Efectul placebo spiritual

Adrian BENEA
Publicat în Dilema Veche nr. 777 din 10-16 ianuarie 2019
Efectul placebo spiritual jpeg

Este oare posibil ca o falsă religie să aibă un efect de proporții asupra oamenilor? Dacă o anumită narațiune e inventată de la cap la coadă, înseamnă aceasta neapărat că experiența credincioșilor care se învestesc în ea e mai puțin reală?

Ideea poate părea jignitoare pentru oamenii religioși, însă istoria recentă ne sugerează că întrebarea inițială nu e tocmai lipsită de temei.

Un provocator experiment social, transformat într-un documentar intitulat The True Story of a False Prophet (2011), urmărește metamorfozarea cineastului newyorkez Vikram Ghandi în Kumaré, un înțelept guru indian, în ideea de a demonstra absurditatea credinței oarbe. Experimentul capătă însă o turnură neașteptată atunci cînd Kumaré realizează impactul imens pe care îl are în viața adepților săi.

Ceea ce a reușit el să demonstreze, pînă la urmă, este că purtăm cu toții în noi puterea de a ne schimba radical viața, dar că avem nevoie de un simbol exterior pentru a putea mobiliza această putere.

Proaspăt absolvent al facultății, Vikram începe să lucreze la un documentar despre yoga. Călătorește mult în acest scop, ia legătura cu numeroși guru din Statele Unite, dar după fiecare întîlnire pleacă cu o idee sîcîitoare în minte: „Omul acesta e un impostor“, își spune el fără încetare. Decide apoi să călătorească în India, în speranța că acolo va găsi liderii spirituali pe care îi căutase în van în America, dar se loveşte de aceeași problemă: aceiaşi falși guru care inventează doctrine și iluminări și care se sabotează unul pe altul.

Acesta e momentul în care Vikram decide să devină el însuși un „lider spiritual“, pentru a dovedi semenilor săi că e suficient să arăți și să vorbești ca un guru pentru a și deveni unul și pentru a cîștiga adepți. 

În acest scop, a început să-și orchestreze cu grijă metamorfoza. Lucru cît se poate de simplu. Avînd o bogată experiență în publicitate, știa exact ce anume îi trebuie pentru a-și construi un brand. Și pentru că orice religie are nevoie de o formă de incantație, a ales pentru aceasta formula „UAE“. Apoi, pentru că avea nevoie de un simbol, a ales litera U așa cum se scrie ea în sanscrită și a combinat-o cu imaginea stilizată a unui falus, care simbolizează fertilitatea și, în egală măsură, opinia lui Vikram despre virtuțile religiilor. Și-a făcut un trident din acest simbol. Au urmat la rînd sutrele. A ales, printre altele, „Sarvan Bhaav“, traducerea în sanscrită a mesajului de recrutare al armatei americane care înseamnă „Fii tot ceea ce poți să fii“ și „Karam yaivak dikaarastha“, „just do it“ – știu că nu mai e nevoie să specific cărui brand îi aparține acest motto.

Apoi a inventat cîteva mișcări false de yoga și a enunțat principiul din spatele noii religii: metafora oglinzii, și anume enunțarea ideii că ceea ce vedem în celălalt e, de fapt, propria noastră proiecție.

A urmat crearea unei pagini pe Internet, pe care sînt postate ideile de bază, o scurtă biografie fictivă a liderului Kumaré și imagini cu el în compania a nenumărați alți „lideri spirituali“. Printre poze se află și una cu un cunoscut și apreciat guru. Vikram povestește cum a fost făcută poza: acesta din urmă participa la o anume festivitate, iar Kumaré s-a strecurat în apropierea lui, stînd exact atît cît i-a fost necesar fotografului să-l imortalizeze.

Și, în sfîrșit, deghizarea finală: și-a lăsat barbă și plete, a îmbrăcat un costum tradițional indian și a împrumutat accentul și greșelile de exprimare ale bunicii.

Și-a stabilit sediul în Phoenix, Arizona, și a început imediat să recruteze adepți. Lucrurile au mers cît se poate de bine, oamenii au începul să vină, iar liderul le-a turnat cu o voce convingătoare acele truisme mistice cu iz de New Age de care sînt suprasaturate rețelele sociale.

Mai mult, încercînd limitele naivității adepților, a mers pînă într-acolo încît și-a ornat studioul cu portretele lui Obama și Osama Bin Laden, susținînd că toți oamenii sînt identici, fiind despărțiți doar de un anumit set de circumstanțe. În ciuda tuturor acestor camuflaje, adepții lui afișează o credință de nezdruncinat în înțelepciunea și calitățile lui. 

Începînd din acest punct lucrurile se complică, documentarul devenind o explorare a identității și a puterii autosugestiei. Meditația, sutrele și mișcările yoga, oricît de false ar fi ele, încep să transforme viețile adepților. Oamenii își recapătă motivația, liniștea sufletească, își redescoperă călăuza interioară și cîștigă un sentiment de control asupra propriilor lor vieți. Unul dintre adepți, o femeie obeză, suferind de depresie, mărturisește printre lacrimi, în fața camerei de filmat: „Acest om a intrat în viața mea și mi-a schimbat o pentru totdeauna“. 

Ceea ce este cel mai interesant însă este faptul că falsul nostru erou, Kumaré, nu face nimic deosebit. Subliniază ori de cîte ori i se ivește ocazia că discipolii săi sînt cei care își schimbă viața, el nefiind decît o oglindă. Cînd e întrebat cîte ceva, replica lui e mereu aceeași: „Răspunsul se află în tine“.

În sfîrșit, sosește și momentul adevărului: Kumaré se prezintă în fața adepților săi așa cum este el în realitate: tînărul newyorkez de origine indiană, care vorbește o engleză perfectă și se îmbracă cu un impecabil bun gust. 

Patru dintre adepți părăsesc în acel moment supărați încăperea și refuză să mai comunice cu el, însă ceilalți zece rămîn și îi fac o primire călduroasă. Căci, în ciuda farsei ai cărei subiecți au fost, viețile lor luaseră o turnură pozitivă. Tînăra obeză pierde cîteva zeci de kilograme și își schimbă complet viața, avocatul bîntuit al cărui rol era să apere condamnații la moarte își regăsește liniștea sufletească, dependentul de droguri realizează că există și un alt fel de viață, care merită trăită, și așa mai departe. Sînt schimbări concrete, măsurabile, iar faptul că ele se datorează unei farse pare a nu schimba cu nimic lucrurile.

Pentru Vikram, toate acestea au constituit o experiență paradoxală: și anume, faptul că cel mai important adevăr pe care l-a realizat în viață a avut la bază cea mai impetuoasă minciună. Iar această concluzie ne conduce, inevitabil, la revizuirea gradului de validitate al propriilor noastre convertiri spirituale, la ideea neliniștitoare că eficacitatea nu e neapărat garanția autenticității. Nu există așadar lider spiritual care să îți poată schimba viața. Există însă o mare dorință de coerență, de care poate oricînd profita un fals profet. 

Adrian Benea este sociolog.

pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.