Am auzit de curînd o tînără, foarte tînără prietenă declarînd, cu tonul cuiva care dezvăluie, oarecum plictisit, un adevăr universal, unui nou-născut în era comunicării fără bariere: „Facebook-ul este pentru bătrîni, Instagram-ul este la modă, acum…“ Nu știu, evident, care este diferența dintre cele două, dar am bănuit că există suficiente argumente pentru viața prea scurtă a „Facebook-ului“: sînt un privitor de pe margine al fenomenului și pot spune, cu mîna pe inimă, că după sute de pagini „citite“, nu reușesc să pricep care îi este scopul. În afara unuia pur comercial, în care o inițiativă privată poate atrage prin rețelele de socializare atenția asupra lor, așa-numitele pagini private rămîn niște pagini private.

De curînd, însă, am dat peste două pagini de Facebook aparținînd unor personaje celebre ale elitei culturale românești. Două pagini cu puternica amprentă a „proprietarilor“ lor, în care chipul fiecăruia prinde contur, dar prin expresii complet diferite. Una dintre pagini este „întreținută“ de unul dintre actorii mari autohtoni. Cele mai bune și mai premiate filme românești l-au avut ca interpret principal, cei mai mari și mai pricepuți regizori l-au vrut și l-au pus în valoare pe scenă sau pe platourile de filmare. Știam, din parcursul său profesional și civic, că este un personaj extrem de inteligent, cultivat, talentat, oricînd pregătit să declare război imposturii și corupției. Ceea ce nu știam și am aflat din paginile rețelei de Internet este că e și generos, modest, cu nostalgii rafinate, îndreptate către tot ce a avut și are mai bun lumea artistică. Postările domniei-sale sînt pline de omagii aduse colegilor de film și teatru, de amintiri care pun în valoare artiști uitați de public sau de presă, de fotografii rare, emoționante, splendide, cu monștrii sacri ai ecranului sau ai scenei, de aici și din lume. Strecurate printre ele, secvențe din cărțile lui Camus și filme clasice rusești, interviuri cu poeți sau cîntăreți, știri fierbinți din lumea politică, un pic de Bach și oleacă de Gershwin, plus încurajări înțelepte și insistente pentru tinerele generații. Comentariile actorului sînt extrem de rare, căci selecția de carte, de muzică, de film, de fapte și de personaje reale sau livrești vorbește de la sine: din ele, chipul actorului capătă culorile vremurilor noi, cu nuanțele vii ale celor trecute…

A doua pagină de Facebook este a unui scriitor român, mai curtat și mai prezent în lumea literară străină decît în cea românească. De ani buni, presa de pe aici are ca personaje principale lichele, corupți, mitocani, analfabeți. Și nu găsești, decît foarte rar și marginal, o vorbă bună despre succesele scriitorului. Așa stînd lucrurile, e de înțeles de ce pagina de Facebook a domniei-sale e plină de interviuri, fotografii, premii, colocvii, dezbateri în care este personaj principal. Sînt informații importante, uluitoare, despre prețuirea și recunoașterea de care se bucură în cele mai înalte cercuri intelectuale internaționale, informații care lipsesc cu desăvîrșire din buletinele de știri de la București, Timișoara sau Cluj. Curg postările cu recenzii pline de admirație, cu cărți traduse în zeci de limbi străine, cu invitații la cele mai importante tîrguri de carte sau festivaluri de literatură și cu emoțiile și bucuria care le însoțesc. Toate compun un jurnal oferit în timp real cititorului, un jurnal la fel de valoros precum cele ce ne-au rămas din secolele trecute.

Cele două pagini sînt tot atîtea motive să îmi pară rău că Facebook-ul a ajuns să fie învechit pentru tînăra generație, căci sînt pagini numai bune de studiat în școli și licee. (Mă gîndesc, spre exemplu, cum ar fi ca orele de literatură, muzică, arte să înceapă cu un nou fel de „revistă a presei“ compusă din știri preluate de pe paginile de pe Internet ale marilor scriitori sau artiști români sau din lumea largă.) Numai bune de reflectat și de dezbătut în dialogul cu elevii de azi, diferiți de noi, cei de ieri, care ne adunam modelele din frînturi, fragmente, povești, legende. 

Maria Iordănescu este psiholog.