Distracţii şi evadări

Publicat în Dilema Veche nr. 535 din 15-21 mai 2014
La drum – propriul road movie jpeg

Nu ştiu cum şi de ce, dar constat, uneori cu amuzament şi alteori cu dispreţ, că sîntem „crescuţi“ într-o cultură a distracţiei. Mai ales generaţia noastră, care a „prins“ primele manifestări ale culturii populare după ’90, şi a înţeles cît a putut din ele, mi se pare că dovedeşte o sete uneori absurdă de consum şi entertainment.

Desigur, veţi spune, e justificată după atîţia ani de comunism şi de frustrări acumulate. De fapt, justificată în mod real doar pentru momentul de atunci. Peste ani, perpetuată ca o filozofie de viaţă facilă, una care dă o „strălucire“, chiar de tinichea, vieţii, la care recurgi instinctiv, pentru că... e mai simplu. Evident, nimic nu se poate generaliza. Aşa că, iarăşi, de fapt, despre această manie a distracţiei la îndemînă cu orice preţ vorbesc nu în numele unei generaţii, ci în al meu personal. De cîte ori sînt la ananghie, trec prin momente dificile, dar nu numai atunci, încă mai am nevoie de o supradoză de „distracţii“ ieftine ca să-mi treacă. Deşi nu mai sînt de mult o adolescentă, îmi vine să mă duc la mall, să mănînc mîncare chinezească şi să văd filme proaste.  

Deşi mă cred, într-o infimă măsură, oarecum un studios al culturii populare, altceva mai bun nu ştiu. Degeaba ştiu interpretările baudrillardiene şi barthiene ale culturii populare, teoriile manipulării legate de societatea de consum, tot îmi vine să mă duc la mall cînd sînt depresivă. Ştiu, tot din aceleaşi teorii, ce înseamnă mall-ul, cum e, şi el, un simulacru călduţ şi protejat al lumii reale exterioare. Şi, cu toate acestea, mă întorc de fiecare dată sub cupola lui artificială, mimînd că mă „distrez“.

Pînă la urmă, chiar mă „distrez“. Dacă distracţie înseamnă senzaţia călduţă de plin condimentat în stomac, amestecată cu cea de evadare mică şi facilă în comedii romantice sau, eventual, thriller-uri.  

În familia ta e un dezastru total, oamenii sînt grav bolnavi şi nu ştii ce se va întîmpla? Vezi un film cu Cameron Diaz, care se răzbună, împreună cu nevasta şi o altă amantă, împotriva bărbatului trădător, într-un mod semigrotesc, semicomic şi, deodată, lumea capătă o altă faţetă. Una mai intens colorată şi... atît de simplă.  

În filmul respectiv, amanta şi nevasta se pot împrieteni şi apoi se pot răzbuna punîndu-i laxativ ticălosului trădător în sucul de fructe, sau administrîndu-i o soluţie de cădere a părului. Lumea pare, prin această lentilă restrictivă, un carnaval la îndemîna aproape oricui.  

Simţi în jur aripa îngheţată a morţii? Vezi un film cu Pierce Brosnan şi Imogen Poots, în care patru oameni încearcă să se sinucidă, dar, întîlnindu-se cu toţii pe acelaşi acoperiş de unde voiau să sară, se ajută reciproc să-şi rezolve problemele şi se salvează.  

Alternanţa asta viaţă – film, pentru mine, una, încă funcţionează. E, probabil, tot ceva patologic, o dependenţă severă de realităţi paralele, ca să poţi duce realitatea... reală sumbră. Amestecată cu gustul sărăţel, dar liniştitor al cartofilor prăjiţi ori al mîncării chinezeşti europenizate converge spre un univers artificial în care poţi să plonjezi în situaţii extreme. Dacă mai e şi o cupă de bomboane dintr-un fel de plastic dulce, întregii poveşti i se adaugă şi picătura de dulceaţă necesară.  

Bineînţeles că există şi alte posibilităţi de evadare, mult mai deştepte: fie mai spirituale, fie mai sănătoase, fie o combinaţie dintre cele două. Pot aminti doar sportul – de pildă mersul pe bicicletă şi mersul la bibliotecă ori/şi la biserică. Dar toate acestea presupun concentrare, seriozitate, efort şi, de ce nu, cel puţin într-unele din situaţii, lucru cu tine însuţi.

Pe cînd să te laşi pradă amalgamului de jeleuri în culori fosforescente din paharul de plastic de la intrarea într-un Multiplex nu presupune decît un soi de pauză în gîndire. Un consumator superficial care se bucură de desantul în nimic. (Nu degeaba numea Ritzer „nimic“ produsele globale fără identitate locală.)

Unii dintre noi ne complacem în a rămîne victime ale unor iluzii consumiste la care tînjeam în perioada comunistă. Sper să fie doar o chestiune temporară – şi rară. 

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.