Deşteaptă-te, române!... Sau mai bine nu?

Victor SCORADEŢ
Publicat în Dilema Veche nr. 660 din 13-19 octombrie 2016
Deşteaptă te, române!    Sau mai bine nu? jpeg

Este extrem de puțin probabil ca vreunul dintre cronicarii care vor merge, pe 14 octombrie, la noua premieră a Teatrului „Toma Caragiu“ din Ploiești să sesizeze vreo omisiune de pe afișul spectacolului. Cu atît mai puțin spectatorii. Probabil că nu ar fi observat o nici… absenții: Alexandru Cosmin Vasile și Florian Stănescu Lite. Obișnuiți să nu fie băgați în seamă, cei ce contribuie la realizarea unui spectacol „doar“ prin rea­lizarea sound, respectiv a light design ului nu ar fi avut nici o reacție. A sesizat-o Theo Herghelegiu, cea care a regizat spectacolul și a alcătuit și lista cu numele pe care le voia, în mod absolut legitim, pe afiș. Și care s-a apucat să facă cercetări. A reușit să urmărească o vreme zborul pisicii (deși moartă, ea mai zbura, vorba unui banc de pe vremuri), între secretariatul literar și autorul graficii. La un moment dat, însă, pisica a dispărut de pe ecranele radarului. Unde? Păi, acolo unde dispar de obicei pisicile moarte. Decolată parcă din intriga comediei cu accente de psycho-thriller Craca de la miezul nopții a austriecei Catherine Aigner despre care e vorba aici, dar amintind și de Crima din strada Lourcine a lui Labiche, respectiva pisică nu se putea face nevăzută decît în locul magic care e biroul directorial. De acolo, afișul a plecat direct în tipografie. Elementary, nu-i așa?

(Desigur, conform protocolului, forma finală a afișului trebuia avizată și de regizorul spectacolului, care e de presupus că s-ar fi luptat aprig pentru ca numele celor doi colaboratori să rămînă la locul lor. Dar, dacă se întîmpla așa, mai ajungeau ei în Dilema veche?) Bine antrenați în materie de dileme, cum sînteți, veți pune o nouă și pertinentă întrebare: de ce ar vrea un director ca doi dintre creatorii spectacolului să nu figureze pe afiș? Habar nu am. Dar pot să speculez.

Poate că dna Mihaela Rus, ajunsă de curînd managerul instituției, a vrut să și marcheze teritoriul. Un impuls firesc la speciile aflate mai jos pe scara evoluției, întîlnit și la oameni, mai ales în zonele sociale unde brațul legii ajunge mai greu. Poate că, pornită ea însăși de pe o poziție mai modestă, aceea de actor-mînuitor, nu a dorit să dea nas unui simplu sunetist și unui simplu luminist. Dacă-i așa, avem de-a face cu o combinație clasică de frustrări, accese de autoritate și așteptata dispariție-n ceață. Asta, presupunînd că de vină nu ar fi anglismele care nu și-au găsit încă un echivalent în limba noastră: sound design și light design.

Acum, însă, vreți să știți ce legătură există între omisiunea de pe afiș, Mihaela Rus și imnul național. O s-o faceți singuri, după ce am să povestesc scena cu imnul. Nu de alta, dar, dacă ajungeți cumva la spectacol, n-o să mai aveți ocazia s-o vedeți. La un moment dat, Odilo, un personaj cu pusee paranormale, este în același timp telespectator și… televizor. Știți cum vine asta, căci nu sînt puțini cei care s-au identificat de mult cu magicul aparat. Așa că Odilo utilizează telecomanda asupra propriei persoane care e și televizor. Și chiar prinde posturi. Cînd televizorul Odilo cîntă cîteva versuri din imnul american, sala știe că televizorul Odilo a prins un canal de peste Ocean. Cînd intonează „Marseieza“, în spectatori se învîrtoșează francofonia. După care protagonistul începe să cînte „Deșteaptă-te, române“. Un scurt frison suspendă publicul într-o apnee colectivă: carevasăzică, există totuși și România pe harta lumii?! Se pare că da. Poate chiar și Ploieștiul? Aplauze la scenă deschisă, zîmbete, rîsete. O fi aplaudat și EA? Ca director, s-ar cuveni să te bucuri cînd lumea aplaudă o nouă producție a teatrului pe care-l conduci.

Ei bine, începînd cu premiera, momentul acesta nu va mai fi jucat. Spre deosebire de dispariția numelor de pe afiș, dispariția imnului din spectacol a fost ordonată pe față de dna Rus. Aceasta i-a cerut șefului secției de revistă (unde a fost produs spectacolul), și totodată interpretul lui Odilo, dl George Frîncu, să nu mai cînte imnul. Altminteri, ea va interzice spectacolul. Argumentul ei: legea pedepsește luarea în derîdere a acestui însemn național. După ce am fost la avanpremieră, pot să vă spun că dl Frîncu pare un bun român. Cel puțin după trăirea și talentul cu care cînta imnul. Este și un bun actor. Prin urmare, ceea ce a jucat el, în scena respectivă, nu putea fi interpretat atît de eronat – ca batjocorire a unuia dintre însemnele noastre naționale. Și, chiar dacă se va fi considerat că imnul a fost cîntat într-un context satiric, nu există nici un alineat, în legislația noastră, care să interzică asta. Am parcurs cu toată atenția Legea 75/1994 și Hotărîrea 1157/2001, ambele referitoare la imn, la împrejurările în care acesta se cîntă sau nu. De fapt, fără „sau nu“: nu sînt menționate împrejurări și moduri în care acesta să nu se cînte.

