A apărut pe piața cursurilor de dezvoltare personală o nouă teorie, o nouă promisiune de viață fără de moarte și de tinerețe fără bătrînețe, un exercițiu miraculos, la sfîrșitul căruia griji, nevoi, necaz, durere se vor duce ca un fum: meditația mindfulness. Iată care sînt efectele benefice ale acestui tip de activitate mentală, așa cum sînt descrise într-o revistă de psihologie: „Cu ajutorul tehnicilor de meditație mindfulness putem ajunge la o înțelegere de sine mai aprofundată, învățăm să trăim aici și acum, fără regrete din trecut sau temeri legate de viitor.“ Deci scopul ar fi să trăiesc euforic de azi pe… azi, să nu mă deranjeze nici o neliniște, nici o îndoială, să am memoria scurtă și să zîmbesc decerebrat la orice mi se pare că mi ar putea strica ziua. Ca orice program serios de dezvoltare personală, „mindfulness ul“ este livrat „cursanților“ cu poleială de veche învățătură budistă și cu sclipiciul cercetărilor profunde, făcute pe tărîm american, asupra calității vieții.

O asemenea metodă de succes nu putea rămîne în afara cursurilor de parenting. Tehnica se numește „parenting-ul conștient“ (!) și este descrisă astfel de cei care au inventat-o, doi profesori de la Universitatea din Massachusetts: „starea de atenție conștientă (mindfulness) este sinonimă pentru starea de conștientizare (awareness)… Cînd aducem conștientizarea în cadrul parentajului, prin cultivarea prin practică a stării de mindfulness, aceasta ne poate conduce la o analiză și o înțelegere mai profunde atît a copiilor noștri, cît și a propriei noastre persoane. Starea de mindfulness are potențialul de a penetra suprafața fenomenelor și comportamentelor trecute, permițîndu-ne să ne vedem copiii cu o mai mare claritate, să privim atît în interior, cît și în exterior și să acționăm cu un anumit nivel de înțelepciune și de compasiune pe baza a ceea ce vedem în momentul respectiv.“ Cum se întîmplă minunile acestea? Meditînd în stil budist. Simplu. Clar pentru toată lumea. Dacă dau la o parte toată prosteala cu mindfulness care este sinonim cu awereness și cu penetrarea fenomenelor trecute, jur cu mîna pe inimă că ideile acestor doi profesori le-am citit în mai toate cărțile de pedagogie bune, scrise cu mult înaintea celor doi universitari americani: fii atent la copilul tău, nu te lăsa zdrobit de propriile nemulțumiri și frustrări, nu-i pune pe umeri visurile tale neîmplinite, ajută l să învețe în ritmul propriu, ascultă-l și stîrnește-i întrebări etc. Ideea că doar meditînd în poziția lotus ajungi să faci „parenting conștient“ e bulversantă…

Pe un alt site, în jurul aceluiași subiect, găsesc alte mărgele de înțelepciune: „Vrei un copil mai liniștit? Iată cum te ajută tehnica de mindfulness“. Păi, cu un asemenea titlu, ai dat lovitura: zeci de mii de părinți vor citi cu sufletul la gură metoda infailibilă prin care nu vor mai avea răcnete dimineața în fața periuței de dinți sau a șireturilor înnodate, ori seara în fața temelor. Și ce află? O rețetă cu efect soporific asupra copilului: îl pui pe un scaun, îi dai în mînă o stafidă, îl rogi să o pipăie, să o miroasă, să o observe, să o descrie, apoi să o mestece și să îți spună ce simte, „să fie conștient de ceea ce simte cînd mănîncă stafida“, apoi îi spui să mai stea puțin liniștit și să respire ușor. Păi, dacă în final, tot la rugămintea de a sta puțin liniștit ajungi, la ce bun atîta tapaj cu tehnici de peste mări și țări? (Atenție! Să nu credeți că aceste cursuri costă o nimica toată: dai bani grei ca să înveți să faci ceea ce orice pedagog, părinte sau educator face de sute de ani: îl pune pe copil să observe obiectele din jurul lui).

Un alt sfat, o altă idee miraculoasă, nici măcar originală, căci e vîndută în zeci de cursuri de parenting: „Consideră-ți copiii ca fiind perfecți asa cum sînt. Încearcă să faci efortul de a avea o stare de acceptare a lor și de bunătate, mai ales atunci cînd îți este cel mai greu să faci acest lucru.“ Bine, dar copiii nu sînt perfecți. Și dacă nu află asta din copilărie, pe un fond de dragoste și protecție, o vor afla, adulți fiind, cu mai puține menajamente, din partea comunității. Cît despre eforturi de acceptare și bunătate, ei bine, poți începe să le exersezi tocmai pornind de la premisa că nici tu, ca părinte, nici el, ca fiu sau fiică, nu sînteți perfecți. A nu fi „aware“ de asta nu prea seamănă a mindfulness

De fapt, ceea ce propun astfel de cursuri adulților este să se transforme în niște ființe inodore, incolore, insipide, fără ficat și fără trecut, fără de țară și fără de biografie. Ființe universal valabile. Greșit, din punctul meu de vedere: vom avea mirosul, gustul și culoarea celor care ne-au fost prin preajmă, în formare. Copiii noștri le vor moșteni. Important este cum și cît, astfel încît să le lăsăm destul loc pentru propriile mirosuri, gusturi, culori. 

Maria Iordănescu este psiholog.