Istoria ca avertisment

Publicat în Dilema Veche nr. 669 din 15-21 decembrie 2016
Istoria ca avertisment jpeg

Black Earth: The Holocaust as history and warning (Pămîntul negru: Holocaustul ca istorie şi avertisment) este titlul cărţii publicate de Timothy Snyder anul trecut, aluzie la solurile fertile ucrainene rîvnite de Hitler. Istoricul nord-american încearcă să meargă mai departe decît în cartea sa precedentă, Bloodlands. Europe between Hitler and Stalin, un adevărat bestseller tradus şi în română (Tărîmul morţii: Europa între Hitler şi Stalin), în care deplasa de la Vest la Est epicentrul şi miza suferinţelor şi masacrelor perpetuate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De data aceasta, el stabileşte o legătură directă între gradul de distrugere a structurilor statale în anumite zone din Europa şi ravagiile făcute de Holocaust. Aceste zone corespund celor tratate în Tărîmul morţii, şi anume Polonia orientală dinainte de război, Ucraina şi Belarus (în frontierele lor actuale), precum şi ţările baltice ocupate mai întîi de Armata Roşie care a pregătit într-un fel terenul Wehrmacht-ului şi grupurilor de intervenţie (Einsatzgruppen). Mai mult decît atît, Snyder atrage atenţia, în încheiere, asupra situaţiilor în care, mîine-poimîne, ar putea fi reactualizat genocidul practicat de Germania hitleristă, sub forma unui ecocid, spre exemplu.

Originalitatea demersului lui T. Snyder rezidă mai ales în felul în care scrutează şi pune în scenă, pornind de la o bogată documentaţie, în special germană şi poloneză, cele două axe contradictorii în aparenţă, de fapt complementare, ale ideologiei şi politicii promovate de Hitler şi pusă în aplicare în timpul războiului. Pe de o parte, în numele necesităţii construirii unui spaţiul vital, Hitler urmărea colonizarea cîmpiilor poloneze şi a grînarului ucrainean, ceea ce implica supunerea raselor inferioare („slavii“, în primul rînd), pe de altă parte, eliminarea prezenţei evreilor era indispensabilă în ochii lui pentru combaterea unui fenomen contra naturii de care planeta trebuie să fie cu orice preţ eliberată. Imperiile, în sine, american sau englez, de preferinţă, pentru că erau mai „pure“ etnic, şi conflictele între ele erau pentru Hitler un fenomen natural. Contra naturii erau, în schimb, existenţa unui imperiu evreiesc – Uniunea Sovietică –, existenţa unei influenţe evreieşti la Londra, Washington sau Paris, precum şi aceea a tuturor celor care inoculau idei de democraţie şi comunism nemţilor. Acesta este motivul pentru care iudeo-bolşevismul era duşmanul suprem.

Pentru Antonescu, statul trebuia protejat

România ocupă un loc relativ periferic în carte, cazul ei e tratat în capitolul IX, intitulat „Supravieţuire şi suveranitate“, după acela al statelor „marionetă“ (Croaţia şi Slovacia) şi înainte de Ungaria, Bulgaria, Olanda, Grecia şi Franţa colaboraţionistă. Cartea conţine puţine informaţii şi explicaţii noi, dacă lăsăm poate la o parte un aspect mai rar evocat în legătură cu comportamentul atribuit armatei române: „Forţele româneşti au încercat de fapt să-i protejeze pe colaboratorii sovietici locali care nu erau evrei şi să-i pedepsească pe cei care erau evrei şi, în acest fel, pe ceilalţi evrei. Sarcina lor era «să-i omoare pe toţi evreii, protejîndu-i în acelaşi timp pe ne-evreii prosovietici de mînia vecinilor lor»“, scrie T. Snyder, citîndu-l pe Vladimir Solonari (deputat Interfront în anii 1989-1992, profesor la Universitatea de stat de la Tiraspol şi de la Universitatea slavă de la Chişinău, acest istoric a publicat după 2002, în Statele Unite, o serie de cercetări care s-au impus ca o referinţă în studiile despre Holocaustul din Basarabia şi Transnistria). Documentele disponibile despre anumite localităţi din Polonia orientală citate de T. Snyder atestă existenţa unei asemenea duble colaborări care a acompaniat dubla ocupaţie sovietică şi nazistă.