Asta înseamnă că dna Rus fie n-a înțeles legea, fie a blufat. În primul caz, ea nu s-ar face vinovată decît de un IQ modest; n-ar fi o vină, dar ar fi incompatibil cu o funcție de conducere. În cel de-al doilea – mult mai probabil, totuși –, trebuie să ne întrebăm ce sau cine a determinat-o să scoată momentul cu pricina, compromițînd o scenă care consta din intonarea, la rînd, a celor trei imnuri. Cum oficialitățile nu sînt invitate decît la premieră, e puțin probabil ca amputarea Crăcii să fi fost rezultatul unei indispoziții patriotarde a vreunui organ local. Deci, dacă acest act de cenzură nu a fost dispus de sus, înseamnă că direcțiunea teatrului l-a făcut ca măsură profilactică. Nu cumva să supere pe cineva din Primărie. Că o astfel de intervenție abuzivă, cîtuși de puțin motivată artistic, este umilitoare pentru creatorul spectacolului, pentru întreaga echipă, pare să fie un „detaliu“ la care impetuoasa directoare nu s-a gîndit. Sau… s-a gîndit?

Sigur e că ea nu s-a gîndit și la sensul unui ordin pe care l-a dat după vizionare. Atunci, dna Rus a cerut să fie scurtate… heblurile. Acele mici intervale de întuneric – umplute cu muzică în spectacol – de care au nevoie actorii pentru a-și schimba costumul. Dacă finalul unei scene i a surprins în pijama, iar în următoarea pleacă dimineața la serviciu, ne așteptăm să i vedem îmbrăcați corespunzător. Dacă heblul e prea scurt, ei ar trebui să plece în sacou și chiloți, de pildă. Întrucît stupoarea produsă de această cerere a fost interpretată drept ezitare, a venit și o amenințare: „Dacă nu le scurtați, nu dau drumul la spectacol!“, i-a transmis ea regizorului prin șeful de sindicat, pus în postura de plutonier-major.

Că cenzura nu a dispărut odată cu căderea lui Ceaușescu se știe. Ea există în varii forme, adeseori comentate și analizate în media. Cea care s-a manifestat la acest spectacol e, probabil, cea mai răspîndită în teatrul românesc: cenzura din slugărnicie. Ea e cultivată de acei conducători de instituții care, nesiguri pe competența lor profesională, se bazează pe bunăvoința celor cu ajutorul cărora au luat așa-zisele concursuri de manager. Desfășurate în așa fel încît toți cei implicați să fie acoperiți legal. Este motivul pentru care teatrele noastre de repertoriu nu au o concepție repertorială, o identitate inconfundabilă, o strategie culturală. Și vor spectacole ușurele, care să nu depășească nivelul de înțelegere al celor care răspund de cultură în urbe. Care să nu le tulbure acestora confortul intelectual ori să le zgîndăre sensibilitățile. Lipsa de competență e compensată prin obediență față de șefi și exces de autoritate față de subalterni.

De ani buni, cam de cînd directorii de teatru au devenit manageri și-și ocupă posturile prin concursuri desfășurate într-o legalitate aparentă, asistăm la o degradare constantă a calității profesionale și umane a celor ce ocupă aceste posturi. Așa s-a întîmplat la Ploiești, așa s-a întîmplat, cu cîteva excepții, și în celelalte teatre din țară. Ca să ajungi director de teatru, ți se cer cunoștințe de legislație, de management, de finanțe. Nimeni nu te pune, în schimb, să menționezi măcar cinci nume de dramaturgi contemporani importanți de pe planetă. Sau de regizori europeni care au dat tonul în ultimul sfert de secol. Ca să nu mai vorbim de scenografi, coregrafi, curente, piață teatrală internațională… Iar cei care te-au înscăunat îți cer apoi – pe lîngă ascultarea pe care s-a înțeles, încă dinainte de concurs, că le-o datorezi – comedie și, eventual, actori care să recite la monumentul din fața Primăriei în varii ocazii.

În țările normale, există o veritabilă piață a directorilor de teatru. Aleșii locali răspunzători de teatru îi urmăresc pe directori încă din momentul în care aceștia ajung să conducă teatre mici. Dacă, după două-trei stagiuni, teatrul cel mic a început să fie băgat în seamă, își face apariția reprezentantul unui oraș mai important, cu un teatru mai bun, cu un buget mai mare și încep negocierile pentru ca, după expirarea contractului, respectivul director să se mute la acesta din urmă. Fără vreun concurs, fără farafastîcurile cu care, la noi, se acoperă matrapazlîcurile tradiționale. Presa începe să publice, pe rînd, zvonuri, relatări și apoi interviuri cu viitorul director.

Actul de cenzură de la Teatrul „Toma Caragiu“, pe lîngă grava ofensă adusă artiștilor, trădează graba cu care noua directoare ține să-și manifeste autoritatea ilicită și zelul de a ghici dorințele celui ce i-a dat postul. Întîmplător, el vizează scoaterea imnului nostru dintr-un spectacol. Poate că are dreptate. Ar trebui să renunțăm la imnul ăsta. Nu doar pentru că, așa cum constata Andrei Pleșu în Dilema veche din septembrie 2011, textul este departe de a ne transmite vreo dispoziție tonică. Sau pentru că e, cum mi-au șoptit prietenii muzicieni, probabil singurul compus într-o gamă minoră. Ci și din cauza ineficienței lui. De un sfert de secol ne tot îndeamnă, zadarnic, să ne deșteptăm. Sîntem tot mai adormiți, mai obedienți, mai lingăi, mai stupizi. O demonstrează, printre multe altele, printre prea multe altele, și noua conducere a teatrului ploieștean. 

Victor Scoradeț este critic de teatru.

Foto: adevarul.ro

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.