Himerele şi realităţile străinătăţii

Codrin ARSENE
Publicat în Dilema Veche nr. 387 din 14 - 20 iulie 2011
Himerele şi realităţile străinătăţii jpeg

Un prieten mi-a mărturisit că nu-şi poate imagina de ce şi-ar dori alţi străini să emigreze în America. Considera că SUA sînt afectate de acelaşi tip de criză financiară ca şi restul lumii şi, ca atare, oamenii care trăiesc în alte ţări nu ar avea destule motive raţionale pentru a dori să ajungă pe pămînt american. Pe moment, cea mai potrivită replică a fost: depinde ce laşi în urmă şi care sînt lucrurile de care fugi. După cinci ani petrecuţi în America, consider că am o experienţă destul de nuanţată cu privire la lucrurile care m-au făcut să părăsesc România fără a mă uita în urmă şi fără a mă gîndi, nici măcar o dată, că decizia de a pleca din ţară ar fi fost una greşită. Am răsuflat uşurat cînd, în 2006, Boeing-ul 777 în care mă aflam părăsea Bucureştiul pentru a mă duce la Chicago, cu o escală în Amsterdam. Eram liniştit pentru că mă gîndeam că, odată ajuns în America, nu voi trece prin aceleaşi momente de groază precum bunicul meu, care a fost internat la Spitalul Judeţean din Galaţi suferind de gripă, pentru a ieşi din spital cu Hepatita C. Uşurat, pentru că nu va trebui să plătesc mită pentru a obţine carnetul de conducere, aşa cum majoritatea colegilor de liceu a trebuit să o facă. Eram calm, deoarece pentru prima dată credeam că voi ajunge într-o ţară unde tinerii îşi pot construi propriul viitor exclusiv pe baza performanţelor personale, şi nu datorită conexiunilor pe care părinţii sau prietenii de familie le-ar avea. În condiţiile în care aşteptările mele relativ modeste s-au dovedit a fi rezonabile (şi adevărate, în sensul că lucrurile de care fugeam nu s-au repetat aici), consider că aceste anxietăţi au purtat, de asemenea, un rol important în decizia mea de a rămîne în America după terminarea studiilor universitare.
 
Trezirea la destinaţie 


Dar odată ajuns la Chicago, după ce procesul de aclimatizare la condiţiile locale a luat sfîrşit, am descoperit, în timp, alţi demoni pe care a trebuit să-i înfrunt. Cred că un număr destul de mare de români au o opinie romanticizată şi eronată cu privire la dificultăţile care apar în urma unei decizii atît de importante, precum mutarea într-o altă ţară. În viaţa de zi cu zi, vorbim în termeni superficiali cu privire la diferenţele culturale şi sociale care ne despart de vecinii de peste graniţă. Ca şi cum ar fi un fleac, o realitate la care ne putem adapta peste noapte. Însă odată puşi în situaţia de a ne confrunta cu discrepanţele dintre aşteptările personale şi realităţile cotidiene dintr-o altă ţară, cînd fiecare amănunt deţine un cu totul alt sens decît ne-am fi aşteptat, noi, emigranţii, descoperim că ne-am înhămat la o cu totul altă căruţă decît am consimţit anterior. Iar noile cerinţe şi aşteptări cu privire la conduita personală ne trezesc, cu adevărat, la realitate. 

Este foarte probabil ca America să fie ţara tuturor posibilităţilor. Însă dorinţele şi visele personale, pe care străinii doresc să le îndeplinească, trebuie reconfigurate în funcţie de cultura locală. Mai exact, pentru a-ţi atinge obiectivele, trebuie să te comporţi, să te îmbraci, să vorbeşti, să acţionezi ca un american. Iar acest proces nu este echivalentul punerii unei măşti la un carnaval pentru a ascunde temporar cine eşti. Să trăieşti în America necesită crearea (mai precis, reevaluarea) unei identităţi personale. Înseamnă să înveţi să gîndeşti şi să comunici în funcţie de condiţiile locale, dintr-un alt climat social. Înseamnă să laşi în urmă nu numai lucrurile de care îţi este frică sau pe care le dispreţuieşti, dar şi un anumit mod de viaţă, de gîndire, un anumit comportament. Uitîndu-mă în urmă, consider că mutarea mea în America a fost, prin excelenţă, un act de credinţă. Cînd trecem strada la semafor pe verde facem acest lucru în virtutea speranţei că şoferul automobilului oprit la intersecţie nu va apăsa pedala de acceleraţie şi nu va trece peste noi. În ciuda regulilor de circulaţie şi a pedepsei asociate unei infracţiuni, nu avem nici un motiv raţional să credem că un anumit şofer, într-un anumit moment, nu va decide să ne calce cu maşina. Fenomenul migraţiei globale este prescris într-o logică similară. Cei care pleacă într-o altă ţară apelează la acelaşi tip de credinţă iraţională că, odată ajunşi peste hotare, vor putea să controleze o situaţie necunoscută, dictată de o serie de parametri socioculturali care, de fapt, sînt complet imprevizibili. Iar efectele eşecului integrării sociale pot fi observate la fiecare pas. În America, există sute de comunităţi-enclavă, oameni veniţi de peste hotare care au trăit în această ţară pentru mai bine de un deceniu, dar care nu sînt capabili să se adapteze la modul de viaţă american. Iar cînd incapacitatea lor de a se adapta devine evidentă, tind să trăiască în aceleaşi cartiere, să lucreze cu alţi compatrioţi, să vorbească mereu aceeaşi limbă, cea natală, fără a fi capabili să rostească mai mult de zece cuvinte în engleză, fără a avea vreo idee cu privire la modul de viaţă, cultura şi obiceiurile americanilor.

