Despre modernizare prin acordul adînc cu noi înşine

Publicat în Dilema Veche nr. 667 din 1-7 decembrie 2016
Despre modernizare prin acordul adînc cu noi înşine jpeg

Nu se discută cît ar trebui despre proiectul de țară inițiat de către Președinția României. Se întîmplă asta și pentru că politicienii noștri ne țin într-o tensiune a prezentului pe care n-o merităm, dar și pentru că nici noi nu ne luăm timpul și distanța necesare pentru a discuta despre ceea ce merită cu adevărat să discutăm. Eu cred că nu problemele de ordin economic trebuie să fie esența acestui proiect de țară, ci cele de ordin cultural. Întrebarea este cum trebuie să procedăm pentru ca în următorii treizeci de ani să devenim o cultură majoră (în sensul oferit de Lucian Blaga acestui concept). Să ne definitivăm, cu alte cuvinte, întîlnirea cu istoria începută la mijlocul secolului al XIX-lea.

Ceea ce îndeobște numim capitalism nu se poate realiza decît în anumite condiții. Cele mai importante sînt cele de ordin cultural. În domeniul social, cultura este asemenea solului pentru agricultori. Pe un fond cultural se poate altoi un gen de construcție socială, iar pe un alt fond se poate construi altceva. Credința mea este că România e mult diferită de statele capitaliste dezvoltate ale lumii și, din această cauză, pe fondul cultural românesc nu se poate construi o lume capitalistă în sensul clasic al cuvîntului. Dincolo de asta putem discuta totuși despre proprietate, despre rațiune, despre reguli și echitate socială? Evident că da. Este un minimum de la care trebuie să plecăm în orice judecată. În ce măsură creștinismul ortodox, sufletul culturii noastre, poate dezvolta o societate capitalistă, iată o întrebare fundamentală (recomandăm lucrarea lui Ștefan Colbu, Creștinism ortodox și politică, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, 2013). De modul în care vom răspunde la această întrebare depinde înțelegerea vitezei, dar și a problemelor pe care le în­tîmpinăm, de la corupție (mult mai mult înrădăcinată decît pot să-și imagineze necunoscătorii românismului) pînă la stagnare economică și proastă gestiune a resurselor. În lipsa unui proiect conştient și asumat sîntem pe cale să procedăm la instalarea unui construcții sociale depărtate de sufletul neamului nostru. În orice condiții, capitalismul de imitație din România nu este și nu poate fi unul de succes. Efectele sale sînt cu atît mai intense cu cît s-a așezat pe un fond de distrugere economică și de comunism sălbatic de dinainte de Revoluție. Revenind la dezbaterea despre cultură și construcție socială, poate că ar trebui să observăm că îndărătnicia unor oameni și pașii înapoi pe care îi fac încontinuu nu sînt decît un mod de a semnaliza că drumul pe care am plecat nu este cel bun și că, poate, tendința spre imitație nu ne aduce decît rău. În ultimele decenii, România a fost trasă în mod violent de ambele mîini în același timp. Poate că noi am tras-o de mîna dreaptă încercînd s-o aducem cu forța spre Occident și valorile libertății, iar ceilalți au tras-o violent de mîna stîngă încercînd s-o păstreze în valorile tradiționale ale ortodoxismului răsăritean, izolaționist și închistat. Aici este dezbaterea. România a fost bruscată (îmbrîncită, cum frumos se exprimă Noica în „Ce e etern și ce e istoric în cultura românească“, în Pagini despre sufletul românesc, Editura Humanitas, București, 1992, p. 33) din toate părțile, fiecare crezînd că are dreptate și că numai așa poate face un bine țării sale. Aceste gînduri mi-au venit în minte într-una din serile în care îl urmăream pe Dan Puric la televizor. Mă întrebam de ce acest om se află la o distanță atît de mare de proiectul meu de lume românească și mai ales care este determinarea sa, ce îl mînă în această bătălie de pe pozițiile acestui amestec tradiționalist-ortodox-românesc? Această bătălie și această bruscare nu se produc de ieri, de azi, ci dintotdeauna. Au existat, încă din Evul Mediu, prinți și domnitori atașați de valorile și lumea occidentală, după cum au existat conducători atașați de Bizanț și apoi de Rusia ortodoxă, autoproclamată ca fiind Noul Bizanț. Evident că atunci cînd ne vom potoli cu violența și unii, și alții, țara noastră își va găsi un drum propriu, aparte, bazat pe esența sa culturală. Este iluzia noastră, a celor care am tras de mîna dreaptă, să considerăm că România poate fi o țară neoprotestantă, comercială și deschisă, după cum este și iluzia celor care au tras-o de mîna stîngă să creadă că România poate fi calmă și prosperă în afara valorilor fundamentale ce animă lumea occidentală. Creștinismul ortodox, răsăritean, este o religie mai contemplativă, apropiată din acest punct de vedere de religiile orientale. Bizanțul, pe care îl moștenim cultural, a fost o sinteză teribilă între moștenirea romană, Orient și Occident. Avem din toate cîte ceva și nu sîntem vinovați de asta. Acesta este spațiul geografic și cultural în care ne-am format.