Ceea ce intrigă este „deconectarea“ României faţă de problematica legată de consecinţele tratatului Ribbentrop-Molotov, care joacă un rol central în demonstraţia autorului. În nici un moment nu este semnalat cititorului faptul că protocolul secret al tratatului privea nu numai Polonia orientală şi ţările baltice, ci şi Basarabia şi Bucovina de Nord. În schimb, România apare ca o ilustrare exemplară a tezei centrale ale lui T. Snyder. „Uniunea Sovietică a distrus structurile statului român înainte ca acesta din urmă să facă la fel cu structurile sovietice. Dintre cei aproximativ 280.000 de evrei omorîţi datorită politicii româneşti, doar 15.000 trăiau pe teritoriul României dinainte de război care nu fusese afectat de conflict“, notează T. Snyder înainte de a conchide: „Logica Holocaustului românesc era asemănătoare cu aceea a Holocaustului german, cu o mare diferenţă însă: spre deosebire de Hitler, pentru Antonescu statul trebuia protejat şi, prin urmare, cu toate că era antisemit, el considera că problema evreiască era o problemă printre altele. Cînd supravieţuirea statului a fost ameninţată, Antonescu a încetinit persecuţia evreilor. Hitler, care credea într-o lume a raselor şi nu a statelor, a făcut contrariul.“

Interesantă este şi situaţia Bulgariei din punctul de vedere al tezei lui T. Snyder. Atitudinea curajoasă luată de opinia publică şi chiar de Biserica ortodoxă a împiedicat, desigur, crimele contra evreilor din această ţară, nu însă şi din teritoriile ocupate de ea. Majoritatea celor 13.000 de evrei din Tracia şi Macedonia, anexate în dauna Greciei şi Iugoslaviei, care au fost deportaţi de către autorităţile bulgare, au pierit la Treblinka.

Statul polonez şi sioniştii „revizionişti“

Asasinarea de către germani a celor cinci milioane şi jumătate de evrei, a celor peste trei milioane de prizonieri de război sovietici şi a celor aproape un milion de civili în operaţiile aşa-zis contra partizanilor s-a derulat în zonele fără stat“, afirmă autorul în „Concluzie“. Aceasta nu îl împiedică să ia în considerare complexitatea situaţiei internaţionale de la sfîrşitul anilor 1930. Pistele cele mai neaşteptate sînt explorate. Un capitol întreg, al treilea, este consacrat, spre exemplu, felului în care statul polonez a adaptat politica sa antisemită după moartea mareşalului Pilsudski, în 1935, şi succesul de care această politică s-a bucurat la anumiţi lideri sionişti care considerau că evreii aveau dreptul la un stat al lor care ar fi trebuit creat pornind de la o colonie deja existentă, Palestina, administrată de Marea Britanie. Noua conducere poloneză, care se pronunţase pentru emigrarea a 90% din evreii polonezi în 1937, va cere britanicilor să revină asupra restricţiilor impuse imigrării în Palestina. Antisemită, dar ataşată statului-naţiune, ea va oferi arme şi antrenament formaţiei de autoapărare evreiască Haganah şi, pe căi clandestine, sioniştilor zişi revizionişti, care voiau să accelereze cu orice preţ instaurarea statului Israel. De altfel, în Polonia, organizaţiile paramilitare – precum Betar-ul, constituit după modelul legiunilor poloneze din Primul Război Mondial – vor beneficia de sprijinul autorităţilor şi formaţiunilor de extremă dreaptă poloneze. La şcoala acestora din urmă şi uneori chiar cu concursul lor, scrie T. Snyder, viitorii lideri ai Likud-ului, precum Menahem Begin şi Iţac Shamir, vor organiza atentatele contra ocupanţilor britanici…

Soluţia finală, un război pentru resurse?

Tema anunţată în subtitlu este abordată doar în „Concluzia“ cărţii. Relativ voluminoasă, peste treizeci de pagini, aceasta nu este însă şi totdeauna convingătoare, avînd în vedere multitudinea ipotezelor expuse, deseori într-o perspectivă care se îndepărtează de consideraţiile de ordin istoric din capitolele precedente. Actualitatea internaţională este astfel trecută în revistă, de la consecinţele dramatice ale distrugerii statului de către americani în Irak pînă la tentativele Rusiei lui Putin de a prezenta Ucraina ca pe o entitate artificială, fără cultură, fără limbă, săpînd astfel legitimitatea statului în această regiune.

Pericolul major este însă de o altă natură, pentru T. Snyder, care face legătura între obsesia spaţiului vital la Hitler şi consecinţele perspectivei diminuării resurselor şi ale catastrofelor ecologice care se profilează în zilele noastre. Pentru T. Snyder, care în paralel cu această carte a scris şi un editorial foarte controversat în New York Times, intitulat „The next genocide“, soluţia finală era deja, la Hitler, o formă de război pentru resurse. Schimbarea climatică din ultima vreme a readus în programul marilor puteri posibilitatea incertitudinii alimentare. În acest context marcat de o adevărată „panică ecologică“, emergenţa unor noi ideologii antiştiinţifice şi mortifere care riscă să funcţioneze pe scheme care amintesc de scenariul nazist devine posibilă, ne avertizează T. Snyder. Inutil de precizat că nu lipsesc rezervele exprimate pe această temă de mulţi confraţi ai istoricului nord-american. 

Nicolas Trifon este eseist. A publicat volumul Aromânii – pretutindeni, nicăieri, Editura Cartier, 2012.

Foto: T. Snyder, wikimedia commons

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.