraşul, cosmopolit, apărat de cetăţi. De ce era acest uriaş sistem defensiv? Pentru că, în acea capitală, dacii îşi ascundeau două lucruri: aurul şi spiritualitatea. Dar ceea ce se găseşte la Sarmizegetusa este încă neclar: ce înseamnă zona sacră – ştiinţă, cult sau o împletire a celor două? Nu avem un adevăr absolut care să stea în buzunarul cuiva. Avem multe presupuneri, unele logice, altele fanteziste şi elucubraţii.“

Şi totuşi, ceva s-a schimbat la Sarmizegetusa Regia. S-a făcut curat şi s-a pus pază, aşa cum se cuvine unui monument UNESCO, care nu e sat fără cîini sau

„Aici, în jur, pînă acum trei ani, era o junglă. Am strîns peste 200 de camioane şi remorci de deşeuri vegetale, lăsate de singura fiinţă care distruge habitatul… Nu se vedea nimic. Era un dezastru generalizat. Zona în care a fost descoperită matriţa e aceeaşi zonă în care, cu un an înainte, cu bîta în mînă, ca voluntar, ca haiduc, am strîns 11 saci de hîrtie igienică, de mizerie, după o noapte de Sînziene. În noaptea de Sînziene fiecare dintre temple era ocupat de cîte un grup de spiritualişti. Unii se rugau la Zamolxis, alţii la Iisus, alţii la Fecioara Maria… Fiecare cu limbajul lui, unii îmbrăcaţi, alţii dezbrăcaţi. Se certau unii cu alţii. Acum i-am gonit de aici şi s-au dus la cetăţile Costeşti şi Blidaru.“ 

Curăţarea zonei s-a întîmplat în 2011, după o vizită a lui Emil Boc şi a lui Kelemen Hunor: „Aici era ceva de neimaginat: şine de tren, vagoneţi, şobolani, şerpi, căpiţe, putregaiuri, tot ce e mai urît. Boc a instituit un program multianual de cercetare în munţii Orăştiei de patru milioane de euro. În primul an s-au cumpărat, de 400.000 de euro, scule arheologice de secol 21. Apoi a căzut Guvernul Boc, a venit Ungureanu, a menţinut programul, dar n-a stat mult. Ponta l-a tăiat de tot.“ 

Dl Brilinsky ne plimbă prin uriaşul teritoriu al Sarmizegetusei Regia, unde sînt atîtea de văzut şi de explicat. Dar şi atîtea necunoscute. E un loc care te fascinează, dar pe care nu-l înţelegi decît parţial. Aproape la fiecare loc şi piatră văzute, ghidul nostru ne spune: dacă am face un exerciţiu de imaginaţie, am putea crede că… Interpretările posibile sînt deschise. Evident, mai sînt multe de descoperit. Atît cît se poate, însă, monumentul merită vizitat. Şi dl Brilinsky – ascultat – măcar pentru cît a apărat, cu bîta, istoricele pietre de vandalizare. Dar şi pentru devotamentul lui înduioşător, aproape orb pentru tot ce e dacic.  

Foto: D. Drăgoiu

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.