Viza de student


Venind în America pe o viză de student, pe lîngă procesul destul de complicat de aclimatizare, am fost forţat să mă obişnuiesc şi cu un alt aspect critic al vieţii din America: sistemul legal-administrativ. Cum e destul de previzibil, datorită numărului mare de străini în ţară, autorităţile americane au restricţionat drepturile studenţilor străini la maximum. Mai exact, în afara vacanţei de vară, nu am avut dreptul să muncesc mai mult de 19,5 ore pe săptămînă, iar dacă aş fi făcut-o, viza mi-ar fi putut fi revocată instantaneu. De asemenea, nu am avut dreptul să lucrez decît în campus, pe slujbe care nu erau rezervate studenţilor americani. Ca cetăţean străin, nici o bancă nu mi-a acordat vreun împrumut sau o linie de credit (în afara debit-cardului) decît după terminarea studiilor. Ca să obţin un contract cu firma de electricitate, cu compania de gaz sau un contract de telefonie mobilă, mi s-a cerut mereu să plătesc un depozit anticipat, folosit ca incidenţă colaterală în cazul în care nu mi-aş fi plătit facturile la timp. Pe scurt, viaţa mea în America a fost restricţionată şi pusă sub vizorul unor presiuni sociale neanticipate. Iar episoadele prin care am trecut şi lucrurile cu care a trebuit să mă confrunt nu s-au regăsit în nici una dintre broşurile pompoase pe care le-am avut la dispoziţie de la diferite facultăţi americane, înainte de a părăsi România. 

Viaţa peste hotare nu este paradisul pe care o mare parte dintre români şi-l doresc. După cinci ani în Statele Unite, încă mai consider că prezenţa mea aici este – cum bine spun americanii – a work in progress, o luptă continuă, cu satisfacţiile şi eşecurile aferente. Însă în ciuda tuturor dificultăţilor, America îmi oferă un drept pe care nici nu puteam să mi-l imaginez cînd am părăsit România: dreptul de a avea control asupra vieţii mele, de a-mi atinge obiectivele într-un context politic, social şi juridic matur şi gîndit în fiecare detaliu. Iar acest lucru este, pentru mine, mai important decît himerele lăsate în urmă şi decît luptele pe care le-am dus în Statele Unite. Mai mult, acest tip de predictibilitate mi se pare chiar mai important decît visul eronat al Americii tuturor posibilităţilor pe care îl aveam cînd încă mai trăiam în România.

Iubesc America!


În ciuda tuturor acestor dificultăţi, deşi ar părea ciudat, eu iubesc America. Am fost forţat să-mi schimb modul de viaţă, am fost subiectul unor discriminări îndelungate, atît în relaţie cu statul american, cît şi cu companiile private; a trebuit să schimb modul de articulare a cuvintelor cît şi vocabularul pe care îl aveam; şi, poate cel mai important, a trebuit să schimb modul în care mă comport, cum mă raportez la alţi oameni şi a trebuit să arunc sub preş o mare parte din cine şi cum eram, ca subiect al statului român. În ciuda tuturor acestor deficienţe, repet, iubesc această ţară. Aş putea scrie zeci de pagini în care să explic această declaraţie (oportunităţi personale, condiţii medicale, infrastructură excelentă, salarii decente etc.), dar cred că toate avantajele vieţii mele în Chicago se pot rezuma într-un cuvînt: predictibilitate. Dacă există un lucru pe care ţările dezvoltate îl pot oferi cetăţenilor români – şi dacă nu poate fi găsit şi, poate, nici măcar articulat în faţa celor care nu au făcut această tranziţie – este siguranţa pe care un sistem juridic, politic şi economic, precum cel din America, îl pune la dispoziţia subiecţilor săi. În ciuda tuturor lucrurilor pe care le-am trăit în această ţară, realitatea este că, de cîte ori am fost pus în situaţia de a intra într-un dialog cu o entitate americană (companie imobiliară, loc de muncă, administraţie universitară etc.), am fost tratat cu respect şi, fără excepţie, în virtutea legilor în vigoare. Chiar dacă unele legi şi regulamente au fost uneori, după părerea mea, nedrepte.
 
Codrin Arsene este masterand în cadrul Programului de Antropologie de la University of Chicago. În 2010, a absolvit aceeaşi universitate, cu o dublă specializare, în ştiinţe politice şi studii internaţionale. A locuit în România, Franţa, Argentina, Tanzania şi Africa de Sud. Este autorul blogului de politici africane African Politics Portal

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.