În drumul nostru, imitația este cel mai mare pericol. A copia legi din Occident sau din Orient nu ne ajută cu nimic pentru că ele nu ne vor fi niciodată aproape și nu ni se vor potrivi niciodată. Cei care vor construi ceva în România viitorului trebuie să poarte în suflet o reprezentare corectă a ceea ce Constantin Rădulescu-Motru numea sufletul neamului românesc. Un proiect de țară, un proiect de viitor de aici trebuie să plece. Iluzia, imensa iluzie, ar fi aceea să creadă cineva că baza culturală a poporului român, esența sa, care îi determină modul de a fi, se poate schimba de la o generație la alta. Acumularea de ordin cultural este un proces complicat și îndelungat. Pentru a fi adecvați cu noi trebuie să ne cunoaștem mai bine și să nu credem că cineva face „operații pe creier“ și schimbă conștiința umană românească peste noapte. Este specific dictatorilor să viseze peste noapte un om nou. Pentru asta au pus în mișcare un uriaș aparat de propagandă timp de zeci de ani. Nu au reușit. Azi, auzim tot felul de oameni pe la televizor și prin media discutînd despre „schimbări la nivelul conștiinței“. Despre ce schimbări la nivelul conștiinței putem vorbi cînd toată lumea știe că un om ieșit din orizontul și din bazele sale culturale este ca un pom fără rădăcini? Cineva este atît de naiv încît să-și imagineze o România fără tradiție și fără valori proprii? Aceasta este, o spun încă o dată, o naivitate. România eternă este o Românie puternică pentru că se află în sufletul fiecăruia dintre noi. Toate popoarele sînt îndărătnice atunci cînd este vorba despre păstrarea propriului pattern, acestea sînt rădăcinile lor, aceasta este viața lor. Popoarele, ca și oamenii, au un suflet al lor.

În același timp, un proiect de țară trebuie să plece de la ideea că, în viitor, România și românii nu vor mai rămîne eternii săteni ai istoriei, așa cum frumos se exprimă Constantin Noica („Ce e etern și ce e istoric în cultura românească“, în Pagini despre sufletul românesc, Editura Humanitas, București, 1992, p. 8). Din acest motiv, educația viitorului trebuie apropiată de crearea unui individualism și a unui raționalism sănătos. Prin educație putem să depășim viziunea statică asupra desfășurării istoriei. Chiar dacă asta nu se întîmplă de pe o zi pe alta, rezultatele vor apărea. Dacă revoluționăm cultura, adică esența, vom revoluționa și formele, adică economia și viața noastră. Pentru aceasta, niciodată banii pentru cultură și învățămînt nu vor fi de ajuns. Învățămîntul nostru trebuie să meargă spre o educație complexă și formarea științei de carte, dar și a caracterului. Coborîrea din eternitate (procesul de ieșire în lume, de contact și vecinătate transformatoare cu celelalte culturi) este un proces pentru noi, românii, de mult pornit, chiar dacă viteza sa este lentă. Constantin Noica ne încurajează: „În fapt, noi mergem către forme istorice. Cînd un neam sau o cultură încep să coboare din eternitate, ele nu mai pot fi oprite nici măcar de convingerea că nu vor putea înfăptui dintr-o dată forme istorice superioare“ („Ce e etern și ce e istoric în cultura românească“, în Pagini despre sufletul românesc, Editura Humanitas, București, 1992, p. 10). Prin eternitate înțelegem, cu ajutorul autorului citat (op. cit., pp. 10-11), acea zădărnicie luată ca mod de a fi, vremea interpretată ca a sta pe loc, fixitate, credința că acțiunea umană este inutilă și nu poate schimba vremurile, elementul static al civilizației române, pasarea efortului de cunoaștere științifică și desăvîrșire morală în plan secund, timpul interpretat ca un concret nemișcat.

Să mai vorbim despre viteză? Nu despre viteză este vorba în primul rînd, ci despre cunoașterea corectă a drumului, dar și a mașinii cu care circuli. Viteza vine atunci cînd cele două condiții sînt îndeplinite. Este vorba despre o reconstrucție românească durabilă și în acord cu acel pattern cultural și nu despre o construcție socială rapidă, dar inadecvată. Viteza este veșnicul motiv de supărare al intelectualului român și nu numai. Cu toții credem că este prea lentă. De fapt, dacă vom privi la scara istoriei vom observa că este, de fapt, destul de mare. Ca în teoria relativității a lui Einstein. Chiar dacă mișcarea este unică, poziția observatorului este determinantă pentru ceea ce el vede. De aceea acolo, la Cotroceni, trebuie chemați și filosofi ai socialului, oameni care știu și cunosc România și poporul român. Ei trebuie să dea cheagul acestui proiect de țară și substanța sa. Dacă vom chema cîțiva cetățeni, chiar împăunați cu multe grade și titluri din astea la modă, care nu știu nimic despre țara lor și despre cultura acestei țări, vom obține din nou un șir de obiective și termene, ca într-un proiect managerial mediocru, de care nimeni, niciodată, nu va ține cont. 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Capitalismul – O dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, 2016.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.